VIDEO Cum arată noile stații de tramvai care se construiesc în București
În câteva zone din Capitală au început lucrările de construcție a unor noi refugii de tramvai care vor fi instalate pe traseele mai multor linii. Publicația Club Feroviar scrie că se lucrează la șase refugii de tramvai pe bulevardul Expoziției și a postat fotografii cu noile stații.
Noile peroane sunt proiectate de compania Porr România și de acum înainte vor fi montate pe cei aproximativ 50 km cale dublă de linie de tramvai pe care se lucrează deja sau pe care se așteaptă emiterea ordinului de începere din partea Primăriei Municipiului București.
Varianta standard va fi utilizată pe toate tronsoanele care sunt acum în curs de modernizare și pe cele care urmează. Primele astfel de refugii sunt în construcție pe bulevardul Expoziției, unde lucrează Porr România.
Pe ce tronsoane se lucrează
- Lotul 1 „Reabilitare sistem rutier pe Bd. Th. Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, Bucla Titan” (18 km, cel mai lung, constructor Porr România),

- Lotul 9 pe Bulevardul Chișinău (825 m cale dublă, constructor Mari Vila Com),
- Lotul 10 “Reabilitare sistem rutier pe B-dul Basarabia de la intersecția cu B-dul 1 Decembrie 1918 până la capăt terminal Republica” (1,2 km, Mari Vila Com) și
- Lotul 11 “Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Expoziției, Strada Aviator Popișteanu, Strada Puțul lui Crăciun, Strada Dornei și Strada Clăbucet” (2 km, Porr România).
Șase dintre cele opt peroane cât vor fi în total pe acest lot sunt finalizate la nivel de bordură și fundație. Primele adăposturi pentru pasageri vor fi livrate la finalul acestei luni, spun cei de la Porr România.

