Lecția neașteptată dintr-un film de pe Neflix. Cât de mult ne presăm copiii să intre „unde trebuie”?
Am văzut filmul „Acceptat” (Accepted) de pe Netflix într-o seară obișnuită, fără așteptări prea mari. L-am pornit mai mult din curiozitate, urcase în Top 10 pe Netflix România și m-am trezit uitându-mă la el cap-coadă, alături de David, băiatul meu de 19 ani – un tânăr cu autism pentru care cuvântul acceptare nu e o idee abstractă, ci o luptă zilnică, uneori tăcută, alteori dureros de vizibilă, scrie Georgiana Mihalcea, într-un text publicat pe site-ul Totuldespremame.ro.
Filmul nu are legătură directă cu autismul. Nu vorbește despre dizabilități, terapii sau integrare. Și totuși, m-a lovit exact acolo unde mă doare cel mai tare ca mamă: în obsesia noastră, a societății, de a-i face pe toți copiii să încapă în același tipar. Să fie „buni”, „deștepți”, „de succes”, „ca lumea”.
Sub masca unei comedii ușurele, filmul trage un semnal de alarmă surprinzător de fin despre educație, presiunea părinților și goana oarbă după validare prin diplome. Deși povestea e americană, problema e universală. Și da, se simte dureros de actuală și în România.
Despre ce este vorba în filmul „Acceptat”
La suprafață, povestea pare simplă și construită pe o minciună absurdă. Bartleby Gaines (interpretat de Justin Long) termină liceul și este respins de toate facultățile la care aplică. Nu e leneș, nu e prost, dar nici nu se încadrează în standardele clasice ale performanței academice. Nu are note spectaculoase, nu are un plan clar, nu are „dosarul” perfect.
Panica vine din altă parte: din reacția părinților. Din dezamăgirea pe care o citește în ochii lor. Din frica de a fi etichetat drept „ratat” la doar 18 ani. Ca să evite rușinea, Bartleby inventează o universitate fictivă: South Harmon Institute of Technology. Face un site, creează o scrisoare de acceptare falsă și le spune părinților că a intrat la facultate. Problema e că nu e singurul adolescent respins de sistem. Zeci de alți tineri, în aceeași situație, găsesc site-ul și se înscriu.
Ce începe ca o farsă devine, fără voie, un experiment social.
Citește continuarea pe Totuldespremame.ro.
