Sari direct la conținut

VIDEO Șacali aurii, surprinși într-o pădure din Tulcea: Filmare cu urletele „deranjante și înfricoșătoare” ale animalelor

HotNews.ro
Sacal auriu, filmat in Tulcea, Foto: Captura YouTube
Sacal auriu, filmat in Tulcea, Foto: Captura YouTube

Mai mulți șacali aurii au fost surprinși pe înregistrări video în cadrul Ocolului Silvic Rusca, din Tulcea. În clipul video publicat de Romsilva se observă o haită de șacali surprinși atât în timpul zilei, cât și noaptea și se aud urletele animalelor care, conform Romsilva, „pot fi chiar deranjante și înfricoșătoare”.

„Șacalii sunt împărțiți în trei specii, dintre care două trăiesc în Africa, iar canis aureus moreoticus este subspecia șacalului auriu care trăiește în Europa. Șacalul este o specie mică, retrasă, foarte greu de văzut. Șacalul auriu a evoluat dintr-un canid primitiv acum 1,9 milioane de ani. Este o specie de canid bazală, primitivă, mult mai veche decât lupul, de care îl despart cam 800.000 de ani de evoluție”, potrivit descrierii publicate de Romsilva odată cu filmarea.

„Dieta șacalului conține în medie 50% rozătoare mici, restul fiind format din păsări, vegetale și ungulate sălbatice. Este mult mai omnivor comparativ cu lupul. Șacalul are o lungime de cca 120 cm, din care numai coadă are 30 cm și cântărește în jur de 10-12 kg”, mai arată regia.

„Pentru cineva care nu e obișnuit cu vocalizările lor, urletele șacalilor în noapte pot fi chiar deranjante și înfricoșătoare. ”Howlingul” lor este diferit de urletul lupului. Șacalul are un urlet modulat, nu scoate un sunet continuu cu modificări crescătoare, ci își tremură vocea, iar doi șacali care urlă te pot face să crezi că este o adevărată haită acolo. Șacalul rămâne singurul mamifer răpitor dominant din multe zone ale țării și de top în Dobrogea”, potrivit Romsilva.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro