Sari direct la conținut

ANM: Cod portocaliu de viscol şi ninsoare în mai multe judeţe, în zonele montane/ CNAIR: Facem apel la șoferi să plece la drum doar dacă au mașinile echipate pentru condiţii de iarnă

HotNews.ro
ANM: Cod portocaliu de viscol şi ninsoare în mai multe judeţe, în zonele montane/ CNAIR: Facem apel la șoferi să plece la drum doar dacă au mașinile echipate pentru condiţii de iarnă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţa, mai multe avertizări Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsoare pentru zonele montane din zece judeţe situate în centrul, sudul şi sud-vestul ţării, notează Agerpres.

Potrivit meteorologilor, până la ora 8:00, în zona de munte a judeţelor Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Gorj, Vâlcea, Caraş-Severin şi Hunedoara, la peste 1.800 de metri altitudine, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 120 – 130 km/h, dar şi ninsoare.

Tot până la aceeaşi oră, în zonele montane din judeţele Alba, Braşov şi Sibiu, vântul va depăşi la rafală 120 km/h, viscolind zăpada şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.

  • CNAIR: Facem apel la conducătorii auto să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate pentru condiţii de iarnă

Compania de Drumuri atrage atenţia conducătorilor auto care se deplasează în această perioadă, în special în zonele montane, să circule prudent şi să adapteze viteza la condiţiile din trafic, dar mai ales să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă, în contextul în care meteorologii au emis mai multe avertizări Cod portocaliu de viscol şi ninsori pentru zonele de munte din judeţele Gorj, Vâlcea, Caraş – Severin, Hunedoara, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Sibiu, Braşov şi Alba.

„Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizare de Cod portocaliu pentru astăzi, 27.12.2020, în intervalul orar 14:00 – 20:00, ce vizează intensificări ale vântului ce vor depăşi la rafală 120 km/h, viscolind zăpada şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii pentru zonele montane din judeţele Gorj, Vâlcea, Caraş – Severin, Hunedoara, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Sibiu, Braşov şi Alba. Facem apel la conducătorii auto care se deplasează în această perioadă, în special în zonele montane, să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, afirmă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, într-un comunicat remis duminică AGERPRES.

CNAIR dă asigurări că toate direcţiile regionale ale companiei sunt mobilizate şi vor interveni unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro