ANAF: 10% dintre marile companii nu s-au conformat la aplicarea SAF-T / Urmează contravenții în perioada următoare
90% dintre marii contribuabili s-au conformat la declarare în privința SAF-T (Declarația 406), ceea ce înseamnă că restul au probleme din acest punct de vedere, conform declarațiilor Magdalenei Grădinaru, Director General Adjunct, Activitatea de Control Fiscal, DGAMC, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Ea a vorbit pe această temă în cadrul unui eveniment organizat de EY România.
„Încă de la începutul implementării proiectului am monitorizat depunerea și am depus notificări către acei contribuabili care nu au reușit să se conformeze datorită complexității acestei declarații”, a spus ea.
Potrivit acesteia, în perioada următoare își doresc întărirea colaborării cu contribuabilii.
„Vom monitoriza și analiza toate situațiile în care se află contribuabilii, fie că nu au reușit să depună declarații integral completate, fie nu au reușit să depună. În situațiile în care identificăm cauze care nu sunt obiective și de încălcare a legislației fiscale, vom acționa inclusiv contravențional în zona de nedepunere sau depunere inconsistentă a acesteia”, a explicat Grădinaru.
Reamintim că nedepunerea la termenele prevăzute a fișierului SAF-T, în primă fază după depășirea perioadei de grație, se sancționează cu amendă de la 1.000 lei, la 5.000 lei, iar depunerea incorectă ori incompletă cu amendă de la 500 lei, la 1.500 lei.
SAF-T a intrat în a doua etapă în 2023, odată cu extinderea obligativității de raportare în acest sistem asupra contribuabililor mijlocii.
În teorie, odată cu SAF-T, inspectorii fiscali nu se vor mai duce în control la antreprenori pentru orice suspiciune. Practic, prin sistemul informatic inspectorii vor obține informațiile dorite de la contribuabili. Vor merge la firme doar după analiza datelor respective și doar dacă este nevoie. Cu alte cuvinte, nu se mai vine direct în inspecție pentru a se cere datele la fața locului.
Sursă foto: Dreamstime.com