Gal Gadot își apără decizia de a o juca pe Cleopatra: „În primul rând, era macedoneană”
Actrița israeliană Gal Gadot și-a apărat intenția de a juca rolul Cleopatrei după ce a fost acuzată că le-a furat rolul unor actrițe de culoare, relatează BBC.
Cei care o critică pe Gadot afirmă că o actriță arabă sau africană ar fi trebuit să joace rolul reginei egiptene.
„În primul rând, dacă vreți să respectați faptele ce o privesc pe Cleopatra, atunci aceasta era macedoneană”, a declarat actrița din Wonder Woman într-un interviu acordat BBC Arabic.
„Căutam o actriță macedoneană careia să i se potrivească rolul Cleopatrei. Ea nu era acolo iar eu am fost foarte pasionată de Cleopatra”, a relatat aceasta.
Controversele au apărut în luna octombrie după ce Gadot a anunțat că va juca în film și va fi unul dintre co-producătorii peliculei.
Editorialista Hanna Flint de la The Guardian a catalogat anunțul drept „un pas înapoi pentru reprezentările de la Hollywood” în timp ce regizoarea germană Lexi Alexander a afirmat că trebuia aleasă o actriță de culoare, citând o reconstrucție a feței Cleopatrei.
Gadot a afirmat că:
„Am prieteni din întreaga lume, indiferent că sunt musulmani sau creștini, catolici sau atei sau budiști, sau evrei, bineînțeles… oamenii sunt oameni iar eu vreau să celebrez moștenirea Cleopatrei și să onorez această figură istorică extraordinară pe care o admir atât de mult”.
Actrița a mai spus că oamenii sunt liberi să își facă propriile filme.
„Știți, oricine poate face acest film și oricine poate să îi dea bătaie să o facă. Eu sunt foarte pasionată că îl voi face și eu pe al meu”, a afirmat Gal Gadot.
Cleopatra, născută în Alexandria, a fost ultima reprezentantă a dinastiei care a condus Egiptul timp de 300 de ani după ce a fost fondată de Ptolemeu, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare.
Mereu s-a crezut că membrii dinastiei au fost albi și că s-au căsătorit între ei însă unii au speculat că Cleopatra ar fi avut origini mixte datorită misterului care o înconjoară pe mama sa.
Egiptologul Sally Ann Ashton de la Muzeul Fitzwilliam al Universității Cambridge a creat în 2008 o reconstrucțe a feței Cleopatrei pe baza imaginilor de pe artefactele antice. Reprezentarea creată de Ashton o înfățișează pe Cleopatra de etnie mixtă.
„[Cleopatra] nu era probabil complet europeană”, declara dr. Ashton pentru Daily Mail la momentul respectiv, adăugând că „trebuie să țineți cont de faptul că familia ei a trăit în Egipt timp de 300 de ani când ea a ajuns la putere”.
Anul următor BBC a difuzat un documentar despre descoperirea unui schelet care este posibil să îi fi aparținut lui Arsinoe, sora Cleopatrei, acesta sugerând o etnie mixtă.
Dar mai devreme în cursul acestui an, Kathryn Bard, profesoară de arheologie și studii clasice la Universitatea Boston, a declarat pentru Newsweek că:
„Cleopatra a VII-a a fost albă – de descendență macedoneană, la fel ca toți conducătorii dinastiei Ptolemeu care au trăit în Egipt”.
Regina egipteană a fost jucată de-a lungul timpului de mai multe actrițe albe, cea mai notabilă fiind Elizabeth Taylor care i-a interpretat rolul într-un film din 1963.
Citește și: