Anthropic oferă spre testare restrânsă un model AI sofisticat ce a descoperit mii de vulnerabilități de securitate informatică
Anthropic, compania de AI faimoasă pentru chatbotul Claude și pentru recenta dispută cu Pentagonul, a oferit în avans spre testare unui consorțiu de companii tech un model AI care a descoperit o mulțime de vulnerabilități de securitate cibernetică. Modelul nu a fost încă lansat public.
Ca parte a proiectului Glasswing, companiile tech pot folosi modelul denumit Mythos Preview în activitățile defensive de securitate cibernetică, iar Anthropic promite că va comunica public despre învățămintele trase din acest proiect. Companiile vor avea timp să repare vulnerabilitățile detectate și o parte dintre atacurile cibernetice ale viitorului vor putea fi prevenite.
Anthropic a lansat inițiativa Project Glasswing împreună cu mari companii tech precum Nvidia, Amazon, Google, Cisco, Microsoft și Apple. Proiect permite partenerilor să testeze în avans model „de frontieră” numit Mythos ce are capabilități importante în domeniul securității informatice.
Anthropic susține că acest nou model AI va transforma viitorul securității cibernetice.
„Mythos Preview a descoperit mii de vulnerabilități de severitate ridicată, inclusiv unele prezente în fiecare sistem de operare și browser web important. Având în vedere ritmul în care AI-ul progresează nu va trece mult timp până când astfel de capabilități se vor răspândi pe scară largă. Consecințele ar putea fi grave. Project Glasswing este o încercare urgentă de a pune aceste capacități în slujba apărării”, spune Anthropic.
Compania mai spune că Mythos Preview scoate la iveală un lucru cât se poate de clar: modelele de inteligență artificială au ajuns la un nivel de competență în programare la care pot depăși aproape toți oamenii – cu excepția celor foarte experimentați – în identificarea și exploatarea vulnerabilităților software.