Sari direct la conținut

Klaus Iohannis, mesaj la cinci ani de la Acordul de la Paris: E imperativ să ne asigurăm că efectele schimbărilor climatice nu se multiplică până la a afecta dramatic viaţa şi sănătatea

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: Administrația Prezidențială
Klaus Iohannis, Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că „este imperativ să ne asigurăm că efectele schimbărilor climatice nu devin mai accentuate şi nu se multiplică până la a afecta dramatic viaţa şi sănătatea noastră”, într-un mesaj transmis cu ocazia aniversării a cinci ani de la încheierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice, scrie Agerpres.

El menţionează că sâmbătă se împlinesc cinci ani de la încheierea Acordului de la Paris privind schimbările climatice, a cărui principală ţintă asumată este de a limita încălzirea globală la sub 2°C şi de a face eforturi pentru a o menţine la 1,5°C până la sfârşitul acestui secol.

„Pentru atingerea acestor obiective, se impune însă intensificarea eforturilor acum, şi nu mai târziu. De aceea, România, precum şi celelalte state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Uniunii Europene îşi propun acţiuni suplimentare. Mă voi implica direct, în calitatea mea de preşedinte al României, în a încuraja şi susţine astfel de acţiuni”, precizează Klaus Iohannis în mesajul său transmis printr-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului atenţionează că în ţara noastră se fac resimţite „din ce în ce mai accentuat” efectele schimbărilor climatice: temperaturi tot mai ridicate în timpul verii, deşertificare în mai multe regiuni, secetă care afectează culturile agricole şi accesul la hrană.

„Sunt fenomene care vor continua să se manifeste, întrucât în atmosferă sunt emise deja volume mari de gaze cu efect de seră. Pentru a le limita impactul asupra vieţii cotidiene, Uniunea Europeană şi Guvernul României pregătesc pentru următorii ani o serie de măsuri specifice. Este imperativ să ne asigurăm că efectele schimbărilor climatice nu devin mai accentuate şi nu se multiplică până la a afecta dramatic viaţa şi sănătatea noastră. În acest sens, la reuniunea Consiliului European din această săptămână, am decis, împreună cu liderii europeni, reducerea netă a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 raportat la anul 1990. Aveam deja o decizie să devenim neutri din punct de vedere al carbonului până în 2050. În România, vom implementa în următorii ani o serie de proiecte care să permită atingerea acestor obiective, susţinând în acelaşi timp creşterea economică şi bunăstarea cetăţenilor”, menţionează Iohannis.

Totodată, preşedintele subliniază că efectele schimbărilor climatice nu ţin cont de graniţe statale, ne privesc direct şi de aceea trebuie să fim cu toţii implicaţi pentru a le putea limita, cu atât mai mult cu cât dovezile ştiinţifice indică modul actual al desfăşurării activităţilor umane drept cauza care generează schimbările climatice.

„În ultima perioadă, tot mai mulţi lideri politici, economici şi personalităţi ale societăţii civile din întreaga lume s-au angajat să acţioneze pentru a preveni schimbări climatice ireversibile. România este parte din acest efort şi vom contribui la consolidarea statutului Uniunii Europene de lider în domeniu. Mai mult, ne dorim să devenim noi înşine lideri în ceea ce priveşte acţiunea fermă în domeniul schimbărilor climatice”, afirmă Iohannis.

El face apel la români să înţeleagă că atingerea obiectivelor în materie de schimbări climatice depinde de fiecare dintre noi.

„Atingerea unor obiective ambiţioase în materie de schimbări climatice şi transformarea României într-un lider în acest domeniu depinde de fiecare dintre noi. Fie că e vorba de autorităţi care susţin un cadru de politici publice şi legislativ adecvat, companii care adoptă un model sustenabil sau cetăţeni care aleg în fiecare zi prin acţiunile lor să protejeze mediul. Puterea de a acţiona în acest domeniu şi a da un exemplu în comunitatea noastră este a fiecăruia dintre noi. Dar trebuie să conştientizăm, înainte de toate, că schimbările climatice ne afectează pe toţi”, subliniază Iohannis.

Şeful statului aminteşte de efectele fenomenelor extreme înregistrate anul acesta în ţara noastră.

„Poate că topirea gheţarilor de la capătul lumii ni se pare o problemă care nu ne afectează pentru că nu se întâmplă la noi, dar seceta care a distrus şi anul acesta producţia agricolă de la noi din ţară pentru fermieri înseamnă pierderea veniturilor, iar pentru noi ceilalţi înseamnă alimente mai scumpe. Iar această secetă ţine de schimbările climatice cu care ne confruntăm. Când vedem ştiri despre furtuni, grindină sau alunecări de teren în diverse zone ale ţării, trebuie să ştim că ele sunt, cel mai probabil, şi un efect al schimbărilor climatice”, spune Iohannis.

Preşedintele îşi încheie mesajul exprimându-şi încrederea că împreună putem să trecem peste provocarea reprezentată de schimbările climatice.

„Nu am nicio îndoială că împreună putem trece peste această mare provocare a timpurilor noastre – schimbările climatice, aşa cum în istoria noastră am înfruntat cu succes alte mari provocări”, conchide Iohannis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro