Skip to content
UPDATE

Cum a rezistat armistițiul de Paște dintre Rusia și Ucraina. Ambele părți s-au acuzat reciproc

Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de încălcarea armistițiului anunțat cu ocazia Paștelui, în timpul războiului de patru ani, la doar câteva ore de la intrarea sa în vigoare, relatează Reuters.

Armata ucraineană a anunțat duminică că forțele ruse au încălcat armistițiul de Paște de 2.299 de ori de sâmbătă, ora 16:00, când președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia va respecta un armistițiu de 32 de ore.

Statul Major General ucrainean a declarat că încălcările armistițiului au inclus 479 de cazuri de bombardamente și peste 1.700 de atacuri cu drone, 1.723 dintre acestea având loc sâmbătă.

De partea cealaltă, Rusia acuză Kievul că l-a încălcat de 1.971 de ori.


Încetarea focului a fost anunțată joi de președintele rus Vladimir Putin. Armistițiul a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 16:00, iar omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat c îl va respecta.

„Având în vedere apropierea sărbătorii Paștelui ortodox, se declară încetarea focului începând cu ora 16:00 pe 11 aprilie până la sfârșitul zilei de 12 aprilie”, anunța Kremlinul joi.

Numai că ambele părți au anunțat atacuri. La fel s-a întâmplat și în 2025, când, în timpul unui armistițiu similar de 30 de ore convenit de Paște, fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă de atacuri.

Bilanțul anunțat de Kiev

De partea ucraineană, Statul Major General al armatei a declarat că forțele ruse au încălcat termenii armistițiului de 469 de ori, inclusiv cu acțiuni de asalt, bombardamente și atacuri cu drone.

„După ora 16:00, au fost înregistrate 469 de încălcări ale armistiţiului”, a declarat Statul Major General într-un comunicat.

Mai exact, potrivit Statului Major, au fost „22 de acţiuni de asalt ale inamicului, 153 de cazuri de bombardament, 19 atacuri cu drone kamikaze şi 275 de atacuri cu drone”.

Zelenski, în discursul său de seară, nu a făcut nicio referire la presupusele încălcări ale armistițiului. El a repetat că Ucraina va respecta armistițiul și și-a dorit ca acesta să fie în vigoare mai mult timp.

„Ar fi corect ca armistițiul să continue și dincolo de acest termen”, a spus Zelenski.

Bilanțul Moscovei

De partea rusă, guvernatorii a două regiuni de graniță rusești au anunțat că dronele ucrainene au atacat ținte din regiunile Kursk și Belgorod, rănind cinci persoane.

Alexander Khinshtein, guvernatorul regiunii Kursk, a anunțat că o dronă ucraineană a lovit o benzinărie din orașul Lgov, rănind trei persoane, inclusiv un copil.

Hinshtein a declarat că atacul a avut loc după începerea armistițiului.

În regiunea Belgorod, guvernatorul Veaceslav Gladkov a declarat că două persoane au fost rănite în atacurile cu drone ucrainene.

Gladkov, scriind pe Telegram, a spus că un bărbat și o femeie au fost răniți în atacurile din Shebekino și Grayvoron, două orașe mici chiar în interiorul graniței. El a mai spus că forțele ucrainene au bombardat Shebekino, iar case și alte clădiri au fost avariate.

Un oficial local numit de Rusia într-o parte din sudul regiunii Herson controlată de Moscova a relatat, de asemenea, pe rețelele de socializare că un atac cu drone ucrainene a rănit o persoană.