Sari direct la conținut

Pacienta COVID-19 care a murit la Spitalul Victor Babeș după ce ar fi fost detubată din greșeală de un brancardier avea 65 de ani și era internată de două săptămâni: Există indicii solide că decesul nu a avut loc din cauze naturale sau medicale

HotNews.ro
Pacienta COVID-19 care a murit la Spitalul Victor Babeș după ce ar fi fost detubată din greșeală de un brancardier avea 65 de ani și era internată de două săptămâni: Există indicii solide că decesul nu a avut loc din cauze naturale sau medicale

Pacienta care a murit la Spitalul Victor Babeș după ce ar fi fost detubată din greșeală de un brancardier avea 65 de ani și era internată de două săptămâni la unitatea medicală, fiind bolnavă de COVID-19. „Există indicii solide că decesul nu a avut loc din cauze naturale sau medicale, coordonatorul turei de gardă a Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș a sesizat organele competente, respectiv Parchetul și Poliția, care au declanșat imediat o anchetă, circumstanțele exacte ale producerii incidentului fiind în prezent investigate”, anunță reprezentanții spitalului.

Spitalul admite că în după-amiaza zilei de joi, 10 decembrie, în cadrul compartimentului de Terapie Intensivă „a avut loc un incident regretabil, soldat cu decesul unei paciente COVID-19, în vârstă de 65 de ani, internată în cadrul compartimentului începând din data de 25 noiembrie 2020”.

Potrivit reprezentanților spitalului, există „indicii solide că decesul nu a avut loc din cauze naturale sau medicale, coordonatorul turei de gardă a Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș a sesizat organele competente, respectiv Parchetul și Poliția, care au declanșat imediat o anchetă, circumstanțele exacte ale producerii incidentului fiind în prezent investigate”.

În paralel, conducerea spitalului a demarat o anchetă administrativă internă care are ca scop verificarea modului în care au fost respectate protocoalele în vigoare, identificarea eventualelor abateri disciplinare și stabilirea unui plan de măsuri care să elimine posibilitatea repetării unor astfel de incidente.

De asemenea, inspectorii sanitari de stat din cadrul Direcției de Sănătate Publică București vor face o evaluare a procedurilor operationale de lucru și a atribuțiilor din fișele de post în cadrul Spitalului de Boli Infectioase Victor Babeș, unde o pacientă a murit ieri după ce a fost deconectată din greșeală de la aparate de un brancardier, potrivit unor surse medicale. Din primele informații, femeia a fost confundată cu o altă pacientă, care nu mai era în viață.

Pacienta internată în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Victor Babeș din București care a murit ieri nu a decedat din cauze medicale clare, spitalul fiind cel care a anunțat incidentul și a cerut o anchetă a poliției în acest caz, deoarece împrejurările în care s-a produs decesul pacientei sunt neclare, a declarat vineri dimineață, pentru HotNews.ro, managerul Spitalului Victor Babeș, medicul Emilian Imbri.

Decesul pacientei a survenit joi după-amiază. Managerul Spitalului Victor Babeș, medicul Emilian Imbri, a declarat, pentru HotNews.ro, că spitalul este cel care a anunțat incidentul și a cerut o anchetă a poliției în acest caz, deoarece nu se cunosc împrejurările în care s-a produs decesul pacientei. În acest moment sunt în desfășurare o anchetă a Poliției și una administrativă, a spitalului. Acest lucru se întâmplă din cauză că decesul nu s-a produs din cauze medicale clare și trebuie stabilite împrejurările în care s-a produs, explică Emilian Imbri.

Poliţia Capitalei a anunțat joi seară că a declanşat verificări în cazul decesului în condiţii suspecte al unei persoane internate într-un spital din sectorul 3. Incidentul a avut loc la Spitalul Victor Babeș, unitate suport COVID, iar conform unor surse medicale citate de Stirileprotv ar fi vorba despre o pacientă internată la terapie intensivă, care ar fi fost deconectată de la aparate din greșeală, de către un brancardier. Brancardierul ar fi trebuit să ridice din salon o altă pacientă care decedase, însă le-ar fi încurcat pe cele două paciente și astfel ar fi ajuns să o deconecteze de la aparate pe femeie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro