Sari direct la conținut

Noile propuneri pentru reducerea RCA discutate de transportatori cu ASF nu sunt agreate de asigurători

HotNews.ro
Proteste ale transportatorilor, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Proteste ale transportatorilor, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

​Organizațiile patronale din transporturi, care oficial nu își asumă protestele, au discutat marți cu ASF noi propuneri pentru reducerea prețurilor RCA, care ar implica și reanalizarea cu Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR) a formulei de calcul a tarifului recomandat pentru asigurații cu risc ridicat, în care sunt încadrate majoritatea autovehiculelor firmelor de transport. Aceasta modificare nu este însă agreată de BAAR, potrivit informațiilor HotNews.ro.

Noile propuneri pentru reducerea prețurilor RCA discutate de transportatori cu ASF

Reprezentanții mai multor organizații de transport, respectiv COTAR, UNTRR, APTE, Apulum, APM Bucovina și Fort, au discutat marți cu Sorin Mititelu, noul vicepreședinte ASF responsabil de sectorul asigurărilor, despre problema prețurilor mari la RCA, în special pentru firmele de transport.

Propunerile venite din partea transportatorilor vizează însă și celelalte categorii de vehicule.

Redăm mai jos lista cu propuneri, care a fost semnată de toți participanții la discuții.

Propunerile transportatorilor au fost următoarele:

  • 1. Să se aplice tariful de referinţă la camioane care este 8.600 lei tarif care include frecvenţa daunelor şi marja de profit de 5%;
  • 2. Egalizarea primelor între persoane fizice si juridice care au aceeasi activitate comerciala sau cod CAEN
  • 3. Plata în rate a primelor de asigurare pentru poliţele emise prin BAAR
  • 4. Măsuri pentru creşterea gradului de cuprindere în asigurare
  • 5. Să se respecte principiul bonus-malus din legea actuală
  • 6. Legea nr. 132/2017 permite suspendarea poliței prin urmare solicităm întâlnire interministerială de urgență pentru soluționare
  • 7. Primul ministru sa modifice HG de plafonare la tariful practicat de fiecare asigurător și cât funcționeaza HG să se practice tariful de referință

Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, a susținut că „s-au găsit asigurători care vor veni în România pe pașaportul european și brokeri care vor respecta legea și vor emite polițe la tariful de referință sau sub acest tarif, cu respectarea legilor în vigoare.”

Propunerile ASF au fost:

  • 1. Reanalizarea împreună cu BAAR a modificării formulei de calcul a tarifului recomandat și a valorii factorului N
  • 2. O informare cu celeritate cu privire la rezultatul discuțiilor purtate cu părţile implicate

Surse transportatori: „Suntem de unde am plecat. BAAR nu e de acord cu această modificare pentru asigurații cu risc ridicat”

Surse din rândul transportatorilor participanți la discuțile de marți au precizat pentru HotNews.ro că, ulterior acestei întâlniri, vicepreședintele ASF pe asigurări, Sorin Mititelu, s-a întâlnit cu reprezentanți ai BAAR (organizație formată din toți asigurătorii care vând RCA) și că aceștia nu ar fi fost de acord cu aceste modificări la formula de calcul a tarifului recomandat pentru asigurații cu rosc ridicat.

  • „Cererea noastră a fost să se aplice tariful de referință care este 8.600 de lei pentru camioanele de peste 12 tone pentru clasa B0 pe 12 luni.
  • ASF a spus că nu se poate o nouă plafonare, pentru că există deja, și că soluția ar fi prin Biroul Asigurătorilor Auto.
  • Am cerut să se revină la vechea formulă de calcul în care modul de calcul era tariful de referință x factorul N.
  • Primul pas ar fi modificarea modului de calcul și apoi scăderea cât mai mult a factorului N, care în prezent este de 1,36.
  • Din informațiile noastre, ulterior întâlnirii cu noi, vicepreședintele ASF s-a întâlnit cu reprezentanții BAAR care au respins această propunere”, au declarat miercuri pentru HotNews.ro surse din cadrul transportatorilor.

Oficialii ASF și ai BAAR nu au oferit un punct de vedere la solicitarea HotNews.ro până la publicarea acestor informații.

  • „Propunerile făcute de noi nu vizează doar autovehiculele de transport marfă, ci toate vehiculele.
  • Suspendarea RCA pe perioada cât o mașină nu funcționează sau e avariată sau în service și prelungirea valabilității acesteia cu perioada în care mașina nu circulă este prevăzută de legea 132/2017 și am solicitat-o încă din pandemie.
  • Trebuie ca ASF să dea o simplă normă care să reglementeze acest lucru și se poate prevede inclusiv că este infracțiune dacă ești prin că circuli cu mașina în perioada în care polița RCA este suspendată, deci se poate rezolva rapid”, a declarat miercuri pentru HotNews.ro Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

De notat că Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează mai multe scenarii și a propus încă din weekend un set de măsuri care să aibă ca rezultat final reducerea RCA. Acestea vizează, printre altele, revizuirea sistemului bonus-malus, posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA, precum și plata în rate a primei de asigurare, potrivit unui document al ASF, consultat de HotNews.ro.

Ce este tariful de referință la RCA și de ce este important pentru transportatori și asigurații cu risc ridicat

Tariful de referință la RCA nu este prețul de vânzare practicat de firmele de asigurători, ci este doar orientativ, fiind calculat pentru clasa B0 și pentru o perioadă de 12 luni.

Tariful a fost calculat de către firma de audit KPMG, în urma unui contract de achiziție demarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), având la bază date istorice din ultimii 5 ani anteriori datei de referință, respectiv perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2022.

Aceasta înseamnă că nu a fost luat în calcul falimentul Euroins și nici plafonarea prețurilor RCA, care este în vigoare până la finele acestui an. Detalii aici.

Prețul final plătit pe o poliță RCA depinde de istoricul de daune al șoferului, de rata daunei, de aplicarea sistemului bonus-malus, de localitatea în care e înregistrată mașina și mulți alți factori care nu sunt luați în calcul la stabilirea tarifelor de referință RCA.

Tariful de referință RCA este important pentru asigurații cu risc ridicat.

Potrivit legii, dacă primești de la asigurători cel puțin 3 oferte RCA cu prețuri mai mari cu 36% decât tariful de referință la RCA, înseamnă că ești considerat asigurat cu risc ridicat și te poți adresa Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR), pentru a primi un preț mai mic la asigurarea auto.

Formula de calcul pentru prima RCA aferentă asiguraților cu risc ridicat, indicată pe site-ul BAAR, este următoarea:

  • „Tariful de referință pentru vehicul X factorul N (36%) X coeficientul pentru clasa de bonus-malus în care sunteți încadrat.

În cazul camioanelor de peste 16 tone, tariful de referință este în prezent de peste 8.600 de lei.

Transportatorii reclamă că prețurile RCA la camioane sunt aproape duble față de acest tarif de referință, inclusiv după ce se aplică formula de calcul de la BAAR pentru asigurații cu risc ridicat.

Datele ASF arată într-adevăr că cei mai mulți asigurați cu risc ridicat sunt în rândul transportatorilor și că prima de risc alocată de BAAR anul trecut a fost de 12.000 de lei.

O analiză internă a ASF, consultată de HotNews.ro, arată că acest mecanism este folosit cu precadere de către asigurații din categoria „Transport marfă, >16t”.

  • „Peste 50% dintre polițele de asigurare încheiate în ultimele luni de către asigurații din categoria „Transport marfă, >16t” au fost încadrate în categoria asiguraților cu risc ridicat.
  • Prima finală în cazul asiguraților cu risc ridicat și care au apelat la BAAR nu este mai mare de 12.000 lei.
  • Tarifele practicate de asigurători pentru categoria „Transport marfă, >16t” se încadrează într-o plajă relativ mare (de la simplu la dublu), pentru același asigurat, fiind influențate de: marjele de siguranță aplicate (ce reflectă nivelul volatilității daunelor pe segmentul din care face parte asiguratul); marjele de negociere comercială; costurile de distribuție; sistemul bonus-malus prin efectul său de bază (la prima mare, aplicarea procentului de majorare a primei conduce la o valoare, în termeni absoluți, și mai mare).
  • În mod paradoxal, dar de nedorit, prin mecanismul de gestiune a asiguraților cu risc ridicat tariful de referință a devenit baza de formare a primei finale a RCA pentru asigurații din categoria „Transport marfă, >16t”, se arată în documentul ASF, consultat de HotNews.ro.

Ce prețuri RCA sunt la camioane în alte țări din regiune

Analiza ASF prezintă și câteva exemple de tarife RCA practicate pe alte piețe din UE pentru categoria „Transport marfa, >16t”:

  • Polonia: RCA – produs de sine-statator: 17.600 lei; RCA – parte din Pachet RCA+CASCO: 8.800 lei
  • Letonia: 13.200 lei
  • Ungaria: 11.500 lei (valoare medie, cu minim 6.000 lei și maxim 40.000 lei)
  • Slovacia: 11.100 lei

Peste 61.000 de transportatori au apelat la BAAR anul trecut. Majoritatea au primit prețuri RCA mai mici

HotNews.ro a solicitat situația asiguraților care au cerut ajutorul anul trecut Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR), iar răspunsurile organizației, care are ca membri toți asigurătorii care vând RCA în România, confirmă problemele transportatorilor cu prețurile mari la RCA.

  • „Numărul solicitărilor în 2023 a fost de cca 67.000, din care 56.700 au îndeplinit cerințele pentru a fi încadrați în categoria asiguraților cu risc ridicat.
  • Numărul solicitărilor persoanelor fizice pentru autoturisme în 2023 a fost de cca 5.000 din care cca 2.700 au îndeplinit cerințele pentru a fi încadrați în categoria asiguraților cu risc ridicat.
  • Numărul solicitărilor transportatorilor (persoane fizice și juridice) pentru autovehicule destinate transportului de bunuri (categoria include toate categoriile, respectiv sub 3,5 tone, între 3,5-16 tone și peste 16 tone) în 2023 a fost de cca 61.400 din care cca 53.800 au îndeplinit cerințele pentru a fi încadrați în categoria asiguraților cu risc ridicat”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii BAAR.

Potrivit procedurii, alocarea către asigurații cu risc ridicat se face în mod egal pentru toți asigurătorii care au emis polițe RCA în anul în care se face solicitarea.

Asigurătorii: Frecvența daunelor la camioanele este de 3 ori peste media pieței. Plătim despăgubiri mai mari ca în alte țări

De cealaltă parte, UNSAR – uniunea care reprezintă asigurătorii, a transmis miercuri un nou comunicat în care încearcă să justifice de ce sunt prețurile atât de mari la camioane.

  • „Suntem „campioni la accidente rutiere” și depășim majoritatea țărilor membre europene la acest capitol. Cifrele sunt grăitoare: frecvența medie a accidentelor la nivelul întregului parc de autovehicule din țara noastră este de circa 6.6%, în comparație cu Ungaria sau Cehia, care au fiecare 2.8% sau Slovenia cu 2.6% – conform celor mai recente date disponibile.
  • Statistica este clară: dacă ne uitam strict la segmentul de transport, frecvența este de 3 ori mai mare decât media pentru toate tipurile de vehicule (19% vs. 6.6%). Astfel, în medie, din fiecare 100 de vehicule de transport cu masă maximă autorizată de peste 16 tone, cel puțin 19 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau, din păcate, cu vătămări corporale și decese. Aceste accidente sunt, de regulă, de o gravitate semnificativ mai mare decât în cazul altor categorii de autovehicule.
  • Pe lângă frecvența mai ridicată, și dauna medie despăgubită în baza polițelor RCA pentru accidentele produse de aceste tipuri de autovehicule este semnificativ mai mare decât dauna medie înregistrată la nivelul întregului parc auto. Nu în ultimul rând, foarte multe despăgubiri se plătesc pentru accidente produse în afara țării, mai ales că în unele state nu există limite de despăgubire pentru vătămări corporale sau deces ori chiar pentru daune materiale.
  • Pentru fiecare accident, asigurătorii din România plătesc, în medie, în baza polițelor RCA despăgubiri de peste 2.240 EUR, mai mult decât în alte țări din Europa Centrală și de Est. Pentru comparație: în Ungaria, dauna medie RCA este 1.910 EUR. Acest lucru înseamnă că, pentru fiecare accident, în România se plătesc despăgubiri cu până la 17% mai mari decât în Ungaria.
  • Numărul accidentelor rutiere și despăgubirile plătite ca urmare a acestora (dauna medie RCA) influențează evoluția primelor RCA. Chiar dacă anumiți indicatori tehnici ce țin de asigurările RCA publicați de către ASF par a se fi îmbunătățit în ultimul timp, este important de spus că aceștia s-au aflat în “zona roșie” timp de peste 10 ani. Cu alte cuvinte, asigurările RCA au fost o cauză constantă de pierderi pentru companiile de asigurari. Ultimii ani au însemnat, totodată, și două falimente importante ale unor asiguratori care operau preponderent pe zona RCA și care practicau tarife subdimensionate, care nu le-au permis să își achite obligațiile asumate față de clienți și păgubiți.
  • Asigurările funcționează pe principiul mutualității, adică toți șoferii împart între ei riscul la care sunt expuși. Acest lucru înseamnă că numărul accidentelor rutiere, dar și valoarea despăgubirilor plătite la nivelul întregii piețe influențează costul poliței RCA pentru toți contributorii, chiar dacă situația individuală a unui șofer este pozitivă, fără accidente înregistrate.
  • Într-o economie de piață, primele RCA trebuie să reflecte riscul asumat de către companiile de asigurări, beneficiile pe care le oferă în raport cu asiguratul / păgubitul, dar și istoricul daunalității pe această formă de asigurare. În România, tarifele RCA sunt “înghețate” încă din luna aprilie a anului trecut, dar nu și costurile cu despăgubirile. Dauna medie plătită în baza polițelor RCA la trimestrul trei din 2023 a crescut cu circa 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022. În plus, taxele și contribuțiile achitate de către asigurători au crescut semnificativ în ultimii ani. Doar 6 asigurători locali dintr-un total de 25 de companii sunt activi pe piața RCA.”

În final, UNSAR spune că își exprimă încă o dată deschiderea către un dialog tehnic și echilibrat pentru găsirea celor mai bune soluții în contextul dat, împreună cu autoritățile, care să nu afecteze și mai mult puținii asigurători RCA rămași în piață tocmai datorită seriozității în care și-au condus activitatea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro