The Winter Is Coming
Am scris despre Karabah! Da, da. Nu e nicio glumă: în 2005 am făcut o lucrare de master pe tema războaielor din fostele URSS și RSFY (adică Yugoslavia). Aveam material căcălău, că se bătuseră ca chiorii, și-ntr-o parte, și-n alta; trebuia doar s-aleg. Am ales Transnistria și Karabahul (din fosta URSS), Kosovo și Bosnia (din RSFY). Îmi amintesc cu plăcere munca de documentare și felul în care mi-am construit dizertația, pagină cu pagină și capitol cu capitol (colegii mei râdeau de mine, mai toți și-au cumpărat lucrări gata făcute, c-așa era sistemul – SNSPA, ce să zici! – dar eu m-am pus în copite și-am scris singur-singurel, ca un erou homeric, ca un arhanghel al cinstei, ca un profet al unei lumi mai bune și mai drepte. Plus că nici n-aveam bani să cumpăr una, fiind șomer pe vremea aia). A fost frumos.
Când a-nceput daravera, în septembrie, și-am văzut că toată lumea își dădea cu părerea prin presă (analiști, specialiști, diplomați, consultanți, activiști, experți, think-tank-iști, politologi, kremlinologi etc) am vrut să mă bag și eu în seamă, să iau cu copy-paste din ce scrisesem acum 15 anișori și să mă citez singur, că, dacă era să fie ceva clar, atunci clar era că n-o să mă citeze nimeni. Da’ ce să vezi? Lucrarea… ia-o de unde nu-i. O lăsasem în România la mutare, cine știe prin ce lădoi cu vechituri zăce acum, săraca, mi se strânge inima, că tare bună mai era.
Dar îmi amintesc ce-am scris acolo. Mă rog, nu tot-tot, doar ideile principale, care mă izbesc și-n ziua de azi prin neobișnuita lor tâmpenie, însă îmi amintesc ceva mult, mult mai interesant: predicțiile! Da-da: întocmai ca Švejk (în primele pagini ale romanului) explicam celor slabi de minte cum va arăta viitorul acestor țărișoare bătute de soartă. Povesteam acolo cum se va „integra” Transnistria într-o Ucraină re-sovietizată (în opoziție cu o Rusie democratică și transparentă!), cum se va „uni” Herțegovina cu Croația care va rămâne astfel pe dinafara UE, cum Bosnia Mică va ceda Republicii Srpska toate teritoriile disputate și va deveni, astfel, Elveția balcanilor (cu neutralitate garantată de toată lumea, paradis fiscal etc), cum Armenia va transforma Karabahul (cu banii diasporei) într-un Aspen Skiing Company rusesc, cum Turcia se va certa groaznic cu Azerbadjanul și va invada Nahicevanul ca pedeapsă (pentru ce? Am uitat), cum Kosovo va fi împărțit prietenește între Albania și Serbia, plus alte câteva năzbâtii pe care nu le mai țin minte precis, dar îmi amintesc termenul (c-am dat și termen, ca toți profeții care se respectă): „deceniul 2020 – 2030”. Hai, că nu e dracul chiar atât de negru… hai, că mai am timp! Răbdare și tutun!
N-am fost niciodată în Caucaz. Mereu mi-am dorit și mereu a intervenit câte ceva de-a trebuit să contramandez; am fost însă la Bișkek anul trecut, iar Bișkekul ăsta e așezat chiar sub Tian-Shan (niște munți al naibii de mari), mai exact sub masivul Ala-Toosu. Ce să zic, o priveliște superbă. Stăteam pe-o terăsucă, beam bere și cugetam profund („Bă, frumos mai e!”). Mă uitam la oameni și-mi păreau ciudat de fericiți pentru cât de săraci erau, iar când am fost în bazar am mai intrat în vorbă cu unul, cu altul (tovarășul meu de călătorie vorbea rusește; bolovănos, dar vorbea) și mi-am exprimat mirarea că ne tot îmbiau cu pâine. Bine-bine, pâine-pâine, dar magneți de frigider aveți?, întrebam noi. Oamenii ne zâmbeau, fericiți: cine are nevoie de magneți de frigider când are pâine? Uite, e caldă, e rumenă, acum am copt-o, gustați! (era vorba de niște pâinișoare rotunde, cu gaură în mijloc; semănau cumva cu colacii din România, dar aveau gust de franzelă). Nu prea înțelegeam, era o barieră culturală (așa am crezut atunci). Ne-a dumerit recepționera de la hotel (în același timp, patroană, menajeră, comerciantă de bere și făcătoare de ceai), care era rusoaică: măi, oameni buni… păi kârghizii ăștia sunt fericiți că-i primăvară și că au de mâncare. Au ieșit din înc-o iarnă, e pâine și e pace. Vouă vi se pare puțin lucru, că veniți din Europa, dar nu e tocmai așa. Aici, în munții ăștia, iernile-s tare grele.