Unde greșește CTP când îl critică pe Nicușor Dan că nu a promulgat legea care modifică pensiile magistraților
Președintele Nicușor Dan nu poate promulga legea care modifică pensiile magistraților până când Curtea Constituțională a României (CCR) nu îi transmite oficial hotărârea și până când decizia nu este redactată și publicată în Monitorul Oficial.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a publicat marți o postare pe Facebook în care spune că nu înțelege motivul pentru care președintele Nicușor Dan nu a promulgat până acum legea care modifică pensiile magistraților.
„De ce întârzie președintele Dan să promulge legea pensiilor magistraților, aprobată, după luni de amânări, de către CCR? Ca să facă și el o superamânare? Are de gând s-o respingă și s-o trimită în Parlament, cum îi cer magistrații? Vrea să creeze un suspans de cel mai prost gust, promulgând-o în ultima clipă, ca să țină cu sufletul la gură delegația condusă de premierul Bolojan, care se duce la Bruxelles ca să încerce obținerea, totuși, a celor 231 milioane euro? Domnul președinte vrea să-i pierdem?”, întreabă CTP.
Gazetarul spune că l-a criticat pe Nicușor Dan „de câte ori am considerat că a greșit. Dar în termeni raționali. Acum, Dumnezeu să mă ierte, pur și simplu nu înțeleg”.
De ce nu a promulgat până acum Nicușor Dan legea
CCR a decis săptămâna trecută, miercuri, că legea pe care premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament, care crește vârsta de pensionare a magistraților și stabilește că pensia nu poate fi mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat, este constituțională.
După luarea deciziei, CCR trebuie să redacteze decizia și motivarea acesteia. Președintele Nicușor Dan nu poate promulga legea până când actele de la CCR nu ajung la Cotroceni.
Până astăzi, CCR nu a publicat încă decizia și motivarea pentru hotărârea de constituționalitate a legii.
„Ca președintele să promulge trebuie să fie motivarea publicată și transmise documentele”, au declarat surse din Administrația Prezidențială pentru HotNews încă de la finalul săptămânii trecute.
CCR nu a finalizat redactarea deciziei
„Decizia pronunţată de către Curte se comunică în mod obligatoriu Preşedintelui României pentru a se evita promulgarea unei legi declarate neconstituţionale, iar în cazul în care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, pentru ca Preşedintele să poată promulga legea în termen de 10 zile de la data la care i-a fost comunicată decizia Curţii”, conform procedurilor Curții de pe site-ul CCR.
Surse din CCR au transmis marți pentru HotNews că decizia nu a fost încă redactată. După ce se va finaliza redactarea deciziei, ea va fi publicată în Monitorul Oficial și de atunci președintele o poate promulga sau o poate trimite înapoi în Parlament.
Conform surselor HotNews din CCR, decizia va fi publicată spre finalul acestei săptămâni.
În lipsa transmiterii deciziei oficiale Nicușor Dan nu poate, practic, să promulge legea, chiar dacă ea a fost declarată constituțională.
Notă: Într-o versiunea anterioară a textului apărea informația conform căreia președintele României trebuie să aștepte și motivarea CCR, pe lângă decizie. Acest lucru a fost rectificat, pentru că Articolul 77 din Constituție, Alineatul 3, prevede: „Daca Presedintele a cerut reexaminarea legii ori daca s-a cerut verificarea constitutionalitatii ei, promulgarea legii se face in cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea”
