ANPC a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin care reglementează comercializarea de măști în România
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat joi în dezbatere publică Proiectul de Ordin privind stabilirea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească firmele care comercializează măști pe piața națională.
”Acest proiect a fost realizat ca urmare a rezultatelor parțiale centralizate în urma verificărilor efectuate de comisarii ANPC pe piața de măști din România, care atestă faptul că mai mult de jumătate din aceste produse prezintă diverse neconformități, cantitatea ajungând la aproximativ 20 de milioane de bucăți, care au și fost retrase de pe piață”, spun reprezentanții Autorității.
Proiectul poate fi consultat aici.
ANPC derulează încă de la începutul stării de urgență, o campanie națională de control având ca tematică piața de măști, iar aceste verificări vor continua până la sfarșitul stării de alertă, cunoscută fiind importanța acestor produse pentru toți consumatorii români, aflați în plină perioadă marcată de pandemia de Covid-19.
Din recomandările incluse în Proiect:
- Operatorii economici sunt obligați ca pe ambalajul acoperitoarelor faciale de utilizat în colectivitate introduse pe piaţă, să informeze consumatorii cu privire la utilizarea în mod corect a produselor, astfel:
- Este important să urmați aceste instrucțiuni: Daca sunteți bolnav, această acoperitoare facială de utilizat în colectivitate nu este adecvată. Solicitaţi sfatul medicului dumneavoastră.
- Acoperitoare facială de utilizat în colectivitate nu este un dispozitiv medical în sensul specificat de Directiva 93/42/CEE – măști chirurgicale și nici nu este echipament individual de protecţie în înțelesul utilizat de Regulamentul UE/2016/425 – dispozitive de protecție respiratorie.
- Întotdeauna verificați faptul că acoperitoarea facială de utilizat în colectivitate este corect potrivită şi vă acoperă nasul, gura si bărbia. Se recomandă ca aceasta să fie purtată pe piele; bărbile pot reduce eficienţa de filtrare sub limitele stabilite.
- Acoperitoarea facială de utilizat în colectivitate nu înlocuieşte măsurile de protecţie (spălare periodică a mâinilor, distanţare fizică, contact redus cu alte persoane).
- Acoperitoare facială de utilizat în colectivitate reduce proiectarea picăturilor de salivă eliberate în timpul respirației de către utilizatori în mediul înconjurător.
- A nu se utiliza în timpul participării la o activitate fizică solicitantă.
- A se înceta utilizarea acestui produs la primele semne de deteriorare.
- Se recomandă ca acoperitoarea facială de utilizat în colectivitate cu specificația ”reutilizabilă” să fie spălată înainte de prima utilizare, cu excepția cazului în care producătorul recomandă altfel.
- Acoperitoarele faciale de utilizat în colectivitate nu sunt potrivite pentru copiii sub 3 ani. Se recomandă supravegherea copiilor între 3 și 12 ani în timpul purtării acoperitoarelor faciale de utilizat în colectivitate.