e-Factura / O companie de software critică: Cel mai mare haos / Infrastructura existentă s-a blocat la nici 25% din estimatul anunțat
Statul eșuează din nou în a dezvolta o relație bună cu contribuabilii, învinovățindu-i pe aceștia pentru blocaje pe care el însuși le-a creat prin gestionarea rudimentară a implementării e-Factura, susțin reprezentanții NextUp Solutions, una dintre companiile de software.
Conform sursei citate, sistemul a generat cel mai mare haos din ultimul deceniu în mediul antreprenorial, statul român fiind nepregătit să gestioneze schimbarea pe care o impune și dând dovadă de incompetență în digitalizare prin erorile multiple ale acestui sistem.
“Prin implementarea RO e-Factura, instituțiile statului își propun să dea cu bățul în contribuabil, amenițând cu amenzi, în cazul nealinierii la sistem. În același timp, ANAF nu este pregătit pentru valul de informații fiscale care va veni, nici pe departe. Infrastructura existentă s-a blocat la nici 25% din estimatul de documente anunțat”, a declarat Roxana Epure, Managing Partner NextUp Solutions.
Ba mai mult, spune ea, deocamdată sistemul existent nici nu preia corect facturile transmise, dublând printr-o trimitere eronată documentele în contul SPV.
„În ciuda promisiunilor statului cu privire la eficiența și simplificarea proceselor administrative, implementarea sistemului e-Factura a generat în prima lună din an un mare haos. Contrar asigurărilor repetate ale autorităților, se pare că statul nu a fost pregătit pentru volumul masiv de informații și tranzacții care trebuie gestionate prin această inițiativă și să gestioneze schimbarea pe care o impune”, a mai afirmat Epure.
Totodată, în opinia ea, Statul dă dovadă de incompetență în digitalizare prin erorile generate de sistem.
„Toate astea creează o relație de neîncredere în instituția de control fiscal din partea contribuabilului, iar nivelul de frustrare este cu atât mai mare cu cât oficialii au tot anunțat amenzi, date fixe și s-au absolvit de orice vină a nefuncționării sistemului. Adică dăm cu biciul, fără să explicăm pentru ce îl pedepsim pe antreprenor”, a explicat Roxana Epure.
Potrivit comunicatului, prin implementarea e-Facturii pentru facturi B2B, firmele din întreaga țară s-au confruntat cu o serie de probleme tehnice și administrative. Astfel, erorile generate de e-Factura au dat peste cap activitatea în multe firme, fiind pierdute timp prețios și bani cu transmiterea facturilor în Spațiul Privat Virtual (SPV) în loc ca operațiunile zilnice să funcționeze eficient.
Astfel, pe fondul problemelor generate de implementarea e-Factura, multe firme au accelerat procesul de digitalizare, solicitând softuri de facturare care transmit în mod automat facturile în SPV. În acest sens, cererea pentru softuri de facturi a crescut cu peste 50% numai în primele două săptâmâni din ianuarie.
„Cererea exponențială pentru softuri de facturare în ianuarie este, printre altele, o consecință a implementării e-Facturii de la 1 ianuarie. Sigur, poți să faci și muncă manuală, dar nimeni nu vrea birocrație în plus în ograda proprie. Antreprenorul vrea să lucreze curat, vrea predictibilitate în general și mai ales în privința costurilor generate de birocrație. E- Factura este în esență un pas bun, vom ajunge într-o zi să știm despre această raportare, dar să nu avem nevoie să facem mai nimic legat de ea deoarece o fac softurile. Softurile sunt pregătite. Antreprenorul vrea. Contabilul face. Statul ne promite, dar ne blochează cu neputința lui. Și ne amenință cu amenzi după 31 martie. Vorbă multă, rezultate deloc”, explică reprezentanta NextUp Solutions.
Prin ce trec antreprenorii pentru a depune facturile pe sistemul Ministerului de Finanțe
Completarea manuală a datelor pentru fiecare factură pe site-ul ANAF poate dura și 10 de minute, în funcție de numărul de linii de pe factură și abilitatea utilizatorului de a completa datele necesare rapid.
Fiecare factură de vânzare emisă de către contribuabil va trebui încărcată în SPV. Fără un soft, acest lucru se desfășoară în felul următor: pentru fiecare factură emisă, este necesară conversia din PDF în XML, apoi accesarea SPV și încărcarea XML-ului în SPV.
De asemenea, trebuie accesat și verificat des SPV pentru facturile așteptate de la furnizori – fiecare factură va trebui descărcată în format XML și apoi convertită în format PDF.
Acest lucru va îngreuna considerabil munca, mai ales că tot acest proces anevoios va trebui efectuat în termen de 5 zile de la emiterea unei facturi, pentru a evita eventuale amenzi.