Imigranții sunt alungați în munți în tot mai multe orașe din cea mai bogată țară a Africii
Cu patru zile în urmă, Lado Amido, un imigrant mozambican, a auzit ciocănituri în ușa locuinței sale aflate în orașul Kleinmond din Africa de Sud. Afară, o mulțime furioasă i-a spus că străinii ca el trebuie să plece. Membrii grupului au mers din ușă în ușă și au transmis același mesaj, relatează Reuters.
Amido a fugit și a petrecut două nopți în munți. Acum este adăpostit în primăria locală, la fel ca alți imigranți din Malawi și Mozambic aflați în provincia Western Cape din Africa de Sud, forțați să se ascundă de grupuri ostile imigranților. Incidente de acest fel au avut loc în mai multe orașe de coastă.
Africa de Sud s-a confruntat în ultimele săptămâni cu un val de proteste împotriva imigranților, care uneori au degenerat în violențe. Mozambicul a anunțat că cinci dintre cetățenii săi au fost uciși în weekend de atacuri xenofobe ce au avut loc în orașul Mossel Bay.
Amido locuiește în Kleinmond, la aproximativ 300 de kilometri distanță.
„Pe 31, oamenii au venit la casa mea, au bătut la ușă și apoi mi-au luat toate bunurile”, a povestit pentru Reuters bărbatul în vârstă de 49 de ani. El se află în Africa de Sud din februarie, în căutarea unui loc de muncă.
În primăria din Kleinmond, el se află împreună cu alți aproximativ 100 de imigranți, dintre care unii speră să se înscrie în programe de repatriere voluntară organizate de guvernele lor.

Imigranții, învinuiți pentru problemele economice ale Africii de Sud
Cu un PIB nominal de aproape 480 de miliarde de dolari, Africa de Sud are cea mai mare economie de pe continent.
Însă inegalitățile economice de lungă durată, ce datează din era Apartheid-ului, persistă. Coeficientul Gini, care măsoară disproporția în distribuirea veniturilor și a averilor, arată că țara are cele mai mari inegalități din întreaga Africă.
Iar atacurile xenofobe au devenit o problemă recurentă în Africa de Sud, unde imigranții sunt adesea învinuiți pentru dificultăți economice precum șomajul ridicat și infracționalitate.
În pofida lipsei oricăror dovezi care să susțină această afirmație, politicieni din aproape toate partidele au avut tendința de a-i conferi credibilitate, în încercarea de a câștiga populist voturi înaintea alegerilor, precum cele locale care vor avea loc la sfârșitul anului.
„Pe măsură ce lucrăm pentru a construi o societate mai sigură și mai prosperă, trebuie să abordăm provocarea migrației”, a declarat președintele sud-african Cyril Ramaphosa marți în parlament, el condamnând însă recentele acte de violență xenofobă.
Grant Cohen, consilier local al districtului din Kleinmond, a spus că autoritățile pentru imigrație au vizitat orașul în ultimele săptămâni pentru a verifica restaurante și alte afaceri în căutarea unor angajați fără documente legale.
El a subliniat în comentarii făcute pentru Reuters că mulți dintre imigranții adăpostiți în primărie se află legal în țară.
„Avem aici copii care ar trebui să fie la școală, care au fost la școală în Kleinmond… dar care acum vor să fugă din țară din cauza fricii și a intimidării”, afirmă Cohen.
„Nu cred că locuitorii ar trebui să își facă singuri dreptate”, a adăugat el.

Imigranții, alungați cu cuțite și bâte
Michael Markson, un bărbat de 31 de ani din Malawi, a spus că a petrecut o noapte dormind în munți după ce a fugit sâmbătă din așezarea informală în care locuise aproximativ un an.
„Proprietarul meu a venit și mi-a spus că trebuie să evacuez locul, pentru că dacă ne găsesc, ne vor ucide”, a spus el.
A doua zi, unul dintre prietenii săi și-a sunat șeful, care le-a adus mâncare în timp ce se ascundeau în pădure.
Markson a spus că se afla suficient de aproape pentru a vedea o mulțime mare de protestatari în oraș, unii dintre ei având asupra lor cuțite și bâte.
Acum așteaptă ajutor pentru a se întoarce acasă, călătorie pe care nu și-o poate permite.
„În țara noastră nu există o economie bună… dar este totuși mai bine decât să trăiești într-o comunitate în care viața îți este amenințată”, a declarat bărbatul pentru Reuters.