INTERVIU Mesaj direct pentru Veștea de la un cunoscut lider liberal înaintea întâlnirii decisive din PNL: „Nici n-ai ajuns să fii premier și ai pierdut susținerea publică” / Cum răspunde la întrebarea legată de „insistența PNL” pentru Bolojan
Vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă spune într-un interviu pentru HotNews că solidaritatea PNL nu e cu un om, cu Ilie Bolojan. E o solidaritate „cu valorile Partidului Național Liberal, cu istoria lui”.
Falcă spune că el și Veștea se cunosc bine: „Într-o formă sau alta, suntem prieteni, evident”.
Dar asta nu-l va împiedica să propună excluderea lui Veștea luni seară, la ședința conducerii PNL: „Dacă partidul nu a contat, de ce aștepți încredere din partea partidului?”.
Vicepreședintele PNL spune ce crede că se poate întâmpla în continuare în materie de guvernare.
Într-un interviu acordat HotNews, Falcă îi atrage atenția colegului său că, dacă nu și-a dat seama că este folosit de PSD, „a greșit mult în studiile pentru cariera lui politică”. Critica este însă mult mai severă.
HotNews: Domnule Falcă, ați fost primul lider PNL care a cerut excluderea lui Adrian Veștea din partid. De ce?
Gheorghe Falcă: Pentru cei care cunosc statutul Partidului Național Liberal: poți reprezenta partidul ca premier desemnat doar dacă ai votul Consiliului Național de Coordonare.
Iar un fost secretar general, care știe foarte bine statutul, știa foarte bine că s-a exclus din această poziție – mai ales să declari că vei conduce un guvern împreună cu PSD, deși ai votat de trei ori că nu o să mai guvernăm cu Partidul Social Democrat.
Gheorghe Falcă Foto: Inquam Photos / George Călin
„Un om care nu respectă regulile, cum să-mi dea mie încrederea că le va respecta în alte funcții, în funcția de prim-ministru?”
– Și cei care se solidarizează cu Adrian Veștea ar trebui excluși din partid? – Noi toți îl cunoaștem pe Adrian. Într-o formă sau alta, suntem prieteni, evident. Mulți pot face aprecieri pozitive, dar regula din partid nu poate fi încălcată.
Un om care nu respectă regulile, cum să-mi dea mie încrederea că le va respecta în alte funcții, în funcția de prim-ministru?
Mie, îmi cer scuze, nu îmi dă o astfel de încredere. Încrederea se pierde repede, iar să o câștigi trebuie să muncești foarte mult.
Când primești o astfel de ofertă, dacă ai o funcție în Partidul Național Liberal, îți informezi președintele partidului, poți să ai o dezbatere în partid și abia apoi faci pasul respectiv. Dacă partidul nu a contat, de ce aștepți încredere din partea partidului?
– Veți propune în BPN excluderea lui Adrian Veștea din partid? – Dacă nu respecți regulile organizației în care lucrezi, nu înseamnă că te-ai exclus singur? Este un statut. Dacă ne apucăm toți să facem ce vrem dincolo de reguli, înseamnă că urmează o sancțiune.
Așa ești educat de mic: dacă nu respecți o regulă, înseamnă că vei primi o sancțiune. Însă, nu vorbim de o excludere formală. Nu discutăm acum de excludere formală.
– Așadar, Adrian Veștea va figura în continuare ca prim-vicepreședinte în echipa lui Ilie Bolojan, dar, simbolic, vom ști că nu va mai fi? – Da. Cred că n-ar fi bine să stea „la dreapta” domnului Bolojan, pentru că este normal când ești într-o organizație, într-o instituție, să-ți informezi șeful ierarhic când faci un anumit gest sau când primești o ofertă. Este un mod de lucru.
Verificați impactul acesteii decizii la nivelul societății civile. Vedeți dacă există vreo susținere.Nici n-ai ajuns să fii premier și ai pierdut susținerea publică. Iar un politician, fără susținere publică, nu va face niciodată reformele.
„Social-democrații vor să fugă de responsabilitate – dacă domnul Veștea n-a văzut aceste lucruri la experiența lui…”
– Cum le răspundeți celor care consideră insistența PNL de a rămâne alături de Ilie Bolojan o simplă încăpățânare? – Aici nu există vorba de domnul Ilie Bolojan. Este decizia partidului. Partidul a luat o decizie a normalității: că nu vei mai guverna cu cei care te-au demis. Este o solidaritate nu cu domnul Bolojan, ci cu valorile Partidului Național Liberal, cu istoria lui.
Guvernul domnului Bolojan a fost demis de către PSD și AUR. Logic, există o majoritate în Parlamentul României. Faptul că social-democrații nu vor să guverneze cu funcția de prim-ministru… Cum au fugit acum unsprezece luni de această funcție, vor să fugă și acum: să lase responsabilitatea la un penelist, iar ei să conducă prin majoritate, să blocheze reformele, pentru a-și păstra privilegiile și clientela.
Dacă domnul Veștea n-a văzut aceste lucruri la experiența lui, înseamnă că a greșit mult în studiile pentru cariera lui politică. Bun, dar vedem că o majoritate a liberalilor, cel puțin așa pare în acest moment, se solidarizează cu Ilie Bolojan. Nu este despre persoana lui Ilie Bolojan această solidarizare? Și dacă nu este, atunci de ce? Este decizia partidului.
Liderul PNL exclude varianta unui premier propus de liberali
– Este PNL gata să vină cu o propunere de premier, alta decât Ilie Bolojan, dacă nici această desemnare nu se materializează? – Este exclus. De ce ar trebui PNL să propună prim-ministru, când există o majoritate parlamentară în jurul PSD care ar trebui să își asume guvernarea? De ce să fim noi vinovați, când noi încercăm să gestionăm crizele? Nu se pune discuția să votezi vreun prim-ministru, orice nume ar avea el. Pentru că aici vorbim despre decizii luate, despre principii de funcționare a unui partid, despre valorile unui partid.
Cei din Bruxelles se uită la România cu multe semne de întrebare. O dată, pentru că s-a folosit un partid extremist să cadă un guvern democrat, o parte nu înțelege cum cei care au dat jos un guvern nu-și asumă responsabilitatea, iar acum producem o fractură în interiorul Partidului Național Liberal și ne punem întrebarea a cui este interesul să existe această fractură.
– Dacă s-ar ajunge acolo, cum va fi un guvern PSD-AUR pentru țară, în viziunea dumneavoastră? – În momentul în care au demis un guvern care a reușit să aducă niște indicatori spre normalitate și care mai avea de lucru, atunci responsabilitatea dânșilor este să-și asume această guvernare, având majoritate. Evident, și eu voi aștepta, ca și cetățenii din România, lucruri bune.