Secretul longevității, căutat cu ajutorul a trei surori care au trecut fiecare de 100 de ani
Trei surori braziliene, care au împreună o vârstă cumulată de 316 ani şi care au fost desemnate în această lună de reprezentanţii Guinness World Records drept cel mai vârstnic trio de fraţi sau surori din lume, ar putea să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să descopere secretul longevității, scrieReuters.
Proiectul „DNA Longevo”, un studiu coordonat de cercetătoarea Mayana Zatz de la Universitatea din Sao Paulo, îşi propune să investigheze factorii biologici care stau la baza îmbătrânirii.
Constatările ce vor fi făcute în cazul celor trei surori braziliene ar putea să îi ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine motivele pentru care unele persoane rămân rezistente din punct de vedere fizic şi cognitiv la vârste extrem de înaintate.
„Căutăm genele protectoare”
Cercetătorii implicaţi în acest studiu vor compara persoane nonagenare şi centenare cu persoane care au dezvoltat fragilitate, declin cognitiv sau boli cronice, căutând trăsăturile legate de longevitate.
„Prin testele ADN, căutăm genele protectoare şi ştim deja că există mai multe astfel de gene”, a declarat Mayana Zatz, care coordonează Centrul de Cercetare a Genomului Uman din cadrul Universităţii Sao Paolo. „Cu cât avem (în cadrul studiului – n.red.) mai multe persoane care trăiesc peste 100 de ani, în special în familii cu mai mulţi centenari, cu atât cercetarea noastră va fi mai precisă în identificarea acestor gene”, a explicat ea.
Oamenii de ştiinţă consideră că factorii ereditari pot juca un rol mai important decât influenţele de mediu în menţinerea sănătăţii şi a funcţiilor fizice-cognitive la vârste înaintate.
Surorile Zulina de Deus Nunes, în vârstă de 103 ani, Zoraide de Deus Mota, în vârstă de 104 ani, şi Levita de Deus Nunes, în vârstă de 109 ani, care locuiesc în Rio de Janeiro, au fost identificate prin intermediul LongeviQuest, o organizaţie globală care verifică recordurile de longevitate şi colaborează cu Guinness World Records.
„Când nişte surori ajung la această vârstă, există în mod evident o componentă genetică puternică”, a declarat Ben Meyers, directorul general al LongeviQuest. „Dar, întrucât locuiesc aproape una de cealaltă, ele beneficiază, de asemenea, de o reţea de sprijin, familia fiind în măsură să le ajute atunci când este nevoie. Există, cu siguranţă, şi un aspect comunitar”, a adăugat el.
Surorile invocă dieta sănătoasă și stilul de viață activ
Cele trei surori braziliene atribuie longevitatea lor unei diete sănătoase şi unui stil de viaţă activ. Zulina şi-a amintit de copilăria petrecută înotând şi pescuind în râuri. „Totul era proaspăt. Nu aveam frigider”, a declarat ea. „Alăptarea naturală este extrem de importantă”, a adăugat Zoraide.
În rest, surorile au dus o viaţă destul de obişnuită. Levita a lucrat în sectorul artizanatului şi, mai târziu, la un post de televiziune. Zoraide a lucrat ca asistentă medicală şi a crescut cinci copii, în timp ce Zulina, casnică, a crescut şase copii.
Levita priveşte înapoi spre viaţa ei şi spune că nu are regrete: „Am avut o copilărie şi o adolescenţă frumoase. Nu am de ce să mă plâng”.
Cercetătorii speră să înţeleagă modul în care factorii genetici, mai degrabă decât stilul de viaţă, contribuie la protejarea inimii, a muşchilor şi a funcţiei cognitive împotriva efectelor devastatoare ale îmbătrânirii.
„Scopul studiului este să ajungem la 500 de centenari, astfel încât să putem trage concluzii definitive cu privire la longevitate”, a declarat cercetătorul Joao Paulo Guilherme, care lucrează alături de coordonatoarea Mayana Zatz.