INTERVIU „Eu am fost acolo. Mulți văd doar aparența”. Ce spune activista pentru drepturile omului Georgiana Pascu despre cei care îi iau apărarea lui Viorel Pașca

„Tot ce s-a întâmplat în cazul de la Dumbrava a fost cu complicitatea unor funcționari ai statului. Nu a fost un secret ceea ce se întâmpla acolo. Probabil că ceea ce nu s-a așteptat nimeni a fost ca, la un moment dat, să înceapă și o anchetă penală”, spune într-un interviu pentru publicul HotNews Georgiana Pascu, manager la o organizație care promovează drepturile persoanelor vulnerabile.

• Georgiana Pascu, manager la Pledoarie pentru Demnitate – Centrul pentru Monitorizare și Justiție Socială, este cea care a sesizat încă de anul trecut autoritățile în cazul azilelor neautorizate administrate de Viorel Pașca.
• „Aparența era una de legalitate. Oamenii aveau impresia că discută cu un furnizor de servicii sociale”.
• Georgiana Pascu spune că a fost la centrele „Dumbrava” de două ori și povestește care a fost reacția lui Viorel Pașca atunci când i-a spus că vrea să verifice condițiile în care trăiesc persoanele vulnerabile de acolo.
• Ea relateză și interacțiunea cu reprezentanții unuia dintre spitalele de la care au fost transferați pacienți la „Dumbrava”.
• HotNews l-a contactat telefonic și pe Viorel Pașca.

În interviul acordat pentru publicul HotNews, Georgiana Pascu explică de ce consideră că problema depășește cazul Viorel Pașca și de ce spune că ancheta ar trebui să clarifice și rolul funcționarilor care au trimis beneficiari în aceste centre.

Pascu urmărește acest caz de un an, după ce Digi 24 a dezvăluit cazul a 12 pacienți transferați de la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin către Viorel Pașca.

Ancheta DIICOT privind azilele neautorizate ale lui Viorel Pașca din județul Bihor a declanșat numeroase critici în societatea românească. În timp ce procurorii susțin că persoane vulnerabile au fost cazate ilegal în condiții improprii sau victime ale unor abuzuri, mulți îl apără pe Viorel Pașca invocând faptul că acesta a ajutat oamenii vulnerabili pe care statul îi abandonase.

 „Tot ceea ce s-a întâmplat acolo a fost cu complicitatea unor funcționari ai statului”

– HotNews: În ultimele zile, cazul centrelor din Bihor a stârnit o dezbatere puternică, iar criticile s-au îndreptat inclusiv către jurnaliști și către persoanele care au semnalat nereguli în aceste centre. Cum vă explicați această reacție?
– Georgiana Pascu: Eu fac asta de peste 20 de ani și, cumva, nu este ceva nou pentru mine. Mi-am început activitatea cu documentarea unor cazuri precum cel al lui Valentin Câmpeanu, pentru care am ajuns împreună cu colegii mei până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este o hotărâre istorică, care astăzi se studiază în facultățile de drept și care vorbește despre obligația pozitivă a statului de a proteja persoanele aflate în grija sa, mai ales atunci când ele nu se pot apăra singure.

De peste două decenii facem vizite neanunțate, redactăm rapoarte, formulăm plângeri și acționăm în instanță autoritățile statului atunci când constatăm încălcări ale drepturilor persoanelor vulnerabile.

Acum trei ani au fost cazurile căminelor din Ilfov și Mureș. Și acolo am găsit persoane private de libertate în mod ilegal. Problema nu este nouă.

– Totuși, cazul centrelor administrate de Viorel Pașca pare să fi provocat o reacție diferită în spațiul public. De ce credeți că s-a întâmplat acest lucru?
– Și anul trecut, când am început să critic autoritățile statului, domnul Viorel Pașca a fost foarte deranjat. Era deranjat inclusiv pentru că noi criticam statul. Acum, uitându-mă la documentele care au apărut între timp și la informațiile pe care le-am adunat în ultimul an, cred că înțeleg mai bine de ce.

Din punctul meu de vedere, tot ceea ce s-a întâmplat acolo s-a întâmplat cu complicitatea unor funcționari ai statului. Și țin să subliniez: funcționari ai statului. Pentru că în ultimele zile se vorbește foarte mult despre „stat”, ca și cum ar fi o entitate abstractă. Dar statul suntem și noi. Statul sunt și eu atunci când îmi fac obligația și sesizez autoritățile dacă aflu despre un posibil abuz. 

Asta am făcut și în acest caz. Am sesizat Prefectura, DGASPC, Ministerul Muncii, ANPDPD, ANPIS și, ulterior, organele de cercetare penală. Nu a fost un secret ceea ce se întâmpla acolo.

Probabil că ceea ce nu s-a așteptat nimeni a fost ca, la un moment dat, să înceapă și o anchetă penală.

„Eu am fost acolo. Mulți văd doar aparența”

– De ce credeți că mulți oameni îi iau apărarea lui Viorel Pașca?
– Cred că foarte mulți văd doar aparența.

Am mai trecut prin asta și în cazul căminelor din Voluntari, Pipera sau Târgu Mureș. Dacă vedeai fotografiile din exterior, spuneai că nu poate fi nimic în neregulă. În interior însă găseai oameni în subsoluri, oameni care nu primeau mâncare, oameni bătuți, oameni care muriseră. 

La fel este și acum. În spațiul public circulă fotografii cu case și grădini și se spune: „Uitați în ce condiții locuiau oamenii”. Dar problema nu este cum arată curtea. Problema este ce se întâmplă în interior.

Eu am fost acolo. Domnul Pașca ne-a scos afară după câteva minute. Anul trecut, când am revenit împreună cu colega mea, am fost din nou împinse afară. Dacă lucrurile erau atât de bune și atât de frumoase, ce îl împiedica să ne lase să vedem?

„Am întrebat de ce muriseră acei oameni. S-au supărat și ne-au scos afară”

– Când ați ajuns pentru prima dată în centrul lui Viorel Pașca?
– În octombrie 2023. Eram într-o vizită de monitorizare la Spitalul de Psihiatrie Ștei, iar un medic de acolo mi-a spus: „Vreau să te duc să vezi ceva”. Despre domnul Pașca se vorbea deja. Am ajuns acolo și nu cred că am stat mai mult de zece minute, pentru că am fost scoși afară.

Îmi amintesc și acum că aveam în față un registru cu foarte multe nume. Am întrebat ce reprezintă și mi s-a spus că erau persoanele decedate.

Din reflex, dar și pentru că statul are obligația să cerceteze cauzele deceselor persoanelor aflate în astfel de spații, am întrebat din ce cauză muriseră acei oameni. S-au supărat și ne-au scos afară.

– Ați revenit ulterior?
– Da. Am revenit anul trecut, în căutarea celor cinci pacienți care nu mai apăreau dintre cei doisprezece transferați de la Spitalul Județean Drobeta-Turnu Severin.

Am mers cu mandatul nostru de monitorizare și am spus că ceea ce văd acolo are aparența unei instituții. Nu am apucat să intrăm. Eu și colega mea am fost împinse afară. În curte vedeam persoane care păreau să aibă dizabilități și tocmai de aceea am vrut să verificăm ce se întâmplă. Dacă era atât de bine și atât de frumos, de ce nu ni s-a permis accesul?

„Era mult mai simplu să-l suni pe domnul Pașca decât să cauți un loc într-un serviciu licențiat”

– Cum s-a ajuns, în opinia dumneavoastră, ca aceste centre să funcționeze fără licență atât de mult timp?
– Din ceea ce am observat în ultimul an, vorbind cu oameni din sistemul de asistență socială și din sistemul medical, domnul Pașca a avut un rol activ în promovarea acestor servicii. Atenție însă: promovarea era făcută prin asociație. Aparența era una de legalitate. Oamenii aveau impresia că discută cu un furnizor de servicii sociale.

Din documentele apărute în spațiul public și din comunicatul DIICOT reiese însă că serviciile nu erau furnizate prin asociație, așa cum se întâmplă în cazul furnizorilor licențiați.

Îmi amintesc că anul trecut am discutat cu oameni din Mehedinți și din alte județe. Mi-au spus că, atunci când au avut primul contact, au înțeles că este vorba despre o asociație. Abia ulterior au descoperit că lucrurile nu stăteau așa.

În același timp, am cunoscut și funcționari care, în momentul în care au verificat și au văzut că nu exista licență, au refuzat să trimită oameni acolo. Asta înseamnă că știau foarte bine care sunt regulile.

– Spuneați mai devreme că problema nu este doar existența acestor centre, ci și felul în care ajungeau oamenii acolo.
– Funcționarul public știa că nu poate trimite un om într-un serviciu nelicențiat.

De-a lungul anilor am primit telefoane de la oameni care lucrau în spitale și în sistemul de asistență socială și mă întrebau dacă știu unde poate fi găsit un loc pentru un anumit pacient.

Asta înseamnă că își făceau treaba. Înseamnă că redactau documente, trimiteau solicitări la primării, la DGASPC-uri, la consilii județene, la ONG-uri și încercau să găsească un serviciu care funcționează legal.

Dar asta înseamnă timp. Este mult mai simplu să pui mâna pe telefon și să-l suni pe domnul Pașca și să spui: „Nu puteți să-l luați și pe domnul Popescu?”.

Spun asta pornind din documentarea de anul trecut, dar și din experiența acumulată în alte județe și în alte cazuri.

– De ce spuneți că licențierea nu este o simplă formalitate?
– Pentru că, în România, sunt mii de furnizori de servicii sociale, publici și privați, care sunt licențiați. Știu că uneori licența pare doar o hârtie, dar nu este.

În primul rând, înseamnă că există o documentație care spune unde funcționează serviciul, ce tip de servicii oferă, cine lucrează acolo și dacă personalul este calificat. Înseamnă că există măsuri minime de siguranță.

Dar, mai ales, înseamnă un standard minim de calitate. Nu vorbim despre lux. Ca stat, știi cine sunt oamenii aflați acolo și de ce servicii au nevoie. Dacă apare un incendiu, un cutremur sau trebuie evacuat centrul, știi cine sunt beneficiarii și unde se află. Asistența socială nu mai înseamnă de mult doar să îi dai unui om un pat și o pătură.

Înseamnă servicii adaptate nevoilor lui. Nu poți pune împreună oameni complet diferiți: persoane imobilizate la pat, persoane fără adăpost, oameni dependenți de alcool, persoane cu dizabilități sau cu afecțiuni psihice severe. Îi pui în pericol.

– În spațiul public circulă și ideea că Viorel Pașca nu a fost ajutat de stat să intre în legalitate. Cum răspundeți acestui argument?
– Domnul Pașca cunoștea legislația. Chiar fostul ministru al Muncii a spus public că încă din 2016 i-a propus să se licențieze.

Anul trecut, în discuțiile publice pe care le-am avut, domnul Pașca spunea că nu dorește să facă acest lucru. Explica că ar trebui să angajeze asistent social, să aibă personal calificat și să respecte standardele prevăzute de lege.

Îmi amintesc însă și altceva. Spunea că acei oameni nu merită serviciile prevăzute de lege. De aceea spun că rolul licenței este important. Ea garantează un minim de protecție pentru fiecare beneficiar, indiferent cine este. Nu discutăm despre privilegii. Discutăm despre drepturi.

Nota redacției: Georgiana Pascu face referire la declarațiile publice ale lui Viorel Pașca privind standardele de autorizare a serviciilor sociale. Într-un interviu acordat Digi24 în iulie 2025, Pașca declara: 

„Ca să fiu autorizat, în primul rând, ar trebui să reduc drastic numărul de bolnavi. Pentru că eu am 4-5 bolnavi în cameră, trebuie numai doi. Și ce fac cu ăia trei? Trebuie toaletă în fiecare cameră. Deci bolnavul nu poate să meargă la toaleta din capătul coridorului, că e departe. Că o parte din bolnavii care ajung la Dumbrava, o parte, nu generalizăm, sunt oameni care toată viața nu au făcut nimic. De ce credeți că nu au pensie? Că nu au muncit toată viața! Zice statul: «Nu, nu, nu, dă-i condiții de lux, mai bune ca la toți oamenii». Și eu întreb: de ce?! Nu e normal! Nu pot! Dar și să pot nu aș face-o!” 

– Din documentele apărute acum în spațiul public, considerați că tocmai aceste standarde minime au lipsit?
– Din ceea ce a apărut public până acum, inclusiv din referatul DIICOT, reiese că vorbim despre agresiuni, inclusiv suspiciuni de agresiuni sexuale, despre persoane care nu primeau tratamentul medical de care aveau nevoie, despre lipsirea unor beneficiari de hrană, despre lipsa accesului la mijloace de comunicare și despre servicii oferite fără personalul și standardele prevăzute de lege. Asta înseamnă, din punctul meu de vedere, privare arbitrară de libertate.

Nota redacției: Referatul DIICOT, publicat parțial de G4Media, cuprinde și relatări privind un presupus abuz sexual între beneficiari. Potrivit procurorilor, o investigatoare sub acoperire a declarat că i-a atras atenția lui Viorel Pașca asupra acuzației că un beneficiar ar fi agresat sexual o beneficiară, iar acesta ar fi răspuns: „Poate și ei i-o plăcut sau a fost de comun acord.” Referatul mai arată că, ulterior, din interceptări a rezultat că persoana acuzată ar fi fost îndepărtată din locație. Aceste susțineri fac parte din dosarul penal și urmează să fie analizate de instanță. 

„În spatele fiecărui om care a ajuns acolo sunt unul, doi sau trei funcționari publici”

– După ce ați sesizat autoritățile, ce s-a întâmplat?
– Anul trecut am sesizat Ministerul Muncii și pe ministrul de atunci, dar și alte instituții competente. Totul a pornit de la o întrebare foarte simplă. Cum a fost posibil ca Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin să transfere, prin contract, 12 pacienți unei persoane fizice, iar ulterior șapte dintre ei să fie returnați, fără să se știe ce s-a întâmplat cu ceilalți cinci?

Acela a fost punctul de plecare. Haideți să vedem unde sunt acești oameni.

Mai ales că îi cunoșteam. În ultimii 15 ani vizitasem de mai multe ori secția exterioară de psihiatrie de la Gura Văii și știam că mulți dintre pacienți proveneau din sistemul de protecție a copilului și fuseseră abandonați încă din copilărie.

– Anul trecut, după un control coordonat de Prefectura Bihor, fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a dispus un control al ministerului și a trimis raportul Corpului de control la Parchet. Din ceea ce cunoașteți, ce efecte au avut aceste demersuri?
– Nu știu ce s-a întâmplat cu acel raport și la ce parchet a ajuns. Din ceea ce văd acum, în dosarul DIICOT nu se face referire la el.

Eu cred că anul trecut trebuia insistat mult mai mult asupra situației acestor oameni. Pe pagina Avocatului Poporului există recomandări și corespondență cu Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii în care li se atrage atenția asupra acestor persoane și asupra obligației de a interveni.

Din câte îmi amintesc, unul dintre răspunsuri era că se așteaptă rezultatele anchetei penale. Dar nu poți să aștepți ancheta penală atunci când vorbim despre viața unor oameni. Instituțiile aveau obligația să se ocupe de ei.

Nota redacției: Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că în iulie 2025 a trimis raportul Corpului de control la Parchetul General, iar ulterior acesta a fost repartizat la DIICOT. „Drept urmare, în luna iulie 2025, am trimis raportul Corpului de Control la Parchetul General. Apoi Parchetul l-a distribuit la DIICOT”, a declarat Manole pentru Libertatea. 

– Spuneați la începutul interviului că, din punctul dumneavoastră de vedere, problema nu este doar una penală.
– Exact. Eu înțeleg oamenii care spun: „Statul i-a trimis acolo, statul i-a lăsat acolo și acum tot statul îi cercetează”. Dar statul are mai multe componente. Există răspunderea administrativă, există răspunderea civilă și există răspunderea penală. Din punctul meu de vedere, funcționarii care aveau obligația să acționeze și nu au făcut-o trebuie să răspundă.

Asta nu înseamnă că justiția penală nu trebuie să-și facă treaba. Din contră. Parchetul, poliția și instanțele trebuie să stabilească eventualele răspunderi penale.

Dar, în paralel, trebuie analizat și ce s-a întâmplat în instituțiile statului.

– Credeți că ancheta ar trebui să clarifice și modul în care au acționat autoritățile care au verificat aceste centre sau au trimis beneficiari acolo?
– Eu cred că este chiar mai mult decât atât. Mi-aș dori ca, măcar pentru persoanele despre care știm că au ajuns acolo în ultima perioadă, să fie refăcut traseul fiecăreia. Să luăm fiecare beneficiar și să vedem cine a luat decizia.

Cine a semnat? Ce pași au fost făcuți? Au fost trimise solicitări către alte servicii? S-au căutat alternative? Sau pur și simplu s-a ridicat telefonul și s-a spus: „Îl trimitem la domnul Pașca”? În spatele fiecărui om care a ajuns acolo sunt unul, doi sau trei funcționari publici. Eu nu spun asta pentru a face liste cu vinovați. Spun asta pentru că doar așa putem înțelege unde s-a rupt sistemul.

– De ce considerați că această analiză este atât de importantă?
– Pentru că doar așa putem afla ce nu funcționează.Trebuie să stai de vorbă cu fiecare funcționar și să îl întrebi: „Ce s-a întâmplat? Ce v-a făcut să trimiteți această persoană acolo? Ce demersuri ați făcut înainte? Ce v-a împiedicat să mergeți mai departe?”

Doar așa putem înțelege dacă a fost o problemă legislativă, dacă oamenii nu au cunoscut legea sau dacă, pur și simplu, nu și-au făcut treaba. Dacă noi așteptăm doar ca ancheta penală să se termine, riscăm să rămânem exact în același punct.

Pentru că nu vom înțelege cauzele.

„Nu putem lăsa doar justiția penală să rezolve problemele sistemului”

– Așadar, în opinia dumneavoastră, ancheta penală nu este suficientă?
– Nu. Procurorii, polițiștii și judecătorii își vor face treaba și vor stabili eventualele răspunderi penale. Dar problemele sistemului nu pot fi rezolvate doar în instanță. În paralel, trebuie analizată activitatea instituțiilor și a funcționarilor care au luat aceste decizii. Doar așa vom afla ce trebuie schimbat. Altfel, peste un an, riscăm să discutăm despre un alt caz asemănător.

„Nu mi s-a părut excesiv că statul a trimis acolo medici, psihologi și asistenți sociali”

– Un alt subiect intens discutat a fost amploarea intervenției autorităților. Au fost mobilizați procurori, polițiști, medici, pompieri, un spital mobil și sute de cadre implicate în evaluarea și relocarea beneficiarilor. Unii au considerat că această desfășurare de forțe a fost excesivă.
– Eu văd lucrurile dintr-o perspectivă diferită. De foarte multe ori am criticat autoritățile tocmai pentru că nu au fost pregătite în situații de criză. Ne-am întrebat de ce nu a existat un spital mobil, de ce nu au fost suficiente echipe medicale, de ce nu au fost pregătite intervențiile.

Acum vorbim despre sute de persoane vulnerabile, despre care nu știai exact în ce stare sunt, ce afecțiuni au și de ce au nevoie. Faptul că s-a montat un spital mobil mi se pare firesc. Era nevoie de un loc în care oamenii să fie evaluați în siguranță și unde să existe condiții adecvate până când urmau să fie relocați.

Nu mi se pare deloc excesiv că statul a trimis acolo medici, psihologi, asistenți sociali și alți specialiști.

– Dar în ceea ce privește prezența procurorilor și a polițiștilor?
– Vorbim despre o anchetă penală. Procurorii și polițiștii trebuie să își facă treaba. Mai mult decât atât, din experiența pe care o avem în alte dosare, știu cât de important este ca probele să fie administrate riguros.

Am văzut de multe ori dosare în care lipsa unor proceduri sau a unor documente a dus la întârzieri foarte mari. De aceea cred că este important ca o anchetă de asemenea amploare să fie făcută cât mai riguros.

– În spațiul public au existat și persoane care au spus că beneficiarilor nu le este mai bine după intervenția autorităților.
– M-aș întreba cine spune asta și pe ce se bazează. Foarte mulți dintre cei care comentează pe rețelele sociale nu au fost niciodată acolo. Oamenii au fost preluați și duși în spitale, în centre sau în alte servicii. Până la urmă, asta își dorea toată lumea, nu? Să existe servicii care să îi preia.

Eu pot vorbi doar despre cazurile pe care le cunosc.

– Ați întâlnit persoane care au povestit ce au trăit în aceste centre?
– Da. Îmi amintesc cazul unui beneficiar pe care l-am întâlnit anul trecut într-un alt centru. Mi-a povestit că fusese instituționalizat încă din copilărie, apoi ajunsese fără adăpost, fusese exploatat la muncă, ajunsese într-un spital și, de acolo, fusese transferat la domnul Pașca.

Mi-a spus că acolo i-au fost luate actele și telefonul, că nu putea lua legătura cu sora lui și că era obligat să participe la activități religioase împotriva voinței sale.

Spunea că i-a fost foarte frică și că oamenii erau ținuți închiși. Nu spun că toate cazurile au fost identice. Eu vorbesc despre cazurile pe care le cunosc.

– Au existat, din ceea ce cunoașteți, situații în care beneficiarii au putut pleca atunci când au dorit?
– Eu nu cunosc astfel de cazuri. Persoana despre care vă vorbeam mi-a spus că nu a putut pleca atunci când și-a dorit și că, în momentul în care a ajuns într-un centru unde a beneficiat de consiliere, a povestit ce se întâmplase.

Repet, nu generalizez. Vorbesc despre situațiile pe care le cunosc direct.

„Dacă nu înțelegem cum au ajuns oamenii acolo, vom avea un alt caz asemănător”

– Care credeți că este cea mai importantă lecție a acestui caz?
– Sper ca, în acest moment, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și toate instituțiile implicate să se așeze la aceeași masă și să înțeleagă de ce au ajuns acești oameni acolo. Nu mă refer doar la ancheta penală. Mă refer la modul în care funcționează sistemul.

Trebuie să știm dacă există suficiente servicii, dacă funcționarii au avut instrumentele necesare, dacă legea trebuie modificată sau dacă, pur și simplu, obligațiile pe care le aveau nu au fost respectate.

Nu putem lăsa doar justiția penală să rezolve problemele sistemului. Procurorii, polițiștii și judecătorii își vor face treaba. Dar, în paralel, trebuie să înțelegem cum au ajuns acești oameni acolo. Trebuie să ne uităm în spatele fiecărui caz și să vedem cine a luat deciziile și de ce. Doar așa putem schimba ceva. Altfel, riscăm ca peste un an să discutăm despre un alt caz asemănător.

HotNews l-a contactat telefonic pe Viorel Pașca pentru a obține și punctul lui de vedere referitor la acuzațiile Georgianei Pascu. Pașca a răspuns că „nu îl interesează declarațiile acesteia și că nu dorește să intre într-o polemică cu ea”, apoi a închis telefonul.