Skip to content

Elevii români domină Olimpiada de Informatică din Europa: 3 medalii de aur și una de argint

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Toți cei patru reprezentanți ai României au urcat pe podium la competiția internațională din Slovenia, a anunțat, vineri, Ministerul Educaţiei.

Competiția s-a desfășurat în perioada 5 – 10 iulie 2026, la Ljubljana, și a reunit tineri din Europa Centrală și din țările invitate.

„Trei medalii de aur şi una de argint pentru România, la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale – CEOI 2026!”, a precizat instituția.

Medaliile au fost câştigate de Victor Ioan Dobra, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş (medalie de aur), Rareş-Andrei Neculau, din clasa a XII-a de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi (medalie de aur), Mihai-Valeriu Voicu, în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti (medalie de aur) și Andrei-Paul Iorgulescu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” Bucureşti (medalie de argint).

Delegația României a fost coordonată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), prin lectorul universitar Mihai Nan, de la Universitatea POLITEHNICA București, și Alexandru Lorintz. Din partea Ministerului Educației, coordonarea a fost asigurată de consilierul Georgeta Antonia Rodica Crăciunescu.

La ediția de anul trecut a Olimpiadei Central-Europene de Informatică (CEOI 2025), organizată la Cluj-Napoca, elevii români au obținut în total trei medalii de aur, cinci de argint și două de bronz.