La 36 de ani și 97 de zile, Sorana Cîrstea reușește o performanță extraordinară
Sorana Cîrstea, 36 de ani, aflată în ultimul an de competiţii, a urcat pe locul 17 în clasamentul WTA, cu 2.535 puncte, în clasamentul dat publicităţii luni, după turneul de la Wimbledon, scrie News.ro.
Sorana, care a ajuns până în turul trei la competiţia londoneză, se află pe cea mai bună poziţie a carierei.
Şi Jaqueline Cristian a urcat un loc şi este pe 36, cu 1.324 puncte.
Gabriela Ruse a coborât un loc şi este pe 72, cu 941 de puncte.
Liderul clasamentului WTA este belarusa Arina Sabalenka, cu 8.550 de puncte, iar pe 2 se menţine Elena Rîbakina, cu 8.143 puncte.
Americanca Jessica Pegula a urcat pe 3 de pe 4, cu 6.301 puncte, iar Coco Gauff a coborât pe 4 de pe 3, cu 5.649 puncte.
Pe locul 5 se află rusoaica Mirra Andreeva, cu 5.293 puncte.
Câştigătoare la Wimbledon, Linda Noskova a intrat în Top 10 şi este pe 7, cu 5.119 puncte.
Finalistă pe iarba londoneză, Karolina Muchova se află pe 6, cu 5.168 puncte.