Schimbare de vacanță la Super Neatza cu Răzvan și Dani
Începând de luni, emisiunea de la Antena 1 își schimbă decorul vreme de cinci ediții.
Matinalul Antenei 1 se mută pe plaja de la Therme. Pentru cinci ediții speciale, matinalul părăsește studioul şi se merge în aer liber, pentru o săptămână cu muzică, palmieri, nisip și bunădispoziție din plin, astfel că cei de acasă se vor bucura de dimineți cu atmosferă de vacanță, se arată într-un comunicat de presă.
„Ne place să «furăm» puțin din atmosfera de vacanță şi alături de telespectatorii noştri, pe care, după atâta vreme, îi considerăm deja parte din marea familie Super Neatza. Relocarea din această vară ne aduce într-un spațiu care transmite exact energia sezonului și suntem convinşi că cei de acasă vor simți asta încă din prima ediție. Ne-am propus să ne bucurăm la maximum de aceste zile, alături de invitaţii noştri, într-un decor relaxant”, au declarat Răzvan și Dani.
De-a lungul anilor, echipa matinalului a transmis din cele mai spectaculoase locuri: de la mare și de pe pârtia de schi, de pe apă și din aer, a locuit o săptămână într-un mall în scop caritabil, a construit un platou pe o insulă din Delta Dunării și a realizat ediții speciale din cel mai mare centru logistic din Sud-Estul Europei, se mai arată în comunicat.