„O simplă palmă dată copilului este infracțiune. Un părinte agresiv poate ajunge la 19 ani de închisoare”. Cristi Dănileț explică noua lege
Imaginile cu fetița din Constanța trasă de păr pe stradă de mama ei au devenit rapid subiect de dezbatere națională. Nu doar violența a șocat, ci și numărul mare de oameni care au sărit în apărarea femeii, invocând argumente precum „e fata ei, face ce vrea cu ea”. Pentru mulți români, ideea că părintele poate face aproape orice în numele educației este încă o convingere adânc înrădăcinată. Doar că legea nu spune același lucru. În România, orice formă de pedeapsă fizică aplicată unui copil este interzisă de mai bine de 20 de ani, iar în această vară au intrat în vigoare modificări care înăspresc pedepsele pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului. Unde se termină dreptul părintelui de a-și educa copilul și unde începe răspunderea penală? Poate o palmă să ducă la un dosar penal? Cristi Danileț, fondator VeDem Just, profesor de drept penal și fost judecător, explică, pornind de la modificările legislative recente și din experiența sa din sala de judecată, unde trasează legea granița dintre disciplină și abuz și de ce părinții nu sunt proprietarii copiilor lor, ci primii responsabili pentru respectarea drepturilor acestora.
Auzim des, în cazuri de violență asupra unui minor, argumentul „e copilul meu, fac ce vreau cu el”. Au sau nu părinții dreptul de a-și disciplina copiii după bunul plac?
Cristi Danileț: Vreau să fixez un cadru pentru ca cititorii să înțeleagă exact afirmațiile pe care le voi face mai jos: omul este liber, dar asta nu înseamnă să facă tot ceea ce dorește, ci numai ce îl ajută să evolueze și să fie împlinit cât timp respectă legea. Iar legea nu răpește libertatea cuiva, ci o limitează pentru a-i proteja pe alții. Cu alte cuvinte, libertatea ta se întinde până acolo unde întâlnește libertatea mea. Când faci ce vrei nu este libertate, e arbitrariu: cineva poate fura, altul poate da în cap, altul poate chiuli – asta nu e libertate.
Revin la întrebarea dvs. Da, părinții au dreptul și îndatorirea de a-și educa propriii copii – este prevăzut în Constituție. În același timp, copiii au dreptul de a fi protejați împotriva oricăror abuzuri – iar potrivit Legii nr. 272/2004 privind copiii, abuzul poate fi de cinci feluri: fizic, sexual, psihic, emoțional și economic. Care e diferența dintre abuz și violență? Păi, este violență când un copil bate un alt copil, dar este abuz când o persoană lovește un minor de pe poziții de autoritate – cum ar fi profesorul care bate elevul, părintele care bate copilul.
Mi se pare foarte grav că în România încă sunt părinți care confundă disciplinarea copilului cu bătaia sau umilirea lui, că sunt tați care își violează fetele, că sunt mame care confiscă pensia alimentară primită de la fostul soț pentru copil. E adevărat, sunt copii neascultători, dar copiii nu sunt un lucru pe care să îl pui în dulap, să îl închizi în baie, pe care să îl arunci pe jos sau la gunoi. Ei sunt o imagine a familiei, a anturajului și a societății. Un copil este needucat pentru că nici părinții, nici profesorii nu au intervenit când trebuia. Măsurile de disciplinare care nu contravin legii sunt: observația, cearta, luatul telefonului, interdicția de a ieși cu prietenii, de a pleca în tabără, limitarea banilor de buzunar.
Citește continuarea articolului AICI.