Nicușor Dan, după ce o navă GPL a fost lovită: Incidentul este, cel mai probabil, parte a agresiunii Federației Ruse
„Instituţiile statului sunt în alertă şi vor clarifica circumstanţele, cauzele şi responsabilităţile aferente acestui grav incident”, a reacționat președintele Nicușor Dan după incidentul din Marea Neagră.
Șeful statului a mai spus că incidentul este „cel mai probabil parte a războiului ilegal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.”
„În cursul nopții trecute, nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine în largul țărmului românesc.
La scurt timp după incident, două nave ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare s-au deplasat la fața locului și au evacuat întregul echipaj, inclusiv cei trei membri răniți. Toți au fost aduși în siguranță la țărm”, a scris președintele, marți, pe Facebook.
El a mai spus că un remorcher a fost trimis în zonă să se asigure că nava nu intră în derivă și că nu reprezintă un pericol suplimentar pentru siguranța navigației.
Nava provenea din portul Alexandria, Egipt, și se îndrepta către portul ucrainean Reni, a mai susținut Nicușor Dan.
Site-ul de monitorizare a navelor maritime Marine Traffic arată că nava este programată să ajungă la Sulina marți dimineață la ora 5. Nava a plecat din Alexandria joi, 16 iulie.