Sari direct la conținut

​Airbus și-a doborât recordul de vânzări în 2023 eclipsând Boeing

HotNews.ro
Asamblarea unui Airbus A350, Foto: VALENTINE CHAPUIS / AFP / Profimedia
Asamblarea unui Airbus A350, Foto: VALENTINE CHAPUIS / AFP / Profimedia

Airbus a obținut cea mai bună performanță din istoria sa în materie de vânzări pentru 2023, obținând 2.094 de comenzi nete pentru a face față creșterii preconizate a traficului aerian mondial și nevoii de avioane cu emisii mai reduse de CO2, a anunțat joi grupul, citat de AFP.

Eclipsându-și marele rival american Boeing, constructorul aeronautic european și-a doborât recordul anterior de 1.503 comenzi nete datând din 2013, mizând pe succesul familiei sale de avioane cu un singur culoar A320 și al aeronavelor de cursă lungă A350.

Excluzând anulările și modificările de comenzi, care sunt obișnuite în această industrie de lungă durată, Airbus a obținut 2.319 comenzi, dintre care 1.835 de A320 și 300 de A350, din nou un record istoric.

Confruntate cu necesitatea de a-și reduce amprenta asupra mediului pentru a atinge neutralitatea în materie de emisii de dioxid de carbon până în 2050, așa cum s-a angajat sectorul, și cu un trafic aerian mondial care se va dubla până la această dată, companiile aeriene sunt angajate într-o amplă campanie de modernizare a flotei.

Pentru a-și asigura creșterea viitoare, acestea depun eforturi pentru a rezerva cât mai devreme posibil sloturile de livrare disponibile la producătorii de aeronave. Acestea se vor întinde până la începutul deceniului următor.

Airbus a demarat un program major de creștere a producției pentru a satisface aceste nevoi, dar se confruntă cu dificultăți persistente cu o parte din lanțul său de 18 000 de furnizori, ceea ce întârzie livrările promise.

În ciuda acestui fapt, grupul a reușit să livreze 735 de avioane clienților săi în 2023, depășind ușor ținta de 720.

În 2022, Airbus, care miza deja pe 720 de aparate, a fost nevoit să renunțe la obiectivele sale la sfârșitul exercițiului financiar. În cele din urmă, au fost livrate doar 661.

„Acesta este un rezultat remarcabil”, a declarat președintele executiv al Airbus, Guillaume Faury, lăudând în comunicat „vânzările și livrările excepționale, la limita superioară a obiectivului nostru”.

Nici Boeing nu stă rău, dar problemele persistă

Situația constructorului aeronautic european contrastează cu cea a Boeing. Rivalul său american a înregistrat și el un salt al comenzilor (1.314 comenzi nete, 1.456 excluzând anulările și modificările) datorită succesului comercial al modelului 737 MAX și al avionului de cursă lungă 787, dar rămâne împotmolit în probleme de producție și de control al calității și a livrat doar 528 de aparate în cursul anului.

Săptămâna trecută, o bucată de fuselaj de la un 737 MAX al companiei Alaska Airlines s-a desprins în aer, fără a provoca răniți, dar pătând din nou imaginea aeronavei după două accidente legate de defecte de proiectare care au făcut în total 346 de victime în 2018 și 2019.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro