Sari direct la conținut

Science Report: Piscurile de pe Pluto sunt înzăpezite, dar nu cu ceea ce credeți

HotNews.ro
Planeta Pluto, Foto: NASA/JHUAPL/SwRI
Planeta Pluto, Foto: NASA/JHUAPL/SwRI

În 2015, sonda spațială New Horizons a descoperit piscuri înzăpezite spectaculoase pe Pluto, izbitor de similare cu cele de pe Pământ. Un asemenea peisaj nu mai fusese observat niciodată undeva în Sistemul Solar.

Dar, așa cum pe planeta noastră temperaturile scad cu creșterea altitudinii, pe Pluto ele cresc din cauza radiației solare. Atunci de unde provine gheața?

O echipă de la Centre National pour la Recherche Scientifique, Franța, a studiat fenomenul. A determinat inițial că „zăpada” de pe munții lui Pluto constă de fapt din metan înghețat, prezența gazului fiind în atmosfera lui Pluto ca vaporii de apă de pe Pământ.

În stânga, regiunea ecuatorială „Cthulhu” de pe Pluto; în dreapta, Alpii tereștri (Foto: NASA /Johns Hopkins University)

Pentru a înțelege cum un peisaj similar poate apărea în condiții atât de diferite, au utilizat un model climatic pentru planeta pitică, care a evidențiat că, datorită dinamicii sale particulare, atmosfera lui Pluto este mai bogată în metan la altitudine.

Rezultatul este că aerul conține suficient metan pentru a produce condens doar acolo unde piscurile muntoase sunt suficient de înalte pentru a ajunge în zona bogată în gaz. La altitudini mai mici, aerul este prea sărac în metan ca să se producă gheața.

Studiul, publicat în Nature Communications, poate de asemenea explica de ce din ghețarii groși din metan observați în alte regiuni pe Pluto țâșnesc culmi neregulate, spre deosebire de ghețarii plați de pe Pământ care sunt formați din apă. (Phys.org)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro