Mark Zuckerberg nu vede un viitor cu o scădere a numărului de locuri de muncă, ci „un număr mai mare de companii, cu mai puțini angajați”
Datorită „superinteligenței”, economia viitorului ar putea ajunge să fie dominată de companii mici, dar puternice și agile, consideră fondatorul Meta, într-un recent text despre viitorul omului în raport cu Inteligența Artificială.
Într-o postare de 6.500 de cuvinte, făcut pe 10 august pe blogul său, Mark Zuckerberg CEO-ul Meta i-a contrat pe cei care au o viziune pesimistă asupra viitorului inteligenței articiale (AI), comentează revista Inc., o publicație majoră de business din SUA.
„Avem norocul să trăim într-un moment incredibil al istoriei”, a scris el, pledând în favoarea AI sub forma „superinteligenței” de nouă generație. El a continuat promițând că Meta va conduce această revoluție prin lansarea „unor modele open source (surse deschise, n.r.) și punerea lor la dispoziția a miliarde de oameni din întreaga lume”, dezvoltând astfel o poziție pe care a exprimat-o recent.
Piața muncii va avea un „viitor incredibil”
Însă ideea principală din eseul lui Zuckerberg este viziunea acestuia asupra viitorului „incredibil” al pieței muncii, care va include la fel de multe locuri de muncă ca și în prezent. Este un contraargument puternic la adresa numeroșilor experți care prezic șomaj în masă din cauza preluării și folosirii AI pe scara largă.
Potrivit lui Zuckerberg, în următorii doi ani „oamenii vor putea folosi superinteligența, care depășește capacitățile umane, pentru a crea și a descoperi lucruri noi și extraordinare” și pentru a „dezvolta noi afaceri, a exprima idei noi”.
Atâta timp cât vom gestiona cu atenție „oportunitățile și provocările” dintr-o perspectivă filosofică solidă, el consideră că AI va fi un „instrument care îi va face pe toți mai puternici”, mai degrabă decât un instrument care îi va lăsa fără loc de muncă pe angajații de la nivel de bază, experții financiari, matematicienii, managerii de nivel mediu și, în cele din urmă, pe toată lumea.
Schimbare de paradigmă la nivel mondial
În schimb, consideră șeful Meta, lumea va trece printr-o schimbare de paradigmă în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, iar modelele tradiționale de funcționare a unei companii vor fi răsturnate radical pe măsură ce inteligența artificială va prelua un rol mai central.
Pentru început, consideră Zuckerberg, „dimensiunile companiilor s-ar putea reduce”, la fel cum s-a întâmplat „în tranziția de la giganții industriali la companiile din domeniul tehnologiei”, când mii de muncitori din fabricile de aparate radio, de exemplu, au fost înlocuiți de mașini de precizie și roboți care produceau circuite integrate.
Dar de data aceasta, spune Zuckerberg, acest lucru nu va duce la o reducere a numărului de locuri de muncă. În schimb, „implică un număr mai mare de companii, cu mai puțini angajați în fiecare dintre ele”.
El se așteaptă ca, în curând, „să începem să vedem un număr redus de persoane care dispun de agenți personali de superinteligență, capabili să conducă companii la o scară semnificativă”.
O afirmație interesantă, notează revista americană, căci opini lui Zuckerberg se alătură multor argumente în favoarea AI, care susțin că aceste noi instrumente eliberează angajații de sarcinile banale, astfel încât aceștia să poată aduce o notă umană în chestiuni de afaceri mai complexe sau mai creative.
CEO-ul Meta Platforms duce acest argument la extrem, imaginându-și o lume în care întreprinderile mici sunt mai puțin asociate cu startup-uri aflate în fază incipientă sau cu mici afaceri familiale cu venituri reduse, și seamănă mai mult cu giganți din domeniul tehnologiei cu personal redus, care generează venituri la scară largă.
Conform lui Zuckerberg, acest model poate fi comparat cu un influencer, un lucrător independent sau un antreprenor individual de astăzi, amplificat de o mie de ori de tehnologia puternică de AI.
Zuckerberg își imaginează în mod explicit un viitor în care „companiile mici vor continua să fie coloana vertebrală a economiei, dar fiecare dintre ele va putea avea un impact mult mai mare”.
Dar a spune că acest lucru va reprezenta o schimbare dramatică pentru milioane de oameni este o subestimare uluitoare: Zuckerberg este de acord că „oamenii vor trebui să se adapteze, iar acest lucru va fi o provocare”, cuvântul „provocare” jucând un rol important aici, întrucât ocolește cu abilitate problemele legate de tulburările sociale sau eșecurile guvernamentale care ar însoți inevitabil o astfel de schimbare dramatică.
El își imaginează, de asemenea, o soluție tehnologică pentru aceste probleme, estimând că toți vom avea „un agent personal extrem de inteligent, care ne va învăța noi abilități și ne va ajuta să ne adaptăm la schimbare; cu cât acest proces va fi mai lin, cu atât mai bine”. În esență, AI ne va ajuta să învățăm să ne adaptăm și să îmbrățișăm noua economie bazată pe inteligență artificială, motivează el.
Chiar dacă această viziune asupra viitorului nu va fi corectă decât parțial, notează Inc., acest lucru înseamnă că lumea afacerilor se pregătește pentru schimbări dramatice care vor afecta practic toate normele actuale de la locul de muncă. Noile schimbări pot apărea drept unele incitante, dar ele îi pot îngrijora pe liderii care se tem că ar putea fi nevoiți să reducă personalul sau să intensifice dramatic formarea în domeniul AI și să schimbe cultura companiei, astfel încât organizația să se poată adapta, într-un mod agil, la noile inovații din domeniul inteligenței artificiale. Aceasta va fi o componentă complexă, dar potențial costisitoare a unui plan de afaceri bun, pe cinci ani, în noua eră a AI, remarcă revista americană.