Consiliul Local Sector 4 a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru patinoarul olimpic de pe Șoseaua Vitan Bârzești – peste 12 milioane de euro / În urmă cu câteva săptămâni, costa doar două milioane de euro
Patinoarul olimpic pe care Primăria Sectorului 4 vrea să-l construiască în curtea liceului Traian Vuia va costa până la 12 milioane de euro, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați joi de Consiliul Local Sector 4. Patinoarul va fi construit în colaborare cu Federația Română de Hochei pe Gheață, va avea 1.500 de locuri, banii vor veni de la administrația locală, iar după finalizarea lucrărilor patinoarul va fi dat gratuit federației. În urmă cu câteva săptămâni, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunța că patinoarul va costa două milioane de euro. De ce s-a majorat prețul atât de mult?
Reprezentanții Primăriei Sectorului 4 au declarat pentru HotNews.ro că fiind singurul patinoar din București, pentru a putea susține competiții olimpice, evenimente și concerte trebuie o construcție mai mare decât cea anunțată inițial, iar proiectul a fost modificat și costurile au crescut. În acest cost, patinoarul va avea și o sală de sport.
”Prin derularea acestui obiectiv se urmăreşte găsirea mijloacelor pentru îmbunătăţirea calității vieţii educaționale, în spaţiul educațional din Şoseaua Vitan Bârzeşti nr.11, ca urmare a amenajării unui spațiu nou pentru practicarea sportului și petrecerea timpului liber într-un mod agreabil, împreună cu colegii. În acest fel, autoritatea locală va implementa măsuri privind îmbunătăţirea și extinderea infrastructurii sportive în spaţiul educaţional, prin construirea de spații destinate sportului educațional și de performanță. Amenajarea unui patinoar pe raza Sectorului 4 va încuraja practicarea sportului : printre elevi, crearea de asociaţii/echipe de sport la nivelul şcolii, dar va contribui și la capacitatea Municipiului Bucureşti de a organiza si găzdui competiții sportive specifice”, se arată în raportul de specialitate al hotărârii de Consiliu Local.
Proiectul a fost pus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de Consiliu Local de miercuri, aceasta fiind ultima din vechiul mandat, unde primarul Daniel Băluță (PSD) are majoritate. Noul Consiliu Local Sector 4 are următoarea componență: 9 consilieri USR PLUS, 5 consilieri PNL și PSD – 11 consilieri și PMP – 2 . Deci PNL-USR-PLUS au majoritate. În actualul Consiliu Local, PSD are majoritate.
”În colaborare cu Federația Română de Hochei pe Gheață, Primăria Sectorului 4 va construi un patinoar acoperit, unde se vor putea desfășura atât competiții sportive naționale și internaționale, campionate europene și mondiale de hochei, inclusiv spectacole de divertisment pentru public. Proiectul va fi oferit cu titlu gratuit de către Federația Internațională de Hochei pe Gheață, iar construcția va fi realizată în curtea Liceului Tehnologic de Metrologie ”Traian Vuia”, pe un teren de 2,5 hectare. Fiind singurul patinoar olimpic din sudul țării, acesta va avea o capacitate de 1.500 de locuri și va fi destinat tuturor activităților care se pot desfășura pe gheață”, a comunicat Primăria Sectorului 4 în septembrie, înainte de alegeri.
În comparație, pentru reconstrucția patinoarului Flamaropol, cu circa 3.000 de locuri, Primăria Capitalei a semnat un contract de 100 milioane lei fără TVA cu asocierea Astaldi-UTI. Lucrările au început în martie 2017, dar contractul a fost reziliat în 2019, lucrările fiind doar la 37%, potrivit datelor furnizate de municipalitate.