INTERVIU Critici la USR pentru cum nu a reușit să ajungă la firul ierbii. „Eșec total. Pur și simplu nu e tolerabil așa ceva” / Cum au devenit „eroii” – „dușmani”

Elena Stancu: Noi, când am pornit la drum în 2019 în diaspora, era un vibe foarte bun. Adică, oamenii din diaspora erau mobilizați. Diaspora voia să se implice, voia să facă… Atunci, la momentul respectiv, oamenii care au venit să voteze în diaspora au venit ca un statement, ca să transmită un mesaj „îmi pasă de România, vreau să scap de PSD, jos Dragnea”. 

Românii din străinătate s-au oferit voluntari, au făcut secții de votare și au fost votanți USR. Noi am ținut legătura cu ei.

Iar câțiva ani mai târziu, vorbind cu aceiași oameni, oamenii respectivi s-au radicalizat, cum ne place să spunem, dar eu nu cred în radicalizare, au fost atât de dezamăgiți de partidele acestea noi, pro-europene, acești salvatori care trebuiau să ne scoată din rahat și să ne apere de PSD. Ei au ajuns să fie votanți AUR.

Cum s-a trecut de la mobilizare la furie

-Dar dacă discutăm neutral: de ce spunem că atunci era mobilizare și acum e radicalizare? Ce e diferit?
-Pentru că în 2020 aveau entuziasm. În 2024 aveau furie. Adică emoțiile sunt diferite. Emoțiile. Asta cred că e ceva ce au ignorat toți politicienii, nu au fost atenți la emoțiile oamenilor.

Una este să te mobilizezi pentru că te mobilizează speranța, și alta este să te mobilizezi într-un vot de protest pentru că te mână în luptă furia. E total diferit. 

-Dar uneori și în țară, când s-a votat cu furie, s-a votat cu furie „împotriva”, de exemplu Dragnea sau Ponta.
-Dar era și speranță în același timp, știi? Dar aici, la oamenii ăștia nu simți și speranță. 

Diaspora a participat, la început,  cu mesajul: „Ne pasă de România”

-Nu sunteți subiectivi?
-Toți suntem subiectivi. Dar uite, tot lucrând la cartea asta, încep să dau alte semnificații lucrurilor. Întâi, începem cu 18 august 2018 și-mi dau seama că atunci când erau în Spania, o grămadă dintre românii pe care-i intervievam și care apar și în materiale, tocmai fusese la protestul de pe 10 august și fusese îmbrânciți, gazați, tot ce s-a întâmplat. Chestia asta a lăsat niște frustrări, a crescut niște frustrări în ei.

După care au fost europarlamentarele din 2019, pe care noi le-am acoperit în Almeria și Roquetas de Mar, dacă mai țin minte. Oamenii au rupt ușa consulatului, a fost foarte nasol, pentru că, din nou, oamenii au luat-o personal, că nu sunt lăsați să voteze. Sigur nu a fost cel mai bine organizat vot din istorie. Și sunt sute de oameni, mii de oameni, care nu au putut să voteze atunci.

Și alegerile acelea, chiar dacă sunt niște europarlamentare, care păreau că nu sunt atât de importante, de fapt erau foarte importante. Să ne amintim care era contextul. Veneam după protestele din 2017-2019. Atunci diaspora se implicase foarte mult. 

Iar faptul că oamenii ăștia n-au fost lăsati să voteze, a contribuit la frustrare și la toate lucrurile astea despre care vorbim. 

Vremurile în care românii ajutau ambasada din Germania 

-Și pe urmă, ce s-a întâmplat?
-Eram la secțiile din jurul Frankfurtului pentru alegerile din 2019 și 2020. Au urmat parlamentarele, apoi prezidențialele. Românii s-au organizat și au început să se implice, să-și facă singuri secții de votare, să-și găsească membri în secția de votare, că nu era lesne să găsești voluntari.

Au ajutat chiar ei, Ambasada, care nu avea suficienți oameni, să găsească spații. 

„Pur și simplu nu e tolerabil așa ceva”

-Și acești oameni și-au schimbat azi votul?
-Noi i-am documentat pe oamenii respectivi și am păstrat legătura cu ei de-a lungul timpului. Iar oamenii aceia, mulți dintre ei, au votat USR PLUS. Sigur că la alegerile parlamentare din 2020 a fost bumul cu AUR, care a ieșit pe locul 3 în diaspora.

-AUR a luat 9% atunci după ce, la locale, luase 1%.
-Dar în același timp, dacă ne uităm la rezultate, USR PLUS, au avut un rezultat bun, pe care putea să meargă mai departe și să mizeze mai departe. 

Unii oameni votau partidele acestea nouă apărute pro-europene. Iar din punctul meu de vedere, ceea ce a urmat a fost un eșec total al politicienilor noi, care nu au știut să vorbească cu publicul acesta.

Adică e ok că prietenii noștri din București și Cluj nu ar ști să vorbească, adică nu poți să-i scoți din mediul lor și să-i duci la Corcova sau în anumite zone din România, pentru că poate că nu ar ști cum să socializeze și cum să se integreze în comunitățile respective. 

Dar pentru politicieni lucrul ăsta e inadmisibil. Pur și simplu nu e tolerabil așa ceva.

Despre USR și REPER: „N-au știut să fie o echipă”

-În ce sens?
-Adică nu e tolerabil să nu se ducă să discute cu oamenii. Nu te duci unde oricum te votează lumea. Că n-ai ce căuta acolo unde oricum te votează lumea.

Și în perioada aia și cu luptele lor interne, și cu scandalurile lor interne, și felul în care n-au știut să fie o echipă…. 

-Asta e o critică la noile partide, la USR?
-Da. Și mai târziu REPER. Noi i-am văzut pe oamenii care au organizat în perioada respectivă, în 2020, secție de votare alternativă în Diaspora. Atunci au votat cu partidele noi, astăzi, din auzite și din ce au mai vorbit, au votat în altă parte.

„Pentru că diaspora încă era eroul, diaspora nu se transformase încă în dușman” 

-Ce schimbări ați mai sesizat?
-Gândește-te că s-au modificat, inclusiv, simbolurile acestea naționale. Adică, în 2019-2020 era ok să fluturi drapelul în fața ambasadei și cei din țară, inclusiv prietenii noștri, ziceau „wow, ce tare e că diaspora e cu noi”. 

Se îmbrăcau în ie, prietenii noștri hipster de ziua iei și toți spuneau că azi e ziua iei și am această ie de la bunica, după care toate simbolurile s-au schimbat. Și în momentul de față, după ce au apărut suveraniștii și partidele acestea, nu mai e ok nici să fluturi drapelul, nu mai e ok nici să… Pentru că diaspora încă era eroul, diaspora nu se transformase încă în dușman.

-E o cheie de interpretare.
-Aceste simboluri au fost acaparate, au fost confiscate de suveraniști.

Românii s-au deschis „ca-n Occident” și ce s-a întâmplat apoi

-Cosmin, tu ești fotoreporter. Meseria te obligă la un contact nemediat cu oamenii? S-a schimbat ceva?
-Da. La alegerile din 2020 și după, când era acest entuziasm, nu aveam probleme, că de fiecare dată întrebam: „Pot să faci niște fotografii când bagi votul în urnă sau când stai la coadă?”. Nu am simțit niciodată nicio problemă. 

În 2025, în Austria, la Viena, acum la voturi la prezidențiale, am avut probleme în a fi acceptați să fotografiem. Adică am întrebat. „Pot să… Nu!”.

„Adică erau niște „nu”-uri răutăcioase și categorice, ceea ce nu mi s-a întâmplat în acești ani. În general, primeam refuzuri în țară, unde oamenii sunt mai sceptici cu fotografiatul, dar românii occidentali sunt foarte deschiși la fotografie. Occidentalii sunt deschiși și ei preluaseră asta. Dar în mai 2025, la Viena, am simțit scepticism. 

Inclusiv al unora, de exemplu, niște oameni de la ambasadă, nu știu dacă erau SRI sau ce erau pe acolo, mi-au zis „Pe mine să nu mă fotografiezi”. Am zis, „dom’le, am legitimație, sunteți într-un spațiu public. Sunt alegeri”.

-Dar SRI v-a căutat în acești ani de documentat în diaspora? Sau alte servicii românești?
-(Cosmin râde în glumă) Nu știm dacă ne-au căutat. (Revine) Nu ne-a căutat nimeni din statul român. Doar cei de la agenția care lucra pentru Guvernul Marii Britanii. Am povestit.

Explicația unei femei care a votat la Bruxelles cu Șoșoacă

-Cunoașteți oameni care și-au schimbat opțiunea?
-Sigur. La început era un anumit tip de discurs „Om scăpa de ăștia, om face, vor veni alții mai…”. Acum e „Toți sunt o apă și un pământ, lasă că îi votăm pe Șoșoacă și pe…”.

Noi chiar am cunoscut un votant Șoșoacă lângă Bruxelles, unde mai mergeam din când în când și am documentat acolo niște materiale, care tot atitudinea asta o avea. 

El nu credea că Șoșoacă o să vină cu un mare proiect politic și o să scoată țara din rahat, dar era tot un fel de vot de protest. 

Cum se corelează voturile în familiile transnaționale: Portugalia cu Poienile de sub Munte

-Elena, tu ai scris la un moment dat: „Atenție, fiecare vot din diaspora generează voturi acasă, la părinți, rude…”
-Asta am simțit-o prima oară atunci în 2020, când a ieșit Aur pe locul 3. Și am urmărit atunci, pe cifre, o comunitate. Eram în Portugalia, unde trăia o comunitate mare de români ucrainieni din Poienile de sub Munte, din Maramureș. 

Și atunci am urmărit în rezultatele secției cu cine au votat ei în zona aceasta din Portugalia. Apoi am văzut ce procente au fost date în Poienile de Submunte, unde locuiau ai lor. Și erau o corelație. 

După care am urmărit același lucru în zona din Germania, din Nurenberg, unde erau foarte mulți muncitori sezonieri români din județul Caransebeș.

Și pe urmă am urmărit chiar satul respectiv, Borlova. Și în Borlova, la fel, semănau procentele cu cele din Germania.

Asta oamenii nu înțeleg: cei din diaspora sunt întotdeauna foarte ancorați de România și cei din România sunt foarte ancorați de diaspora. Sunt aceste familii transnaționale de care uităm. 

Oamenii nu sunt acolo în diaspora, singuri, de sine stătători. Ei fac parte din această familie transnațională și familia transnațională votează și în România, votează și peste graniță.

Cosmin: Sigur că vorbim de voturile din diaspora și de voturile din țară, dar nu sunt atât de delimitate, cum am crede. Că nu au cum să fie. Adică tatăl care lucrează în construcții în Belgia va influența votul mamei lui din România.

„Țara bibelou” a lui  El Rumañol

–Cei tineri din diaspora, cum sunt?
-Pentru ei, România e o țară bibelou, care nu există.

-Ce numiți „țară bibelou”?
-Cum e, de exemplu, pentru Maxi Nica, raperul El Rumañol. România lui este bucolică, el postează pe Facebook clipuri cu maramureșence care spală haină la râu, cu peisaje frumoase, cu urși.

Cosmin: Este o țară bucolică. Voievodală. Total diferită de țara pe care, de exemplu, vor s-o portretizeze alți români din diaspora care lucrează în IT sau în corporații și care vorbesc despre această țară, care e ca un start-up, care e foarte conectată.

Ceea ce e adevărat dacă trăiești în orașul Cluj, dar nu se mai aplică dacă trăiești în satul Borlova. Adică sunt două lumi total diferite. 

Elena: Ce mi se pare însă mai important este că toți acești tineri se confruntă cu o criză identitară. Pentru că tu crești între două țări, crești între două lumi total diferite, care la un anumit moment din viața ta încep să se contrazică. 

Fata care îl ruga pe tatăl ei să nu-i mai aducă flori de 8 Martie

Cum a fost tânăra pe care am întâlnit-o în Spania, care studia istoria artei la Valencia și tatăl ei nu putea să înțeleagă de ce fiica lui refuză florile de 8 martie. Iar fiica lui nu înțelegea de ce tatăl ei nu înțelege că de 8 Martie nu îi dai unei femei flori, ci ieși cu fiica ta la proteste împotriva patriarhatului.

Pentru că pentru tata era o zi în care era celebrată femeia. Iar pentru fiică era o zi în care trebuia să luptăm pentru drepturile femeilor. 

Și era o diferență, era un clash atât de mare între cele două lumi, încât la un moment dat devenea ireconciliabil. 

Colindele tinerilor din Italia

Și la fel am simțit lucrul acesta și în Italia, acolo unde am făcut Crăciunul și erau toți tinerii care se îmbrăcau în haine populare sau în tot felul, unii aveau costume integrale, alții aveau câte o ie sau câte un brâu de la bunica.

Și la fel am simțit că se confruntă cu aceeași criză identitară și ceea ce mi se pare foarte important este faptul că România n-are centre culturale pentru ei. Nu există centre culturale în care acești tineri să afle despre cultura contemporană a României. 

Ei se strângeau în jurul bisericii unde se duceau nu neapărat dintr-o nevoie spirituală cât dintr-o nevoie socială. Pentru că acolo cunoșteau tineri ca ei care au trecut prin același bullying, cu aceiași părinți care munciseră din greu și și-au construit cu greu bunăstarea în Italia.

Uimirea tinerilor din diaspora de a o asculta pe Ada Milea

-Cosmin, tu ce amintire ai cu tinerii?
-Am stat câteva zile cu tinerii români din Italia la repetiții la colindat. Ei își repetau în mașină, mergeau de colo-colo și aveau repetiții, clasicele colinde românești, care erau vreo 3-4 în repertoriul lor și la un moment dat, după 3-4 zile în care am auzit aceleași colinde pe care le știam când eram mic, le-am zis: „Băi, da voi știți colindele Adei Milea?”.

Și le-am căutat și le-am pus pe iTunes și au zis, wow. După aia am mai pus un album Ada Milea. Au fost uimiți că există muzica asta, genul ăsta de muzică românească, despre care nu aveau nici cea mai mică idee că există. 

Elena: Ei se strângeau la biserică unde preotul făcuse o bibliotecă, dar erau autorii din manuale, adică nu era nimic peste autorii din manuale și tinerii ăia erau atât de dornici să vadă filme, să consume cultură legată de România și mi se pare foarte tristă chestia asta pe care o spune ICR-ul: „Rolul nostru este să promovăm cultura română străinilor”.

„Lipsesc centrele culturale”

-La ce te gândești când spui că e tristă?
-Păi tinerii sunt străini, că au cetățenie italiană sau dubla cetățenie. Și asta cred că lipsește în diaspora în afară de centrele comunitare sau centre culturale.

După cum ceea ce simt că lipsește pentru diaspora este presă pentru diaspora. Nu se poate să ai un public de 5 milioane, de 6 milioane, că cifrele tot fluctuează, nimeni nu reușește să-i numere corect pe românii plecați, și tu să nu ai presă dedicată lor.

Mi se pare incredibil. Adică ți-ar trebui presă pe fiecare țară. Ei au tot felul de site-uri pe care le urmăresc românii în UK, românii în Spania, tot felul de site-uri.

Ori ei ar avea nevoie de o presă care nu doar să vorbească despre problemele cu care se confruntă ei, dar și chestii practice. Mulți nu știu cum să-și rezolve cu pensia, că trebuie să primească pensie din două țări la un moment dat, că au lucrat ceva în România, au lucrat ceva în străinătate. 

Nu știu să navigheze toate problemele culturale atunci când ajung într-o țară nouă. Iar eu aici aș vrea să mai introduc o chestie în conversație. 

Când presa adună doar „răspunsuri dezirabile”

-Sigur.
-Jurnalismul. E o problemă. Eu cred că jurnalismul astăzi are rolul de a crea punți între oameni, de a ajuta la această comunicare între noi, pentru că jurnaliștii sunt singurii care ar putea să vină cu o soluție în fața social media și în fața valului acestuia de ură care ne sufocă.

Și în mare măsură nu o fac. Iar eu acum o să mă refer la România. Nu se face suficientă muncă de teren.

Și nu se face muncă de teren nu din cauza jurnaliștilor, ci din cauza faptului că redacțiile nu mai au bani să investească în teren, nu mai au bani să-i trimită pe jurnaliști pe teren. Specia reportajului a rămas foarte rară și foarte prețioasă. Nu mai întâlnești reportaje, s-a închis și câte o revistă, jurnaliștii ies din ce în ce mai rar pe teren.

Iar atunci când se face, dacă se face muncă de teren, de multe ori o fac televiziunile care fac ceea ce se numește „Parachute journalism”. Trimiți un reporter, îți stă acolo un sfert de oră, strânge ceea ce noi numim în jurnalism „răspunsurile dezirabile”, în care omul îți spune ceea ce crede că tu aștepți de la el, performează pentru tine, își interpretează acel rol pe care crede că tu îl aștepți și pleacă, fără să vadă nuanțe, fără să vadă.

Iar multe lucruri prezentate în presă în momentul de față sunt narațiunile acestea binare. E bun sau rău? Să-l luăm pe Viorel Pașca – ori e erou, ori este un profitor nenorocit. Nu mai rămâne spațiul la mijloc în care să discutăm despre sistem, în care să discutăm despre ce a adus aici, în care să discutăm despre nevoia socială a oamenilor de a se implica atunci când văd în jurul lor nedreptăți, de care statul nu se ocupă.

Povestea unui tânăr pe ruta Italia – România – Norvegia 

-Cum vedeți posibilitatea reîntoarcerii în România a unora dintre cei plecați?
–Nu e ușor să te reîntorci cu copiii tăi în România. Și noi am cunoscut un caz de genul acesta în Norvegia. Inițial, fusese în Italia. 

Acolo a fost o dramă pentru copilul respectiv. Era un băiat, avea 12 ani și tatăl care lucra în construcție a făcut hernie de disc. Nu mai avea ce să mai facă cu hernie de disc în Italia, s-a întors cu toată familia în România. 

Băiatul chiar ne face o declarație: „Am plecat din cel mai frumos sat din Italia ca să ajung în România”.

Era un sat din Moldova. El purta adidași din aceștia albi cum poartă băieții adolescenți și în sat nu era asfalt și trebuia să meargă prin nămol până la microbuz. 

Nu s-a adaptat niciodată la școală și cum a făcut 18 ani a plecat să muncească muncitor sezonier în Norvegia. 

Și pentru aceste familii care se întorc în țară și pentru care întoarcerea nu e definitivă, nu există programe de reinserție. Aici statul nu a făcut nimic.

Comunism, Putin și „să-și facă gardul”

-Ultima întrebare: în România se vorbește mult despre nostalgia pentru comunism și despre Rusia. Cum privesc românii din străinătate aceste teme?
-Nostalgie după comunism? Nu. Știi de ce? Pentru că majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut acolo au prins foarte puțin din comunism. Alte teme au oamenii.

Îmi aduc aminte cum una dintre badantele din Italia care vota Georgescu și care venise să voteze Georgescu, deși auzise la televizor că se anulează alegerile. 

Ea era foarte furioasă. Și era foarte furioasă și din cauza că în comunitățile lor existau niște grupuri de Facebook, cum sunt românii în Italia și genul acesta de grupuri în care ea era făcută proastă, incultă, needucată. Și noi să n-avem impresia în bula noastră că oamenii nu citesc comentariile astea. Le citesc, iar lucrul acesta nu poate să ducă decât la și mai multă ură. Adică genul ăla de comentarii au făcut-o pe ea să iasă din casă și să se ducă să voteze.

Apoi a venit o altă badantă cu dublă cetățenie română și din Republica Moldova care a fost foarte mișto și care a spus că a venit să voteze „de frica rusului”. A spus că are alte prietene badante care votează cu Georgescu și că ele nu știu ce înseamnă „să trăiești cu rusul”, că ele n-au trăit cu rusul cum a trăit ea. Declarația ei exactă este „Nu dați țara pe mâna rusului” și aia mi s-a părut foarte mișto.

Dar în alte situații Rusia nu apare ca o temă, pentru că oamenii nu se gândesc. Adică în realitate oamenii se gândesc la niște nevoi primare, se gândesc la acoperiș, trebuie să-și țină copiii la facultate, trebuie să-și facă gardul, se gândesc la niște nevoi din acestea de bază, care nu sunt acoperite.