Skip to content
Copiii și telefonul mobil, Foto: Andrey Popov | Dreamstime.com

Efect neașteptat după interzicerea rețelelor de socializare în Australia pentru copiii sub 16 ani. Ce se întâmplă la 9 luni de la intrarea în vigoare a legii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Folosirea rețelelor de socializare în rândul tinerilor sub 16 ani din Australia a crescut din nou după interdicția impusă la sfârșitul anului 2025 pentru această categorie de populație, potrivit datelor unei aplicații de control parental publicate miercuri, notează AFP.

Traficul în rândul copiilor sub 16 ani scăzuse la intrarea în vigoare, pe 10 decembrie, a acestei legislații de pionierat care a declanșat inițiative similare în Franța, Marea Britanie și în alte țări, scrie Agerpres.

Dar de atunci a crescut din nou, uneori la un nivel mai ridicat decât înainte de interdicție, conform datelor aplicației de control parental Qustodio.

De exemplu, 11,36% dintre copiii de 10-12 ani foloseau TikTok în iulie 2026, adică mai mulți decât în noiembrie 2025 (10,73%) și ușor egal cu decembrie 2025 (11,42%).

În rândul tinerilor de 13-15 ani, 25,96% sunt în continuare prezenți pe aplicația de videoclipuri scurte, cu aproximativ 1% mai puțini decât chiar înainte de blocare.

Tendința este, de asemenea, de creștere pe Snapchat și Instagram.

Cum intră minorii pe aplicații, desi au interdicție

„Aceștia ar putea accesa aceste platforme prin intermediul rețelelor VPN sau își pot falsifica vârsta”, a explicat Yasmin London, expertă în securitate online la Qustodio, într-un comunicat.

Însă restricțiile ar putea, de asemenea, pur și simplu „să nu funcționeze”, a avertizat ea.

Cifrele companiei sale au arătat, de asemenea, o reorientare semnificativă a celor sub 16 ani către WhatsApp, o aplicație de mesagerie care nu este vizată de lege.

Pentru a-și produce statisticile, Qustodio s-a bazat pe o analiză a datelor lunare anonimizate privind utilizarea rețelelor sociale – mai mult de cinci minute consecutive într-o anumită lună – în rândul acestei categorii de populație.

Potrivit autorităților, această interdicție vizează protejarea copiilor de hărțuirea online și de „algoritmii prădători”.

Dar în iunie, o echipă de cercetători cu sediul în Australia a publicat un studiu care aduce puține dovezi ce susțin eficacitatea acestei măsuri, criticată pe scară largă de sectorul tehnologic.

Sursă foto: Dreamstime.com