Guvernul britanic a pus în dezbatere publică un plan prin care vrea ca organizațiile media considerate surse de încredere să aibă mai multă vizibilitate pe platformele online.
Ideea e ca oamenii, atunci când intră pe YouTube sau pe alte platforme similare pentru a se informa, conținutul acestor instituții cu tradiție să nu fie îngropat în algoritm, ci din contră, să primească un loc cu prioritate.
Aici intră în primul rând presa considerată „public service media” (BBC, ITV, STV, Channel 4, Channel 5, de exemplu). Toate sunt supuse unor reguli și obligații speciale privind conținutul pe care îl produc, inclusiv în ceea ce privește știrile.
Despre jurnalismul local
Guvernul vorbește însă și despre posibilitatea ca alte organizații de presă naționale și locale să primească același avantaj, Downing Street spunând că vrea să asigure „o gamă largă de publicații și furnizori de știri pentru ca publicul să aibă acces la jurnalism de calitate”.
Problema este că guvernul britanic nu a stabilit încă exact cine intră în categoria „surselor de încredere”. Aceste criterii urmează să fie elaborate și guvernul vrea să le stabilească printr-un proces deschis și transparent, cu consultarea industriei și cu „checks and balances” pentru protejarea libertății presei.
BBC, ITV, Channel 4 și celelalte organizații de public service media sunt doar punctul de plecare al propunerii pentru că au deja acest statut și sunt reglementate de Ofcom, echivalentul CNA-ului din România.
Practic, așa cum în acest moment primele locuri din grila de programe sunt rezervate pentru canalele „public service”, același sistem ar urma să fie aplicat platformelor online.
E lesne de înțeles de ce guvernul britanic vrea să facă asta. Britanicii își iau informațiile din ce în ce mai mult din online. În 2025, consumul de știri online a depăși pentru prima dată consumul de știri prin televiziunea clasică. Diferența în rândul tinerilor e și mai vizibilă: trei sferturi dintre britanicii cu vârste între 16 și 24 de ani folosesc rețelele sociale ca să se informeze.
Algoritmii fac o selecție netransparentă
E felul în care autoritățile de la Londra încearcă să se adapteze la prezent. În lumea veche, dacă voiai să afli ce se întâmplă în țară, trebuia să alegi un ziar, să pornești televizorul sau să asculți radioul. Existau editori, producători și instituții care făceau această selecție înainte să ajungi tu la informație.
Azi, selecția este făcută din ce în ce mai mult de algoritmi. Iar algoritmul nu este interesat, în primul rând, dacă o știre este bine documentată. El încearcă să afle ce te face să te oprești din scroll, să dai click, să comentezi, să distribui sau să mai stai câteva minute pe platformă. Asta, în mod evident, nu e mereu în interesul utilizatorilor obișnuiți.
Guvernul nu propune, cel puțin în forma actuală, să decidă de la caz la caz că publicația X spune adevărul, iar site-ul Y minte. Însă își propune să stabilească niște criterii după care anumite organizații media să poată beneficia de o vizibilitate suplimentară.
Ce probleme apar
Are sens, însă dacă ne uităm mai în profunzime, apar problemele. Odată ce statul începe să stabilească cine merită mai multă vizibilitate algoritmică, intrăm într-un teritoriu extrem de sensibil.
Să presupunem că ai două publicații. Una este o organizație media mare, veche, cu sute de angajați, cod editorial, proceduri de verificar.
Cealaltă este o publicație independentă, cu trei oameni, care publică investigații și opinii pe care instituțiile mari nu le publică.
Prima poate îndeplini mai ușor criteriile birocratice. A doua poate produce, uneori, jurnalism mai relevant. Cum decizi ce e mai bine pentru oameni să vadă?
Guvernul britanic încearcă să evite această problemă spunând că vrea pluralism și diversitate de opinii. În documentul său, vorbește explicit despre necesitatea ca sistemul să țină cont de pluralitatea perspectivelor și să nu transforme „încrederea” într-un monopol al câtorva instituții.
Creatorii de conținut nu sunt de acord
Internetul modern vine, la pachet, cu un paradox greu de rezolvat.
Pe de o parte, avem o problemă reală: algoritmii pot amplifica dezinformarea, teoriile conspirației, manipulările și conținutul creat special pentru a provoca reacții emoționale. Pe de altă parte, soluția de a spune platformelor că anumite surse trebuie să primească mai multă vizibilitate înseamnă că cineva trebuie să stabilească regulile după care se face această selecție.
Ce facem cu un creator independent care publică o investigație excelentă? Ce facem cu un jurnalist care a plecat dintr-o televiziune mare și are acum propriul canal de YouTube? Ce facem cu un newsletter care publică informații pe care, poate, televiziunile tradiționale nu le au? Și, mai ales, ce facem atunci când o instituție media „de încredere” greșește?
Lesne de înțeles, creatorii de conținut britanici nu sunt deloc încântați de idee. Mai mulți dintre cei mai mari creatori britanici s-au mobilizat împotriva propunerii, pe motiv că dacă BBC, ITV și Channel 4 primesc un avantaj în algoritmii YouTube și TikTok, acest lucru va veni inevitabil în detrimentul lor.
Ce spune Grace Andrews
Argumentul lor principal este că guvernul schimbă regulile în favoarea unor organizații uriașe, cu resurse mari, care au pierdut deja teren în fața creatorilor.
Ben Ebbrell spune că Sorted Food a investit 16 ani în construirea unei audiențe pe YouTube, în timp ce televiziunile tradiționale au ignorat inițial platforma. Jade Beason, un creator cu sute de mii de abonați, spune că problema BBC-ului nu este că oamenii nu îl pot găsi, ci că aleg să nu-l mai urmărească. În loc să modifice algoritmii pentru a-și recupera audiența, televiziunile ar trebui să învețe să producă mai bine pentru mediul online.
Grace Andrews, una dintre persoanele care coordonează opoziția creatorilor, admite că nici ea nu vrea dezinformare în feed, dar consideră că propunerea guvernului ratează problema.
Principiul fundamental al rețelelor sociale este că utilizatorii aleg ce vor să vadă, iar dacă statul începe să impună indirect anumite surse, se pierde tocmai această logică. Din perspectiva creatorilor, guvernul încearcă să ajute presa tradițională să recupereze audiența pe care a pierdut-o în loc să accepte că regulile internetului sunt diferite.
Administrația Trump nu e de acord
Disputa a depășit deja granițele Marii Britanii. Recent, administrația Trump a criticat public planul britanic, susținând că obligația platformelor de a acorda mai multă vizibilitate anumitor instituții media ar putea deveni un precedent pentru cenzură și pentru marginalizarea jurnalismului independent.
Guvernul britanic a răspuns că măsura urmărește protejarea libertății de exprimare și a unei piețe media competitive.
E o intervenție greu de desprins de contextul în care apare, având în vedere cine o face și cât de complicată este relația administrației americane cu presa tradițională. Dar critica ridică totuși o întrebare legitimă: cât de multă putere ar trebui să aibă un guvern asupra infrastructurii prin care oamenii descoperă informația?
Situația din România
Problema identificată de britanici, există, în mod evident și la noi. În România, dependența de platformele sociale pentru informare este chiar mai mare decât media europeană. Potrivit unui Eurobarometru realizat în iunie 2025, 48% dintre români indică rețelele sociale drept sursă de informare pentru chestiuni socio-politice interne, față de 40% în media Uniunii Europene.
În România, Facebook și YouTube au un rol enorm în acest ecosistem: 76% dintre respondenți indică Facebook ca sursă pentru informații despre situația internă, iar 66% indică YouTube.
Algoritmii sunt deja una dintre principalele porți prin care informația intră în societatea românească. Iar influența lor doar va crește în următorii ani. În momentul în care un algoritm decide ce ajunge în fața ta, el exercită deja o formă de putere editorială, chiar dacă nu se numește așa.
Ne putem imagina cum ar arăta o soluție similară în România și nu știu cât de mult ar fi ceva dezirabil ca statul român care sunt sursele de presă de încredere care vor fi împinse de la spate în algoritmii platformelor online.
Să lăsăm algoritmii în pace?
Guvernele se schimbă. Majoritățile se schimbă. Politicienii se schimbă. Ceea ce astăzi pare o regulă rezonabilă pentru promovarea jurnalismului de calitate poate deveni, peste câțiva ani, un instrument folosit de un guvern care are o definiție foarte diferită despre ce înseamnă informație de încredere.
Încercăm să reparăm o problemă creată de algoritmi printr-un mecanism care presupune, la rândul lui, un alt tip de algoritm și o altă formă de selecție. Cineva trebuie să decidă ce surse intră în categoria celor de încredere, cine primește prioritate, câtă prioritate primește și ce se întâmplă atunci când o instituție care beneficiază de acest statut începe să publice informații greșite.
Nu cred, totuși, că soluția este să lăsăm algoritmii complet în pace. Din contră. Cred că avem nevoie de mult mai multă transparență în privința modului în care platformele decid ce vedem.
Ar trebui să știm mai bine de ce un videoclip ajunge la milioane de oameni, iar altul nu. Ar trebui să putem înțelege de ce anumite tipuri de conținut sunt recomandate mai agresiv decât altele și ce criterii folosesc platformele atunci când modifică aceste sisteme.
Dar există o diferență fundamentală între a cere platformelor să fie mai transparente și a le spune că trebuie să promoveze anumite instituții pentru că statul consideră că acestea sunt mai demne de încredere.
