Adaptarea la grădiniță. Copilul plânge înăuntru, mama plânge afară. Ce este de făcut

Am început grădiniţa de atâtea ori de parcă aş avea o echipă de fotbal în ogradă, nu doar doi băieţoi năbădăioşi. Fiecare început de a însemnat, de fapt, o nouă adaptare la grădiniță pe care a trebuit să o pregătesc din timp pentru ca noi să nu plângem prea mult.

Am început grădiniţa la un an şi zece luni, la doi ani am schimbat-o şi abandonat-o peste doar o lună, la trei ani am încercat din nou fără succes, iar la trei ani şi jumătate chiar am reuşit. A fost un proces de adaptare la grădiniță lung, dar din care am învățat multe.

Recent, am avut un debut spectaculos cu grădiniţă-creşă la un an şi patru luni. Sunt, aproape fără voia mea, expertă în dus copilul la grădiniţă, cunosc toate tehnicile de acomodare şi tehnicile de negociere cu personalul grădiniţei care, din păcate şi de cele mai multe ori, refuză acomodarea blândă şi îţi zice Lăsaţi-l, doamnă, că mai mult rău îi faceţi, lăsaţi-l să plângă că ne ocupăm noi!
Dacă eşti un părinte pe care un astfel de sfat mai degrabă îl alarmează decât să îl liniştească, află că nu eşti singurul. Epoca mamelor care îşi înghit lacrimile la uşa grădiniţei ascultând urletele sfâşietoare ale copilului ar fi trebuit să ia sfârşit demult. Există metode de adaptare blândă a copilului la grădiniţă, metode care sunt benefice nu numai pentru copil şi părinte, ci şi pentru personalul grădiniţei.

Citește continuarea articolului AICI.