CNA: Realitatea Plus, amendată cu 15.000 lei pentru „acuzaţii fără dovezi” la adresa lui Onţanu în campania electorală
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, marţi, Realitatea Plus cu 15.000 de lei pentru unele acuzaţii neprobate formulate în campania electorală la adresa unor competitori, lipsind şi punctul de vedere al celui acuzat.
„Întrunit în şedinţa publică din data de 29.09.2020, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a reclamaţiilor primite şi a autosesizării, pentru modul în care a fost reflectată cea de a treia săptămână din campania electorală pentru alegerile locale din acest an (11-17.09.2020) la posturile centrale de televiziune Realitatea Plus, România TV şi B1 TV”, se arată într-un comunicat al CNA transmis marţi și citat de Agerpres.
Potrivit CNA, amenda de 15.000 de lei pentru Realitatea Plus a vizat ediţii, din perioada 28.08 – 17.09, ale emisiunii „100% Tu decizi”, în care s-au făcut referiri la Neculai Onţanu fără a se ţine cont de dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. („În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt”).
„La stabilirea sancţiunii s-au avut în vedere şi emisiunile „Culisele puterii” (ediţia din 13.09.2020) şi „Jocuri de putere” (din 16.09.2020), în cadrul cărora au fost încălcate dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) şi cele ale art. 40 alin. (1) şi (2). Pentru cea de a doua emisiune s-a ţinut cont şi de încălcarea prevederilor art. 40 alin. (4) din Cod („Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea”)”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, CNA a sancţionat cu o somaţie publică postul B1 TV, pentru că „la difuzarea unor emisiuni transmise în perioada 11-17.09.2020, nu a respectat dispoziţiile art. 8 alin. (3) şi nici pe cele ale art. 11 alin. (1) din Decizia CNA nr. 475/2020 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2020”.
„Radiodifuzorii sunt obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi cea de candidat sau de reprezentant al acestuia; în cazul posturilor de televiziune, numele şi calitatea persoanelor invitate vor fi vizibile pe ecran la momentul intervenţiei acestora. (…) Sondajele de opinie cu conţinut electoral pot fi difuzate în condiţiile prevăzute de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede Decizia CNA invocată.