Fascismul, rețelele sociale și cenzura cunoașterii

Fascismul nu trebuie căutat doar în formele sale istorice, ci și în felul în care societățile ajung să fie polarizate, în nostalgia după un trecut idealizat și în transformarea spațiului digital într-un teren fertil pentru resentiment și post-adevăr, spune Oana Șerban, lector la Facultatea de Filosofie a Universității din București, într-un podcast în care discută despre cartea „Cum funcționează fascismul”, de Jason Stanley.

Oana Șerban vorbește în podcastul Filă cu Filă alături de Cristina Bălan, despre experiența sa de cercetare a Holocaustului, despre întâlnirile cu supraviețuitorii, dar și despre felul în care ideile fasciste pot fi reactivate într-o societate contemporană, pornind de la cartea Cum funcționează fascismul – Politica lui „noi” și „ei” de Jason Stanley.

Una dintre ideile centrale ale discuției este diferența dintre naționalism, fascism și nazism. Potrivit Oanei, fascismul se poate alimenta din nostalgia pentru un trecut prezentat drept glorios și din promisiunea revenirii la o perioadă în care „noi” am fi fost mai puternici, mai prosperi și mai respectați.

„Ce m-a uimit pe mine, pentru că și eu am fost la Yad Vashem în Ierusalim (n. red. The World Holocaust Remembrance Center) și am petrecut acolo o săptămână. Și, în săptămâna respectivă, dincolo de ce am văzut în institut și dincolo de discuțiile pe care le-am avut și cu istorici și cu specialiști în studierea Holocaustului, am avut și interacțiune cu supraviețuitori și știu că ce m-au uimit pe mine atunci a fost sentimentul de speranță pe care ei îl transmiteau”, mărturisește Cristina Bălan.

„Nu era neapărat o împăcare cu ceea ce trăiseră rău, ci pur și simplu o aparentă depășire a momentului. Noi am avut experiențele astea de interacțiune cu supraviețuitorii Holocaustului, care sunt din ce în ce mai puțini, sunt din ce în ce, să zic așa, mai puțin accesați. Dar nu întâmplător aș vrea să discutăm despre fascism și despre naționalism în contextul acestei cărți, pentru că, iată, în 2026, cumva începe să se reactiveze un sentiment care nu e nou, care nu ar trebui să ne surprindă, dar care totuși ne surprinde. Și atunci te-aș ruga să începem prin a defini ce înseamnă naționalismul și ce înseamnă fascismul.” continuă moderatoarea.

„E o păcăleală aici, pentru că atunci când te uiți în istoria secolului XX, primul sentiment pe care îl ai este că antisemitismul întreg este nazism, dar e adevărat că lucrurile nu sunt chiar așa. Nazismul tot e antisemit, dar nu tot antisemitismul este nazist. Și precedentul național-socialismului, așa cum a apărut el în Germania anilor ‘30, este povestea fascistă din anii ‘20 din Italia, care seamănă un pic mai mult cu ce trăim noi acum; în sensul în care fascismul în mod tradițional și-a propus să folosească toate armele mistificării și mitologizării, așa încât să creeze o națiune “măreață” din nou. Deci este o ideologie născută în primul rând dintr-o nostalgie bolnăvicioasă pentru un trecut glorios, pe care niște indivizi care vor să cultive regimuri de mână forte o confiscă și o folosesc pentru ceea ce înseamnă a crea un nou contract social. Și le mistifică. Iar aici e, de fapt, zona foarte gri, pentru că una este să mitologizezi ceva și cu totul altceva este să mistifici.

Mitologizarea presupune că pleci de la niște narațiuni care creează consens social, care creează sentiment de apartenență, dar care știi că rămân narațiuni, rămân fantezii, rămân povești. Te ajută să creezi o gramatică imaginativă, pentru ca tot omul să poată să-și genereze sentimentul ăsta de acasă, de apartenență. Și, într-un fel, ceea ce se creează e o patrie imaginară, cum îi spunea Anderson.” răspunde Oana Șerban.

„Noi producem, ei ne iau”

În interpretarea Oanei Șerban, una dintre formulele care fac această retorică atractivă este împărțirea societății în două tabere: „noi” și „ei”.

Această logică poate fi exprimată printr-o formulă simplă: „noi producem, ei ne iau”. Discursul transformă diferențele sociale și economice într-o competiție între grupuri, în care resursele și oportunitățile devin un joc cu sumă nulă: ceea ce primește „celălalt” este perceput ca fiind luat de la „noi”.

„În viața reală, fie oamenii nu sunt convinși de narațiunile pe care le îmbrățișează în spațiul virtual, fie, de fapt, există o falsificare pe lângă mistificarea de care vorbeam mai devreme, care ajută aceste ideologii de mână forte să se viralizeze tot mai mult, dar sub umbrela unor scenarii mai conservatoare. Nu mai avem retorica de tipul „noi merităm, ei nu merită”, ci avem retorica de tipul „poate că și ei merită, dar, de cele mai multe ori, iau din ceea ce noi deja meritam și produceam”. Și în sensul ăsta se așează o a doua ruptură. Totul devine foarte competitiv. „Noi muncim, ei profită de pe urma muncii noastre”. „Luăm și noi, dar ei iau mai mult decât trebuie. Asta este o explicație.” crede Oana Șerban. 

Tot ea, atrage atenția că această logică nu se limitează la istoria secolului XX. Ea poate fi reactivată în contexte contemporane, mai ales atunci când există nemulțumire socială și sentimentul că lumea nu mai funcționează după regulile considerate legitime.

Rețelele sociale și noul spațiu al polarizării

Un capitol important al discuției este dedicat rețelelor sociale. Potrivit Oanei Șerban, spațiul digital creează condiții speciale pentru răspândirea unor discursuri bazate pe resentiment, conspirații și antagonizarea unor grupuri.

Ea vorbește despre ceea ce numește „antisemitism 2.0” și despre fenomenul post-adevărului. În opinia sa, problema nu este doar existența unor informații false, ci faptul că reacția emoțională poate deveni mai importantă decât verificarea faptelor.

„Nu e foarte multă minciună. Este foarte mult post-adevărul. Post-adevărul presupune marele compromis al democrației”, spune Oana Șerban, explicând că libertatea de exprimare permite inclusiv exprimarea unor opinii false sau neverificate. Problema apare atunci când reacția emoțională la informații prezentate drept plauzibile ajunge să înlocuiască preocuparea pentru adevăr.

În acest context, spațiul digital poate deveni un teren fertil pentru antisemitism, fascism și polarizare socială, susține ea.

„Mici dictaturi ale majorităților” în bulele online

Oana Șerban vorbește și despre un alt fenomen: tendința oamenilor de a se retrage în comunități digitale în care sunt înconjurați aproape exclusiv de persoane care gândesc la fel. Ea descrie acest proces drept o „epurare epistemică”: oamenii ajung să își selecteze mediul informațional astfel încât să audă în principal opinii care le confirmă propriile convingeri.

Rezultatul poate fi, spune Oana, o societate formată din „bule” ideologice, în care oamenii ajung să reacționeze agresiv atunci când întâlnesc o opinie diferită. „Indicatorul unei democrații sănătoase este acela că oamenii nu sunt de acord din când în când, și acceptăm asta”, afirmă ea. Pentru ea, problema nu este existența dezacordului, ci incapacitatea de a-l tolera.

Rușinea și empatia, două „sentimente morale” uitate

Întrebată cum poate fi construită o societate mai rezistentă la polarizare și radicalizare, profesoara vorbește despre educație și despre formarea unor deprinderi morale.

„Eu sunt mai aristotelică de firea mea”, spune Oana, explicând că educația presupune timp și transformarea unor dispoziții în obiceiuri. În acest proces, ea consideră importante două sentimente: rușinea și empatia.

Rușinea nu este înțeleasă aici ca umilire, ci ca un mecanism interior care îl determină pe individ să se întrebe dacă acțiunile sale corespund propriilor standarde morale. Empatia, în schimb, presupune capacitatea de a-l asculta pe celălalt și de a accepta că acesta poate avea o perspectivă diferită. „Să știi să-l asculți pe celălalt, să-i dai dreptul să nu fie de acord cu mine și să ne bucurăm de faptul că din când în când nu suntem de acord”, explică ea.

Polarizarea nu se oprește la Facebook sau TikTok

O discuție aparte este dedicată LinkedIn, platformă asociată în mod tradițional cu mediul profesional. Invitata spune că vede manifestări de intoleranță și polarizare inclusiv pe conturi reale, profesionale, ale unor oameni din mediul corporativ și antreprenorial. În aceste situații, diferențele de opinie pot genera reacții agresive, iar filtrele pe care oamenii le-ar activa într-o conversație față în față dispar în mediul online. Problema devine astfel una care depășește rețelele sociale și intră în zona culturii organizaționale și a educației.

Universitățile, companiile și ONG-urile, spune Oana Șerban, au fiecare un rol în formarea unei sfere publice în care dezacordul să poată exista fără să se transforme automat în conflict.

Antreprenoriatul, cultura și problema „celorlalți”

În podcast, discuția se extinde și către relația dintre universități, ONG-uri și mediul de business. Oana Șerban susține că există prejudecăți reciproce între aceste zone și pledează pentru o înțelegere a companiilor nu doar ca surse de finanțare, ci ca potențiali co-creatori de cultură, educație și valoare. Ea atrage atenția și asupra antreprenoriatului creativ și social, despre care spune că este încă insuficient valorificat în România. Cultura poate fi, în opinia sa, inclusiv un factor generator de valoare economică.

Un alt exemplu discutat este cel al refugiaților și al programelor de incluziune socială. Șerban pune problema sustenabilității intervențiilor: ce se întâmplă după ce se termină finanțarea unui proiect? „Pentru unele idei, pentru o incluziune socială, n-ai nevoie întotdeauna de bani. Ai nevoie de idei și de bunăvoință”, spune ea.

Ce spune cartea lui Jason Stanley

Oana Șerban consideră cartea lui Jason Stanley un punct bun de pornire pentru cineva care vrea să înțeleagă principalele concepte legate de fascism. „Dacă vrei un breviar foarte scurt, care să te alfabetizeze cu privire la fascism, e o alegere bună”, spune ea. În același timp, ea afirmă că nu este de acord cu toate ideile din carte și consideră că volumul are anumite limite. Una dintre ele este faptul că oferă mai degrabă o hartă a fenomenului decât soluții concrete pentru combaterea lui.

„Ca să știi să lupți cu el trebuie să știi să faci așa încât toate fenomenele totalitare care se desprind din această ideologie să nu se mai repete”, afirmă profesoara. Ea consideră că ar fi fost util ca volumul să ofere și mai multe instrumente practice pentru adresarea fenomenului în plan social, dincolo de identificarea mecanismelor sale.

„Nu suntem refugiați, pur și simplu”

În legătură cu un proiect de cercetare privind identitatea siriană și reconstrucția virtuală a patrimoniului distrus, Șerban vorbește despre complexitatea experienței refugiaților.

Ea atrage atenția că termenul „refugiat” ascunde situații foarte diferite: migrație forțată, exil, persoane fără cetățenie sau oameni care au o patrie, dar nu mai au un stat care să îi reprezinte. În opinia sa, tocmai criza relației dintre individ și stat poate deveni un teren pe care ideologiile radicale încearcă să îl exploateze.

Lecția care rămâne: democrația presupune și dezacord 

„Filosofia nu e pentru elite” mărturisește Oana Șerban spre finalul interviului. Dincolo de definițiile istorice și de analiza ideologiilor, una dintre concluziile discuției este legată de modul în care oamenii se raportează unii la ceilalți. Pentru Oana Șerban, democrația nu presupune ca membrii unei societăți să gândească la fel. Dimpotrivă, dezacordul este inevitabil și poate fi sănătos atât timp cât oamenii păstrează capacitatea de a-i recunoaște celuilalt dreptul la o opinie diferită.

Riscul apare atunci când comunitățile se transformă în bule închise, iar cei care nu împărtășesc aceeași perspectivă sunt excluși sau transformați în „ceilalți”. Într-un spațiu public dominat tot mai mult de reacții rapide, algoritmi și competiția pentru atenție, întrebarea nu mai este doar cum identificăm un discurs radical, ci și cum păstrăm capacitatea de a discuta cu cineva care nu gândește ca noi.

Alte recomandări de cărți: Hannah Arendt – „Condiția umană” (1958), „Originile totalitarismului” (1951) și „Crizele republicii” (care conține eseul „Minciuna în politică”), Puterea ideilor – Isaiah Berlin, Etica grijii – Fabienne Brugere, Omul resentimentului – Max Scheler, orice carte scrisă de Costică Brădățan, Soare peste Auschwitz. Despre iertare și impardonabil – Oana Șerban.

Acest articol face parte din proiectul „Filă cu Filă”, susținut de ING Business PRO. ING crede că oamenii și afacerile cresc atunci când au mai mult timp pentru idei, decizii și planuri de viitor. Prin ING Business PRO, ajută antreprenorii să își gestioneze mai simplu finanțele companiei, cu instrumente digitale concepute pentru nevoile de zi cu zi ale business-ului.

Articol susținut de ING Business PRO