Administrația Prezidențială, precizări despre imaginile cu un Trump „de carton” la Adunarea Generală ONU, care circulă în online
Administrația Prezidențială a transmis un mesaj, vineri seară, în legătură cu mai multe imagini care circulă pe rețelele sociale, în care lideri ai mai multor state apar în fotografii oficiale alături de un Trump „de carton” la recepția organizată la New York, cu ocazia Adunării Generale a ONU.
Update 22:46: Administrația Prezidențială a revenit cu o precizare „pentru a înlătura orice confuzie” și a precizat că „fotografia publicată astăzi pe contul de X al Președintelui României este o fotografie reală cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, în persoanǎ”.
„Este distribuită pe anumite conturi de social media o imagine de tip pamflet, realizată prin intermediul Inteligenței Artificiale, având ca subiect fotografiile făcute de Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, la recepția tradițională oferită în onoarea liderilor care au participat la Adunarea Generală a ONU de la New York”, a transmis Administrația Prezidențială într-o postare pe Facebook.
Instituția se referă la mai multe poze care circulă pe rețele de socializare și care induc impresia că mai mulți oficiali s-au fotografiat nu alături de Trump, ci de un portret al său de carton. În România, imaginile au circulat pe diverse conturi după ce Nicușor Dan a publicat pe contul său oficial de X o fotografie cu el și partenera sa, alături de Trump.
În fotografiile cu Nicușor Dan, Aleksandar Vucic, Edi Rama sau Albin Kurti, președintele american apare cu același zâmbet larg și aceeași poziție a mâinii, formând gestul „ok”.
An honor to meet President Donald Trump @realDonaldTrump in New York at the reception he hosted for the UN General Assembly.
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) October 2, 2026
Romania deeply values its Strategic Partnership with the United States. Our ambition is clear: to work with President Trump to take this special… pic.twitter.com/2puk9M94Vw
De ce seamănă atât de mult fotografiile
„Cadrul aproape identic al acestor fotografii este cauzat de faptul că la acest eveniment a avut acces doar fotograful oficial al Casei Albe, iar fotografiile au fost procesate și eliberate concomitent în cursul zilei de astăzi către toate reprezentanțele țărilor participante”, a explicat Administrația Prezidențială, în postarea pe Facebook.
„Acesta este un fake, menit să ducă în derizoriu demersul diplomatic de la baza acestor fotografii și să genereze neîncredere în autorități și în veridicitatea comunicărilor publice”, mai afirmă instituția.

Nicușor Dan a anunțat, la mai bine de o săptămână de când a fost la New York, că s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump.
Și ceilalți lideri care s-au întâlnit cu Donald Trump la New York, la recepția pe care a găzduit-o cu ocazia Adunării Generale a ONU, au publicat fotografiile tot astăzi.
🇦🇱🇺🇸 Edi Rama met Trump after all, despite critics claims.
— kos_data (@kos_data) October 1, 2026
Photo published: pic.twitter.com/FMBjJHQFJC