„Următoarea bătălie a Ucrainei se va da pentru grâu”. Dacă ar adera la UE, Ucraina ar deveni principalul producător de cereale și plante oleaginoase din Uniune
Fermierii europeni și-au scos de multe ori tractoarele pe străzi, în ultimii ani, pentru a protesta față de o politică sau alta. Printre motivele de nemulțumire se află creșterea agresivă a costurilor combustibilului, concurența neloială din partea unor produse mult mai ieftine provenite din piețe mai puțin dezvoltate, povara normelor fitosanitare europene sau orice reducere a Politicii Agricole Comune Europene (PAC).
În această mare de probleme, o nouă piesă trebuie acum să-și găsească locul: aderarea la UE a Ucrainei și a Republicii Moldova.
De două ori mai mult teren arabil decât în Franța
Chiar și dacă excludem pierderile teritoriale suferite de Ucraina în urma invaziei ruse, Crimeea și o parte din așa-numită regiunea Donbas, Ucraina dispune de o suprafață agricolă utilizabilă de 32 de milioane de hectare, dintre care 26 de milioane sunt deja cultivate.
Această țară are de două ori mai mult teren arabil decât în Franța (17 milioane de hectare) și de trei ori mai mult decât în Spania și Polonia (câte 11 milioane de hectare, potrivit Băncii Mondiale). În cazul aderării, Ucraina ar deveni principalul producător de cereale și plante oleaginoase – rapiță, floarea-soarelui și soia – din UE. Pe lângă aceasta, Moldova este puțin mai mult decât o anexă, (1,87 milioane de hectare). Însă acest lucru nu le va aduce neapărat beneficii moldovenilor: traiectoria de aderare a Moldovei a avansat în mare măsură în paralel cu cea a Ucrainei: beneficiază de impulsul geopolitic creat de candidatura Kievului, rămânând în același timp supusă propriei evaluări bazate pe merite. Totuși, Moldova și o parte din riscurile și anxietățile asociate candidatului mai mare.
Capitolul agriculturii „este considerat unul dintre cele mai dificile din procesul de aderare la UE”, susține cercetătoarea Elsa Régnier într-un studiu realizat în 2024 de Sciences Po. Acest lucru se datorează rolului extrem de important al PAC în bugetul Uniunii Europene și vulnerabilității generale a exploatațiilor agricole. La Comisia Europeană există aceeași opinie: Ucraina și Republica Moldova „vor avea nevoie de timp și efort”, deoarece UE „trebuie să se asigure că politicile sale, inclusiv PAC, sunt adecvate unei Uniuni extinse”.
„Mai dificil decât războiul? Decât Holodomorul? Nu cred. Ne vom adapta”, glumește Volodímir Rever, fermier din Liov, în vestul Ucrainei. La fel ca el, mulți alți agricultori și fermieri au devenit victime și soldați ai războiului declanșat de Rusia împotriva stepelor sale fertile.
Solul ucrainean se numără printre cele mai bogate din lume. Oamenii de știință îl numesc „cernoziom” (pământ negru), datorită culorii caracteristice pe care o capătă prin acumularea materiei organice în sol sub formă de humus, „care reprezintă nutrienții esențiali pentru creșterea plantelor”, explică Mijailo Mulenko, cercetător la Rezervația Națională Khortytsya.
„În unele zone din centrul Ucrainei, stratul de humus poate ajunge la un metru grosime, ceea ce este extraordinar”, spune Mulenko. Faptul că humusul este atât de profund îl face mai rezistent la tehnicile agresive ale agriculturii moderne, contribuind la menținerea fertilității sale.
Multe s-au schimbat de la începutul invaziei, când înaintarea tancurilor rusești din nordul și sudul Ucrainei părea imposibil de oprit. Pe atunci, navele rusești au blocat portul Odesa, care reprezenta peste 80% din exporturile agricole către străinătate, rachetele au distrus fabricile din Harkiv care procesau alimente și semințe, iar bombele rusești au vizat în mod deliberat culturile și utilajele agricole din Cernihiv și Sumî. Minele au contaminat solul pe care au trecut trupele ruse.
„Ucraina dispune de un capital uman interesant și de reziliență a lanțurilor logistice”
Dar acestea au fost oprite, iar Ucraina a reușit să păstreze controlul asupra portului Odesa, a stabilit noi rute de export pe mare și pe calea ferată, cu sprijinul unor țări precum România sau Polonia, și-a salvat semințele și recolta și și-a reorganizat lanțurile logistice și aprovizionarea cu combustibil. „Este ca un alt front de luptă: pâinea este ceva sacru pentru noi, iar semănatul este un simbol al vieții. Nu vă puteți imagina ce înseamnă acest lucru pentru ucraineni, care au supraviețuit celor două războaie mondiale și unei foamete”, susține Roman Leshchenko, fost ministru al Politicii Agrare și Alimentației al Ucrainei.
Iar acest lucru merge dincolo de „potențialul unic de fertilitate al solurilor”, arată Yves Le Morvan, responsabil pentru lanțurile de aprovizionare și piețe în cadrul centrului de studii Agrillées din Franța. „Ucraina dispune de un capital uman interesant și de reziliență a lanțurilor logistice, comerciale și de procesare”, spune el pentru El Confidencial.
Tensiuni cu țările vecine
Dar aceste măsuri au generat deja tensiuni cu țările vecine. Ungaria, Polonia și Slovacia au ajuns chiar să instituie interdicții asupra importurilor ucrainene. Dănuț Andruș a fost un fermier a cărui imagine a devenit emblematică pentru protestele fermierilor români împotriva produselor ucrainene, proteste în timpul cărora tractoarele au blocat drumul de intrare în București. La acea vreme, Ucraina era acuzată de concurență neloială. Astăzi, el nu mai este la fel de radical împotriva integrării Ucrainei și a Republicii Moldova. „Nu mi se pare bine, pentru că vor destabiliza piața, dar fiecare popor are dreptul să facă ce vrea; dacă respectă regulile, nu am nicio problemă”, spune el pentru El Confidencial.
Dar tocmai această destabilizare provocată de intrarea unui producător atât de mare precum Ucraina ar putea reprezenta o oportunitate pentru Comisia Europeană. Poate printr-o reformă masivă a PAC, un proces care încearcă să fie pus în practică de ani de zile.
Două opțiuni pentru aderarea Ucrainei
Până în prezent, UE a trecut prin șapte extinderi. Cele mai recente au avut loc în 2007 (România și Bulgaria) și în 2013 (Croația). Dintre toate, singurele care pot fi comparate cu negocierile actuale, „în ceea ce privește relevanța geopolitică și impactul agricol”, potrivit lui Le Morvan, sunt cele privind Peninsula Iberică din 1986 și cele privind Europa Centrală din 2004 și 2007. Extinderea din 1986 (Spania și Portugalia) a mărit cu 30% suprafața agricolă a UE, iar extinderile din 2004-2007 au adăugat 44%. Extinderea Ucrainei, Republicii Moldova și a Balcanilor ar reprezenta 28%. În 1986 a fost suficientă o „ajustare prin prețuri instituționale, combinată cu un calendar de implementare etapizată”. În 2004-2007 a fost nevoie de o reformă profundă prealabilă a PAC, „care a creat sistemul plăților pe suprafață și a permis plata lor progresivă către noile state, într-un cadru juridic și economic normalizat”. În cazul viitoarei extinderi, nu va fi suficientă o modificare ușoară a PAC. „Ucraina nu este Polonia, ci are un model economic agricol moștenit de la fosta Uniune Sovietică, cu o structură a proprietății asupra terenurilor și forme de organizare a afacerilor exogene”, explică expertul.
Prin urmare, el schițează două opțiuni: fie o aderare care „să nu fie o aderare deplină”, fie, din nou, o reformă foarte profundă a PAC, care să includă sisteme de protecție prelungite în timp.
Aderarea Ucrainei ar putea poziționa UE drept un producător și exportator agricol de prim rang
„PAC, așa cum o cunoaștem astăzi, ar putea evolua semnificativ”, spune Elsa Régnier, cercetătoare la Sciences Po, care explică faptul că, la nivel european, au loc negocieri pentru definirea normelor pentru perioada 2028-2034. Odată cu intrarea Ucrainei, Uniunea Europeană va putea fie să crească semnificativ bugetul PAC, care reprezintă între 23% și 25% din bugetul european actual, fie să reducă alocarea pe care o primesc în prezent statele membre, fie să propună Ucrainei o alocare decuplată de suprafața sa agricolă.
„PAC evoluează constant și va continua să evolueze”, subliniază Comisia. Totul va depinde de negocieri. Dar, deocamdată, dincolo de provocările deja cunoscute, aceasta poate reprezenta pentru Uniunea Europeană o oportunitate geopolitică.
Invazia Rusiei în primul rând, apoi războiul din Iran și fantoma mereu prezentă a unei Chine agresive arată clar că suveranitatea alimentară este o necesitate geopolitică. Aderarea Ucrainei, „grânarul lumii”, ar putea poziționa UE drept un producător și exportator agricol de prim rang și, în același timp, i-ar putea consolida propriile opțiuni interne. „Politica de extindere a UE este, mai mult ca oricând, o investiție geostrategică în pace, stabilitate, influență, competitivitate și securitate pe termen lung”, afirmă un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, într-un e-mail transmis El Confidencial.
„Noi producem deja conform regulilor Uniunii Europene, dar fără sprijinul de care beneficiază fermierii europeni”
Republica Moldova a parcurs deja o parte din acest drum, iar cazul său ajută la înțelegerea unora dintre provocările cu care se va confrunta și Ucraina. În 2014, Republica Moldova a semnat un Acord de Asociere care includea intrarea în Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), menită să integreze treptat economia Republicii Moldova în piața internă a UE. DCFTA include reducerea sau eliminarea taxelor vamale pentru o gamă largă de produse, simplificarea procedurilor la frontieră și crearea unui cadru comercial mai stabil și mai predictibil. Pentru producătorii agricoli din Republica Moldova, DCFTA a deschis accesul la cea mai mare piață de consum din lume, cu peste 450 de milioane de consumatori. Un succes deplin pentru micul stat, care în 2025 a reușit să devină principalul furnizor de floarea-soarelui pentru UE, cu o cotă de 57,5%. UE este, de asemenea, principala piață de export pentru fructele din Republica Moldova: prune, mere, struguri de masă și cireșe.
Dar aceste succese vin și cu sacrificii mari. DCFTA îi obligă pe micii fermieri moldoveni să-și adapteze producția la standardele europene fitosanitare și de trasabilitate, mult mai exigente. „Noi producem deja conform regulilor Uniunii Europene, dar fără sprijinul de care beneficiază fermierii europeni”, se plânge Daniel Leahu, fermier din nordul Republicii Moldova.
Produsele sale (grâu, orz, mazăre, rapiță, floarea-soarelui și sorg) ajung pe piața Uniunii prin intermediul unor intermediari comerciali. El susține că acești exportatori „nu au nicio problemă” cu produsele sale, deoarece fermierii sunt „conectați 100% la cerințele UE, de la tehnologii până la îngrășăminte și pesticide”. Dar toate acestea costă bani. „Nu ni se mai permite să facem ceea ce era permis înainte, iar acest lucru duce la o producție mai scumpă. Respectăm regulile și nu primim nimic în schimb. Fermierului european i se plătește pentru agricultura ecologică, pentru alimente sănătoase, pentru reducerea emisiilor. Noi facem același lucru, dar fără aceste plăți.” Deși trebuie să respecte standardele, fermierii moldoveni încă nu beneficiază de subvențiile, plățile directe și celelalte mecanisme de care se bucură agricultorii din statele membre. Rata dobânzii pentru fermierii moldoveni este de 13%, față de o medie de 3-5% de care beneficiază agricultorii europeni. Fermierii din Republica Moldova subliniază că mulți producători mici și mijlocii nu pot suporta aceste costuri suplimentare de pregătire pentru UE fără un sprijin financiar consistent.
„Piața europeană nu ne ia pământul, ne cere calitate”
Într-o solicitare de care Ucraina ar putea ține cont, fermierii intervievați de Hotnews.ro cer ca procesul de integrare să fie însoțit de perioade de tranziție realiste și de programe de stat pentru adaptarea treptată și protejarea sectorului.
„Cine vrea să vândă va vinde. Cine vrea să muncească, va munci. Piața europeană nu ne ia pământul, ne cere calitate. Avem pământ bun, avem oameni care știu să muncească. Restul depinde de modul în care alegem să jucăm pe o piață mare”, acceptă provocarea Ion Tulei, fermier moldovean a cărui viață reflectă foarte bine această trecere de la o piață externă la integrarea în UE.
În 2009, avea doar 10 hectare de livadă. Pe atunci, „marfa ieșea ușor, fără prea multe cerințe”. Dar politica internațională avea alte planuri. În 2014-2015, Rusia a impus un embargo dur produselor agricole moldovenești, ca represalii pentru apropierea Republicii Moldova de UE. Tulei a trebuit să caute alternative, iar în 2016-2017 a făcut primul său export în Germania. De aici au urmat „multe decizii dificile”: clasificarea calității, un ambalaj competitiv, păstrarea corespunzătoare… Certificările internaționale, precum GlobalG.A.P., GRASP, SMETA și acum IFS – au devenit pași obligatorii.
„Când intri în acest sistem, înțelegi că nu mai este vorba doar despre vânzare. Este vorba despre proces, trasabilitate, responsabilitate. Practic, poți exporta oriunde”, explică fermierul, care deține astăzi 135 de hectare și o producție diversificată de fructe, mai exact mere, cireșe, prune, struguri și caise.
Pentru cei care au început deja procesul, integrarea europeană nu este o promisiune abstractă, ci o realitate trăită deja. „Noi suntem, practic, de cinci ani în Uniunea Europeană. Nu cred că pentru noi lucrurile se vor schimba foarte mult, poate doar să dispară unele proceduri birocratice.”
Beneficiile reale, spune el, vor fi pentru fermierii care încă nu au făcut acest pas: acces mai ușor la piețe, reguli clare, stabilitate și motivație pentru modernizare.
„Piața Uniunii Europene este foarte dură”
Teama de o nouă extindere a pieței agricole europene este exprimată adesea de fermieri francezi, spanioli sau polonezi, care se tem că intrarea masivă a unor produse agricole mai ieftine, chiar dacă respectă standardele fitosanitare, în general costurile de trai și de producție din Ucraina și Republica Moldova sunt mai mici – va destabiliza întreaga piață. „Ar putea satisface industriile importatoare (de cereale – n.r.), dar ar putea, de asemenea, slăbi grav regiuni întregi de producție, atât în vestul, cât și în estul UE”, recunoaște Le Morvan.
Dar, în realitate, în anumite cazuri, fermierii din țările candidate se află într-o poziție mai bună decât agricultorii deja aflați în UE. „Piața Uniunii Europene este foarte dură. Are cerințe extrem de ridicate în ceea ce privește calitatea, volumul și regularitatea livrărilor”, se plânge Dinu Todos, un alt fermier moldovean care nu vede multe posibilități de a intra în circuitul livrărilor către Europa.
„Fără fonduri de preaderare și perioade de tranziție, agricultura mică și mijlocie va dispărea”, susține Alexandru Slusari, fost director executiv al Asociației Forța Fermierilor. „Standardele de mediu din Uniunea Europeană sunt extrem de stricte și chiar fermierii europeni le pun sub semnul întrebării. Taxele pentru decarbonizare, restricțiile privind îngrășămintele și pesticidele cresc costurile de producție. Dacă Republica Moldova le aplică imediat, fără perioade de tranziție, riscăm falimentul în masă al fermierilor”, susține acesta.
„Suntem subcapitalizați și ne este teamă să intrăm pe o piață în care nu putem concura”
Fermierul european a suportat deja aceste costuri, în timp ce fermierul moldovean sau ucrainean va trebui să le suporte dintr-o dată, peste noapte.
Mai ales în condițiile în care atât Republica Moldova, cât și Ucraina sunt piețe agricole foarte slab capitalizate. Prima, din cauza dimensiunii sale reduse și a mai multor ani consecutivi de crize economice, cea de-a doua, din cauza războiului care durează deja de mai bine de patru ani și care a dat o lovitură extrem de dură economiei locale. „Suntem subcapitalizați și ne este teamă să intrăm pe o piață în care nu putem concura”, susține Serghei Ivanov, președintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul Republicii Moldova.
Urmările colectivizării
Dar, spre deosebire de Republica Moldova, structura proprietății asupra terenurilor din Ucraina reprezintă o provocare pentru Uniunea Europeană. Ca urmare a colectivizării terenurilor din perioada sovietică, terenul agricol ucrainean este organizat sub forma unor întreprinderi medii și mari. Suprafața medie a unei exploatații este de 649 de hectare (în Franța, 60-70, iar în Polonia, 11-12), întreprinderile mijlocii având în jur de 1.493 de hectare, iar marile agro-holdinguri – mii de hectare. Acestea din urmă au, de regulă, integrarea verticală a întregului lanț pe sectoare, ceea ce, potrivit standardelor europene, generează oligopoluri agricole care vor trebui analizate din perspectiva concurenței.
„Capacitatea Europei de a integra agricultura ucraineană așa cum este ea în prezent ridică, în egală măsură, problema inversă a adaptării Ucrainei la normele comunitare și la modelul său de afaceri”, conchide Le Morvan, responsabilul pentru lanțurile de aprovizionare și piețe în cadrul centrului de studii Agrillées din Franța.
„Acesta este un an de muncă internă intensă pentru noi”, a declarat vicepremierul ucrainean Taras Kachka, la întâlnirea intitulată „Sectorul agricol în drum spre UE: unde ne aflăm și ce ne rezervă viitorul”, care a avut loc pe 27 ianuarie, la Vinița, una dintre principalele regiuni agricole ale Ucrainei. Kachka a afirmat că deja creează cadrul legislativ necesar, „inclusiv planificarea strategică, agenția de plăți și instrumentele digitale”.
Nicio călătorie nu vine fără probleme, dar, trăgând linie, Slusari vede în integrarea europeană singura oportunitate reală de modernizare a agriculturii. „Uniunea Europeană este, în esență, singura soluție pentru modernizarea agriculturii. Țările Europei de Est s-au modernizat masiv în perioada de preaderare, când au avut acces la fonduri. Dacă Republica Moldova negociază inteligent și acordă prioritate fermierilor mici și mijlocii, în cinci ani putem ajunge la nivelul României sau Slovaciei.”
Acest articol a fost realizat în cadrul unei colaborări jurnalistice europene transfrontaliere, desfășurate în cadrul programului EU NEIGHBOURS EAST.