Skip to content

Un deputat social-democrat anunță că strânge semnături pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Ce fac eu e separat de AUR”. Reacție din PSD

Deputatul PSD Lucian Morar a anunțat marți, la Parlament, „o inițiativă personală” pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan. A fost însoțit de un lider AUR când a făcut anunțul, însă Morar a insistat că demersul este separat de AUR.

Morar este al treilea parlamentar din PSD care dorește suspendarea președintelui Dan, după Dorin Popa și Voicu Vușcan, care au semnat pe lista AUR.

Până acum, pe tabelul AUR pentru semnături necesar suspendării președintelui, s-au trecut 119 parlamentari. Pentru inițierea demersurilor de suspendare a preşedintelui sunt necesare 155 de semnături ale parlamentarilor.

Deputatul PSD Lucian Morar a anunțat marți, la Parlament, că strânge pe un tabel separat semnături pentru suspendarea lui Nicușor Dan.

El a făcut anunțul de la tribuna de la care reprezentanţii AUR au susţinut o conferinţă de presă, avându-i alături pe Gabriel Florea, secretarul general adjunct AUR și purtătorul de cuvânt al AUR Ştefan Avrămescu.

„Sunt și aici împreună cu mine (n.r. colegii din AUR), dar pentru a face o diferențiere foarte clară între demersul AUR și ceea ce fac ei este un tabel separat cu numele meu cap de tabel. Tocmai pentru a face o diferențiere clară între demersul AUR și ceea ce fac eu și ceea ce cred că vor face și alți colegi din PSD în zilele următoare. Deci mă repet. Este un demers al unui parlamentar al Partidului Social Democrat”, a declarat Lucian Morar.

„Asta este inițiativa mea personală. Sunt convins că unii colegi de-ai mei din Partidul Social Democrat vor semna lângă mine. Nu pot să avansez acum (câți), depinde de poziționarea conducerii Partidului Social Democrat”, a mai spus social-democratul.

El a mai susținut că „am discutat cu colegii mei despre demers”.

„Foarte mulți sunt foarte supărați în urma desemnării pe care președintele României a făcut-o aseară și nu înțeleg de ce practic președintele României își bate joc sau ne consideră așa un… fostul președinte Klaus Iohannis avea o vorbă fără PSD, vedem că din nou acest președinte judecă oarecum la fel. Eu cred că votul românilor și a celor care au votat cei mai mulți, mă repet, Partidul Social Democrat trebuie respectat și măcar în a cincea nominalizare pe care a făcut-o într-un an și câteva luni de când este președintele României, să fi desemnat pe candidatul Partidului Social Democrat, pe președintele Sorin Grindeanu”, a spus Morar.

Reacție din PSD

Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, a spus că demersul lui Morar este „pe persoană fizică”, iar conducerea partidului nu a fost anunțată.

„Nu e momentul să discutăm despre așa ceva. Asta ar mai trebui României, să suspende și președintele, în situația în care suntem”, a declarat Zamfir, la sediul PSD.

Întrebat dacă vor fi pedepsiți parlamentarii care susțin acest demers, Zamfir a spus:

„O să discutăm în partid. E un demers pe persoană fizică, nu cred că e bine ce au făcut având în vedere că nu s-au consultat cu conducerea partidului. Partidul nu are această decizie și nici nu cred că o va lua. O să răspundă fiecare ceea ce a făcut”, a spus Daniel Zamfir.