Mesele de pe Via Transilvanica: între secretul celor mai bune ciorbe și gustul copilăriei
Ion Mateș, editorul foto al HotNews, a mers pe Via Transilvanica în această vară și ne povestește ce a mâncat și cum s-a organizat ca să nu ducă lipsă de nimic, dar nici să nu care un supermarket în spate. A ajutat și faptul că nu era la prima drumeție pe aici.
HotNews Food
Vezi ce am publicat în ultima săptămână pe HotNews Food, ce lucruri interesante am mai citit și ce rețete am testat.
HotNews Food
Vezi ce am publicat în ultima săptămână pe HotNews Food, ce lucruri interesante am mai citit și ce rețete am testat.
Felicitări! Te-ai abonat la „HotNews Food”.
Confirmă abonarea pe e-mail.
Apasă pe linkul din email pentru a primi edițiile.
Vara aceasta am venit pentru a doua oară, cu iubita mea, pe Via Transilvanica și am parcurs etapele dintre Vatra Dornei și Bistrița. Anul trecut, ne-am propus să mergem pe „drumul care unește” însă am avut un început dificil cu furtuni și un itinerariu mult prea ambițios pentru condiția noastră fizică. În 10 zile de concediu, cu greu am reușit să bifăm 70 de kilometri, pornind din Putna.
Anul acesta ne-am temperat: am tăiat drastic lucrurile din rucsac pe care nu le folosisem și ne-am asumat că vom avea câte o zi de pauză între fiecare dintre etapele traseului. Un august mai uscat decât cel de dinainte ne-a ajutat să progresăm mai mult și să aprofundăm mai bine acest traseu de anduranță. Am mers 150 de kilometri pe porțiunea dintre Vatra Dornei și Jeica. Dacă vrei să iei la pas câțiva dintre cei peste 1.600 de kilometri ai traseului, iată câteva lucruri utile despre unghiul culinar.
Înainte să pleci, e bine să faci câteva pregătiri. Pe lângă o pereche bună de bocanci și echipamentul recomandat în ghid, cea mai importantă resursă va fi apa. Fără apă, energia scade rapid, lucru care poate fi periculos mai ales vara.
Deseori, ghidul marchează porțiunile fără apă drept locuri critice, deci fă-ți un favor și cară mai multă apă decât crezi că ai nevoie. Eu am pornit cu 2,5l de apă în spate. Chiar și așa, am prins zile când nu am întâlnit izvoare unde speram. În acele momente, poți apela la localnici.
Fiind al doilea an în care veneam pe Via, am încercat să evit câteva din greșelile făcute anterior. Am renunțat la arzător și mâncare deshidratată. Deși o masă caldă e tentantă, vă va îngreuna și veți ajunge mult mai obosiți la finalul zilei.
O strategie mai bună este să pleci devreme în traseu și să prinzi o cină mai devreme la cazare. Pe drum, este suficient un snack. Noi am avut fructe, batoane proteice și mixuri de semințe care ne-au dat energie. Și mezelurile sigilate sunt o opțiune. Dacă iei ciocolată, ia în considerare că se poate topi. Pe cărări, pragmatismul e mai important decât varietatea.
La finalul a 20-25 de kilometri de mers pe zi, nu veți mai avea energie să gătiți. Din fericire, majoritatea gazdelor oferă cină și mic dejun la cerere. Nu uitați să menționați asta la telefon. Tot acum e momentul să spuneți dacă aveți alergii sau preferințe alimentare.
Prețurile pentru o masă variază între 40 și 70 lei. Pentru cină, asta înseamnă 2 feluri de mâncare și desert. Din fericire, porțiile sunt mari, potrivite pentru apetitul care se formează după o zi întreagă de mers. Spre deosebire de restaurante, nu alegem dintr-un meniu, mâncăm ce a pregătit gazda.
Iar gazda de obicei începe cu o ciorbă la felul întâi. Am mâncat ciorbă de legume, de perișoare, de roșii, de fasole. Mereu ne-am minunat de cât de bună era. Apoi am început să realizăm că e atât de bună fiindcă se folosise mult ulei.
Legumele și fructele sunt, din fericire, excelente. Vă puteți imagina că e același gust precum ce găsiți în piață, la producători locali. Multe gazde vă vor servi legume crescute în gospodăriile proprii. Mai mult, în unele comune vă veți putea caza la puncte gastronomice locale unde mare parte din ce găsiți în farfurie provine din producția locală.
Când vine vorba de felul principal, câteva lucruri le-am întâlnit la aproape fiecare cazare. Ouăle se servesc la micul dejun aproape de fiecare dată, de obicei ochiuri. Carnea de porc este mai frecventă decât cea de pasăre și apare în diferite forme (cârnați, fripturi ș.a.). De obicei este prăjită în tigaie.
Brânza și cașcavalul sunt nelipsite dimineața. Tartinabilele includ zacusca, salata de vinete, fasolea bătută, dar am întâlnit și humus. Am fost surprins să găsesc destul de rar ciuperci la masă, de obicei erau champignon. Desertul a fost de obicei modest: cozonac, napolitane de la magazin sau clătite. Însă în fiecare dimineață am avut la masă câte un gem excelent.
Când vine vorba de băuturi, n-am întâlnit o gazdă care să nu ne ofere alcool sub forma unei tării, de obicei vișinată. Ba chiar am fost deseori îndemnați să gustăm, după o drumeție lungă, sub pretextul că „ajută digestia”. Bere am întâlnit mai rar. Am primit infuzii de plante la fiecare masă, din plic. Cafeaua este prezentă însă pare că are doar rolul de a te trezi, deci nu vă așteptați să savurați ceva excepțional. Ce va rămâne cu mine, însă, este apa minerală de la un izvor local din Lunca Ilvei; gustul era puternic acidulat și aproape sărat.
Dacă ai anumite cereri alimentare, călătoria pe Via Transilvanica va implica mai multă planificare. Eu sunt un omnivor nepretențios însă prietena mea este vegană și am fost determinați să nu lăsăm asta să ne împiedice să ne bucurăm de experiență. A ajutat să menționăm acest lucru gazdelor atunci când plănuiam itinerariul. Multe gazde au fost receptive. Altele, însă, au scurtat-o cu „Nuu…nu se poate din păcate.”
Cei care au fost dispuși să pregătească un meniu pentru prietena mea au făcut-o mai degrabă prin excludere: salată de vinete, zacuscă, mămăligă fără smântână, fructe în loc de cozonac la desert, cafea fără lapte, dulceață fără unt, conopidă pane cu cartofi și poftă bună. La desert a primit fructe.
La final, am rămas cu poftă de mai multă varietate. Pe Via, mâncarea vine ca un suport, ceva ce ai nevoie și de care te bucuri la finalul unei zile lungi. Veți mai întâlni și familiaritatea unor amintiri din copilărie și bucatele pregătite de bunici.