Sari direct la conținut

NASA vrea să cumpere sol de pe Lună / Agenția spațială e dispusă să plătească 25.000 de dolari pentru 500 de grame

HotNews.ro
Astronaut pe Luna, Foto: Media Defense Gov
Astronaut pe Luna, Foto: Media Defense Gov

NASA vrea să cumpere mostre de sol lunar care vor fi colectate de companiile private care ajung pe Lună, agenția spațială nord-americană fiind dispusă să plătească până la 25.000 de dolari pentru 500 de grame de sol, relatează site-ul Technology Review citat de Mediafax.

NASA vrea mostrele de pământ pentru a face analize despre compoziția solului de pe Lună. Specialiștii spun că este un prim pas către definirea unei pieţe pentru resurse spaţiale şi reglementarea drepturilor de extracţie. Modelul vizat este cel al oceanului planetar în care nimeni nu poate deveni proprietarul apelor, dar poate fi proprietarul resurselor descoperite.

NASA a anunțat în mod oficial că vrea sol lunar şi că este dispusă să plătească pentru asta. Orice companie privată care va explora suprafaţa Lunii până în 2024, va putea să vândă agenției spațiale mostre de până la 500 de grame de sol lunar, pentru sume între 15.000 şi 25.000 de dolari.

Totul se va face în baza unui contract, firmele urmând să primească 10% din bani la semnarea contractului, 10% după lansarea către Lună, iar restul la livrarea mostrelor de sol.

Interesant este că respectivele companii nu vor trebui să aducă mostrele pe Pământ, acestea urmând să fie culese de viitoarele expediţii NASA pe Lună.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro