Skip to content

Același rating, altă factură: de ce piețele văd România mai riscantă decât Ungaria. Cele 10 minute din biroul lui Isărescu

Există un paradox în felul în care piețele se uită astăzi la România. Pe hârtie, țara noastră are același rating ca Ungaria. În piață, costul asigurării împotriva unui default românesc este cu mult peste cel maghiar. Nota e aceeași, prețul e altul. „Deși ratingul este același, în aceeași clasă de risc putem să avem diversitate”, a rezumat profesoara Monica Dudian, de la Academia de Studii Economice, într-o dezbatere organizată joi de Oxygen Events la Arenele BNR din București.

Când ar putea schimba agențiile de rating perspectiva la „stabilă”?

Moody’s spune că, în majoritatea cazurilor, dă curs unei schimbări de perspectivă în aproximativ 12–18 luni. Asta poate însemna însă revenirea la „stabilă” sau modificarea ratingului. S&P folosește, în general, un orizont de până la doi ani pentru calificativele investment grade. Niciunul dintre aceste intervale nu reprezintă un termen obligatoriu.

Un exemplu relevant: România a rămas cu perspectivă negativă la Fitch aproape trei ani, din 17 aprilie 2020 până în 24 martie 2023, când perspectiva a revenit la „stabilă”. Ratingul a rămas BBB−.

Contează dispariția motivului de îngrijorare, nu timpul scurs. Pentru România, S&P a indicat drept condiții pentru revenirea la „stabilă” reducerea substanțială a deficitelor bugetar și extern, susținută de revenirea creșterii economice. Agenția trebuie să considere că îmbunătățirea poate fi menținută.

Doi de 5 pe o scară de la 1 la 6

S&P evaluează un stat pe cinci componente, cu note de la 1 (cea mai bună) la 6 (cea mai slabă). România are nota 5 la două dintre ele: flexibilitatea și performanța fiscală și povara datoriei. Sergiu Oprescu, președintele European Mortgage Federation, a cerut ca tocmai acolo să se uite guvernul, și nu la menținerea notei ca obiectiv în sine.

„Logica noastră nu trebuie să fie să ne păstrăm în zona de investment grade, chiar dacă suntem pe ultima treaptă și cu perspectivă negativă. Logica noastră ar trebui să fie ce trebuie să facem ca să creștem acest rating, astfel încât la următoarea reevaluare să avem perspective măcar stabile”, a spus Oprescu.

Cele zece minute din biroul lui Isărescu

Radu Ghețea, președintele Consiliului de Administrație al Libra Internet Bank și președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor, a lucrat în sistemul bancar încă dinainte de 1989 și a participat la reeșalonările datoriei externe din acea perioadă.

La sfârșitul anilor ’90, România ajunsese în categoria junk. Nu doar din cauza propriilor probleme, a spus Ghețea, ci pentru că, după prăbușirea Rusiei, o agenție de rating a tratat în bloc fostele țări din sfera sovietică. În 1999, statul avea de plătit o rată de circa 100 de milioane de dolari. O sumă mică raportată la cele aproape 10 miliarde ale datoriei din comunism, dar pe care nimeni nu mai voia să o finanțeze.

În mai sau iunie, guvernatorul de atunci al BNR, Mugur Isărescu, i-a chemat la BNR pe șefii băncilor cu capital străin din România. „Ne-a așezat la masa de consiliu, iar mesajul a fost direct: avem o rată de plătit, nu avem banii și nu ne mai împrumută nimeni. Atunci am văzut cum fiecare din cei prezenți au spus: eu dau cinci milioane de dolari, eu dau zece milioane…În zece minute s-a strâns toată suma datorată. Sigur, sub formă de împrumut! ”, a povestit bancherul. La masă erau ING, Alpha Bank, ABN Amro, băncile grecești, cele turcești, cele austriece. Banii au fost rambursăți „fără niciun fel de problemă”.

Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări legate de bani și economie , te poți abona aici:

Ghețea a avertizat că, la nivelul clasei politice trebuie să prioritizeze nuanțele economice. „Analize există, a spus el – la BNR, la Ministerul Finanțelor, în universități -, dar recomandările economiștilor „se diminuează, se diluează” la nivel politic, pentru că mereu apare o urgență care le împinge la o parte, iar statul lucrează în continuare în stilul pompieristic practicat de foarte mult timp.
El a cerut ca în rectificarea bugetară care urmează și în bugetul pe anul viitor guvernul să folosească „butoanele de reglare economică”, nu pe cele care reglează doar cerințe de partid și electorale.

Profesoara Monica Dudian a pus cifre pe ce înseamnă, concret, ultima treaptă. Ce o îngrijorează nu este pragul de 60% din PIB al datoriei publice, ci viteza cu care a fost atins.

„Problema nu este doar nivelul datoriei. Problema este că ea s-a dublat în patru, cinci ani”, a spus profesoara. Datoria ar urma să ajungă la 64,5% din PIB în 2028, iar nevoia de finanțare externă, evaluată de S&P, este de 18% din PIB. Piața internă în lei nu este suficient de adâncă pentru a acoperi singură această nevoie, chiar dacă la licitația din 15 octombrie cererea a depășit oferta.
Există și o componentă unde, în opinia ei, se poate acționa fără bugete mari: evaluarea instituțională. „Aici chiar că s-ar putea face lucruri și fără bani. Sau cu mai puțini bani”, a spus Dudian, amintind că S&P sancționează, de exemplu, faptul că legea salarizării unitare nu a fost adoptată, iar Moody’s consideră că România are o guvernanță mai slabă decât celelalte state din aceeași clasă de rating.

Costul împrumuturilor se schimbă în fiecare zi

Oprescu a mutat discuția de la ratingul de țară la ceea ce el a numit „ratingul de încredere” — cel pe care investitorii îl actualizează zilnic, nu o dată la șase luni. Cifrele lui sunt cele ale CDS-urilor, prețul asigurării împotriva unui default: în 2019, Bulgaria avea 84 de puncte de bază, iar România în jur de 86. Astăzi, Bulgaria are 48, iar România 154. Ungaria a rămas pe la 78–80.

„Chiar dacă am trecut examenul din 2 octombrie, am avut sentimentul acela de student care a învățat repede înainte de examen și a trecut examenul. Subiectul profund este cum acumulăm încrederea”, a spus Oprescu. Și a adăugat proverbul care, în finanțele publice, are o traducere foarte precisă: „Încrederea vine pe jos și pleacă călare”.

Costul acestei lipse de încredere apare direct în buget. România se împrumută la 7,4% în lei și la 5,46% în valută, a amintit Oprescu, în vreme ce Grecia, ieșită dintr-o criză mult mai grea, se împrumută la 3,4%. Apare și în evaluarea companiilor, pentru că un CDS ridicat intră automat în modelele de evaluare, și în scadențele pe care investitorii le aleg: dacă orizontul statistic până la default e de opt ani, un investitor care ar fi mers pe zece ani alege cinci.

Iar tamponul intern s-a subțiat, spune Oprescu. Băncile comerciale au deja în bilanțuri o expunere pe titluri de stat pe care Raportul BNR asupra stabilității financiare a semnalat-o ca foarte ridicată. „E clar că acolo nu mai ai buffer, nu mai ai marjă de manevră”, a spus Oprescu, ceea ce face statul mai dependent de investitorii străini.

Soluția lui nu este tehnică. „Cum să aibă încredere investitorii străini dacă încrederea dispare la nivelul societății din care faci parte?”, a întrebat el. Și a răspuns: „Trebuie să ne ținem cuvântul. De fiecare dată când promitem ceva, trebuie să facem ceea ce am promis. E atât de simplu”.

„La un moment dat, petrecerea se va termina”

Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București, a refuzat să trateze ratingul drept problemă. Pentru el, ratingul e doar simptomul. A explicat-o cu o analogie de ghișeu bancar: când ceri un credit, banca vede că cheltui lunar cu o mie de lei mai mult decât câștigi. Poți să negociezi și să mai primești o tranșă, care să te mai țină trei luni. „Dar știi că la un moment dat petrecerea se va termina. Cred că exact acolo suntem și noi”, a spus Hanga.

„Sunt probleme care, inevitabil, la un moment dat, o să te lovească, independent de faptul că reușești sau nu reușești să-ți menții ratingul. Eu cred că problemele sunt profunde, sunt problemele sustenabilității finanțelor statului”, a continuat el, dând ca exemplu Franța, o țară cu rating mult mai bun, care nu a mai avut excedent bugetar de decenii.