Skip to content
The cost of money - Powered by Banca Transilvania

Frauda de 9 miliarde de dolari: Cum a reușit o tânără de 22 de ani să păcălească miliardari, generali și foști secretari de stat americani

Dan Popa
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În noiembrie 2006, Henry Mosley a aflat cum funcționa, de fapt, minunea pe care o vindea investitorilor. Era directorul financiar al Theranos de opt luni. Condusese departamentele financiare a patru companii de tehnologie și listase două dintre ele la bursă. Văzuse demonstrația de nenumărate ori: o înțepătură în deget, câteva picături de sânge, un cartuș de plastic cât un card bancar, o cutie cât un prăjitor de pâine, apoi un rezultat pe ecran. Rezultatul apărea mereu.

Acum cofondatorul Shaunak Roy îi explica de ce. Sistemul era „un fel de loterie”: uneori dădea un rezultat, alteori nu. Așa că echipa înregistrase un rezultat dintr-o rulare reușită și îl afișa la finalul fiecărei demonstrații. Nici prezentarea de la Novartis, din Elveția, care trecuse drept un triumf, nu fusese altfel: unul dintre cele două aparate se stricase, iar echipa de acasă trimisese un rezultat fals.

În aceeași după-amiază, Mosley a intrat la Elizabeth Holmes, fondatoarea de 22 de ani. Theranos tocmai strânsese 32 de milioane de dolari, la o evaluare de 165 de milioane. Mosley i-a spus ce credea: „I-am păcălit pe investitori. Nu putem continua să facem asta.” Carreyrou descrie cum expresia ei s-a schimbat ca la apăsarea unui întrerupător. „Henry, nu ești un jucător de echipă. Cred că ar trebui să pleci chiar acum.”

Mosley a fost concediat pe loc. Omul care a pus prima întrebare corectă a fost primul care a plecat. Timp de nouă ani, tiparul avea să se repete cu o regularitate aproape mecanică.

O picătură care schimbă totul

Promisiunea era simplă și irezistibilă: zeci de analize de sânge dintr-o înțepătură în deget, mai rapid și mai ieftin decât într-un laborator clasic. Holmes intrase la Stanford în primăvara lui 2002, ca bursieră de top, și abandonase facultatea în toamna lui 2003. Până la finalul lui 2004 strânsese aproape 6 milioane de dolari. Avea de partea ei un profesor-vedetă, Channing Robertson, și un președinte de consiliu, Donald Lucas, care îl ajutase pe Larry Ellison să listeze Oracle.

Primul model de afaceri viza industria farmaceutică: aparate în casele pacienților din studiile clinice, care să transmită analizele în timp real. Prezentarea pentru investitori din 2006 promitea venituri de 120–300 de milioane de dolari în 18 luni și, în cele din urmă, 1,5 miliarde. Mosley nu văzuse niciodată contractele. De fiecare dată când întreba, i se spunea că sunt „în curs de revizuire”.

Marea mișcare a venit după 2010, când Theranos a trecut de la laboratoarele farmaceutice la retail. Pe 5 iunie 2012, Walgreens a semnat un contract prin care primea serviciile Theranos în farmacii în schimbul unei „taxe de inovare” de 100 de milioane de dolari și al unui împrumut de 40 de milioane. Safeway a împrumutat startup-ului 30 de milioane și și-a renovat magazinele pe banii proprii, cu 350 de milioane de dolari, ca să găzduiască „centre de wellness” care trebuiau să arate „mai bine decât un spa”. Lansarea în magazinele Walgreens a venit în toamna lui 2013.

Apoi a venit faima. În iunie 2014, Holmes a apărut pe coperta revistei Fortune, îmbrăcată în negru, sub un titlu care i-a fixat mitul. Articolul a dezvăluit pentru prima dată evaluarea: peste 400 de milioane de dolari strânși, la 9 miliarde. Holmes deținea puțin peste jumătate din companie. Forbes i-a estimat averea la 4,5 miliarde de dolari în octombrie 2014. Cel mai mare investitor al rundei finale a fost Rupert Murdoch, cu 125 de milioane de dolari, cea mai mare investiție făcută vreodată de el în afara propriului imperiu media.

Personajul

La nouă sau zece ani, întrebată de o rudă ce vrea să se facă, Elizabeth Holmes a răspuns că vrea să fie miliardară. Nu președintă, a precizat: președintele avea să se căsătorească cu ea. Carreyrou notează, pe baza unui martor din familie, că a spus-o cu toată seriozitatea. Povestea familiei, de la imperiul drojdiei Fleischmann la străbunicul care fondase un spital și o facultate de medicină în Cincinnati, avea să devină parte din argumentul de vânzare către fondurile de pe Sand Hill Road.

Personajul public a fost construit cu grijă. Pulover negru cu guler înalt și pantaloni negri, în maniera lui Steve Jobs. O voce de bariton neobișnuit de profundă. Ochi albaștri care fixau interlocutorul fără să clipească. Și o poveste de origine, fobia de ace, repetată atât de des în presă încât a devenit, în cuvintele autorului, esențială pentru mit.

În spatele personajului se afla Ramesh „Sunny” Balwani, cu aproape douăzeci de ani mai în vârstă, intrat în companie la sfârșitul lui 2009 și, fără știrea investitorilor, partenerul ei de viață. Balwani monitoriza e-mailurile și istoricul de navigare al angajaților și interzisese Google Chrome, de teamă că Google ar putea spiona compania. Angajații nu aveau voie să scrie „Theranos” pe LinkedIn. Concedierile veneau brusc și fără explicații.

Carreyrou respinge însă explicația comodă a unei tânere manipulate de un bărbat mai în vârstă. Holmes mințea companiile farmaceutice de ani de zile când a apărut Balwani, iar cei care i-au văzut lucrând împreună descriu un parteneriat în care ea avea ultimul cuvânt. „Eu iau toate deciziile aici”, i-ar fi spus unui candidat în 2011. În decembrie 2013 a transformat fraza în regulă: o rezoluție a dat fiecărei acțiuni a ei o sută de voturi, adică 99,7% din drepturile de vot.

Anatomia unei iluzii

Frauda Theranos nu a fost o singură minciună, ci un sistem de minciuni care se sprijineau una pe alta. În centrul lui era Edison, aparatul-vedetă. Edison putea face o singură categorie de teste, imunoanalizele. Testele de chimie generală — electroliți, glicemie, funcția renală — reprezentau aproximativ două treimi din comenzile medicilor, iar un meniu fără ele ar fi făcut inutilă lansarea din farmacii.

Soluția a fost un șiretlic de inginerie. Doi angajați au adaptat ADVIA 1800, un analizor Siemens de 600 de kilograme, la probe prea mici pentru el. Sângele din deget era diluat cu soluție salină de un robot de pipetare, ca să ajungă la volumul necesar. Problema, explicată lui Carreyrou de directorul de laborator Alan Beam, era că diluarea cobora concentrația substanțelor din sânge sub nivelul la care aparatele le puteau măsura precis. Din peste 240 de teste din meniu, doar în jur de 80 se făceau din înțepătura în deget: o duzină pe Edison, 60–70 pe aparatele Siemens modificate. Restul cereau o recoltare clasică, din venă.

Nici Edison nu ținea pasul. Într-o singură lună, aparatele au picat controlul calității în aproape o treime din cazuri. Un test hormonal a picat în 87% din rulări, unul folosit pentru depistarea cancerului de prostată, în 22%. Datele de validare erau „curățate”: experimentele se repetau până ieșeau bine, iar valorile incomode erau declarate aberante și șterse. Carreyrou compară metoda cu aruncarea unei monede până ies zece capete la rând, apoi declararea că moneda dă mereu cap.

Verificările externe au fost ocolite la fel. Pentru testele de competență, prin care autoritățile compară laboratoarele, Balwani a cerut să fie raportate doar rezultatele de pe aparatele comerciale, deși, pentru patru dintre analize, probele pacienților treceau prin Edison. Iar în laborator, zona cu aparatele Edison era înconjurată de pereți despărțitori, ca tehnicienii Siemens veniți la reparații să nu vadă ce se afla acolo. Secretul nu proteja o invenție. Proteja absența ei.

De ce n-a verificat nimeni

Paradoxul Theranos e că a păcălit tocmai oamenii plătiți să nu fie păcăliți. Investitorii n-au cumpărat o tehnologie, pe care aproape niciunul n-a văzut-o funcționând. Au cumpărat semnale de încredere, iar Holmes a înțeles mai bine decât oricine cum se fabrică acestea.

Primul semnal a fost consiliul de administrație. În jurul lui George Shultz și James Mattis s-au strâns Henry Kissinger, fostul secretar al apărării William Perry, fostul senator Sam Nunn și amiralul Gary Roughead. Carreyrou notează că tocmai aceste reputații au convins unii investitori. Prestigiul lor era politic și militar, nu științific. Iar după decembrie 2013 nici nu mai conta: fără Holmes, consiliul nu putea avea cvorum.

Al doilea semnal a fost frica de a pierde trenul. La Walgreens, consultantul Kevin Hunter a cerut în mod repetat să vadă laboratorul și a fost refuzat de fiecare dată. Nici testul de vitamina D pe care voia să-l compare cu un spital n-a avut loc. Hunter a avertizat că proiectul va lovi într-o zi pe cineva, dar conducerea a mers mai departe. Un director a rezumat calculul: Walgreens nu putea risca un scenariu în care CVS face înțelegerea și tehnologia se dovedește reală.

Al treilea semnal a fost circular: fiecare investitor îl cita pe cel dinainte. Murdoch a sunat câțiva oameni cu renume care o cunoșteau pe Holmes și a primit doar laude. Dosarul primit de la ea prognoza, pentru 2015, profituri de 330 de milioane de dolari la venituri de 1 miliard. Pentru 2016, 505 milioane la 2 miliarde. La asemenea cifre, o evaluare de 10 miliarde părea ieftină. Validarea științifică lipsea aproape cu totul. Când a fost întrebată de date publicate, Holmes a invocat un articol dintr-o revistă online care cerea autorilor 500 de dolari pentru publicare.

Presa a închis cercul. Profilurile elogioase din Fortune, Forbes și The New Yorker au transformat-o într-un simbol, iar simbolul a devenit propria lui garanție. Comparată cu Steve Jobs și Bill Gates, Holmes nu mai trebuia să dovedească nimic. Trebuia doar să apară.

Nepotul, chimista și reporterul

Ca în povestea lui Andersen, care dă titlul ultimului capitol, iluzia a fost spartă de cei pe care nimeni nu-i lua în serios. Tyler Shultz, nepotul lui George Shultz, și Erika Cheung erau absolvenți proaspeți, angajați în laborator. Ei au văzut primii cum erau selectate datele și cum testele de competență ocoleau aparatele Edison. Tyler a depus o plângere anonimă la autoritățile din statul New York și a încercat să-i explice bunicului său ce înseamnă precizia unui test. Fostul secretar de stat a crezut-o pe Holmes. Tyler și Erika au demisionat.

Scepticismul a venit și din afară. Adam Clapper, un medic patolog din Missouri care ținea un blog despre industrie, a citit profilul din The New Yorker și i s-a părut prea frumos ca să fie adevărat. Pista a ajuns la John Carreyrou, reporter de investigații la Wall Street Journal. Una dintre primele surse a fost Alan Beam, fostul director de laborator. Apoi a vorbit Tyler.

Theranos a răspuns cu toată forța. Avocații lui David Boies au amenințat sursele și ziarul. Tyler a fost chemat la casa bunicului său, unde îl așteptau, în ciuda promisiunii, doi avocați ai companiei. A urmat un an în care bunicul și nepotul au comunicat doar prin avocați. Holmes s-a întâlnit de patru ori cu Rupert Murdoch, proprietarul ziarului și investitorul ei principal, ca să oprească articolul. Murdoch a refuzat să intervină, spunând că are încredere în editori.

Articolul a apărut pe prima pagină pe 15 octombrie 2015. Dezvăluia că aproape toate testele Theranos rulau pe aparate convenționale. O plângere trimisă de Erika Cheung autorității federale de reglementare, CMS, a declanșat o inspecție-surpriză în septembrie. Inspectorii au găsit deficiențe „grave”, iar compania a corectat doar două din cele 45 semnalate. În iulie 2016, CMS i-a interzis lui Holmes să conducă laboratoare clinice timp de doi ani. Theranos a anulat sau corectat în total aproape un milion de rezultate de analize.

Apoi au venit consecințele juridice. Walgreens, care investise 140 de milioane de dolari, a dat compania în judecată. În martie 2018, SEC a acuzat-o pe Holmes de o „fraudă elaborată, care a durat ani de zile”. Ea a acceptat o amendă de 500.000 de dolari și o interdicție de zece ani de a conduce o companie listată. Cartea se oprește aici, cu inculparea penală încă în așteptare. Ea a venit în iunie 2018. În ianuarie 2022, Holmes a fost găsită vinovată de trei capete de acuzare pentru fraudă electronică și unul de conspirație, toate privind investitorii. A fost condamnată la 11 ani și 3 luni și a intrat în închisoare în mai 2023. Pedeapsa i-a fost redusă ulterior, iar data eliberării este acum februarie 2030. Balwani a fost condamnat separat, în 2022. O curte de apel a menținut condamnările și obligația de despăgubire de 452 de milioane de dolari.

Jucătorii de echipă

Carreyrou încheie cu o distincție care schimbă natura poveștii. Silicon Valley tolerează de mult „vaporware”-ul, produsul anunțat cu fast care apare cu ani întârziere sau deloc. Acolo, prețul promisiunii exagerate se măsoară de obicei în frustrare. Theranos însă nu vindea software. Vindea analize de sânge, pe baza cărora medicii iau decizii de tratament. Logica „prefă-te până reușești” (fake it till you make it), mutată din tehnologie în medicină, nu mai produce doar investitori dezamăgiți. Produce pacienți expuși.

Pentru oricine urmărește piețele de capital, lecția e incomodă tocmai pentru că nu e despre naivitate. Theranos a strâns aproximativ 900 de milioane de dolari de la oameni sofisticați, care aveau acces la avocați, consultanți și experiență. N-au lipsit informațiile, ci voința de a cere singura dovadă care conta: un laborator deschis și rezultate comparate cu cele ale unui spital. Un consiliu ilustru a ținut loc de audit. O copertă de revistă a ținut loc de studiu clinic. Fiecare investitor s-a liniștit vâzând numele celorlalți.

Surse

Foto: © Laurence Agron | Dreamstime.com