Chiria urcă, rata stă pe loc. Cine a câștigat din scumpirea apartamentelor și cât mai ține avantajul
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii 3 ani, arată o analiză a site-ului ofertebancare.ro. Pe scurt, România oferă astăzi o bună ocazie imobiliară, în timp ce marile capitale europene se blochează în crize structurale profunde, exemplu fiind planurile de naționalizare în anumite condiții a circa 160.000 de apartamente în Berlin.
„Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practic, de 2 ori: în primul rând valoarea imobilului a crescut cu cel puțin 30%, iar costurile lunare au rămas fixe în timp ce chiria a crescut cu 50-100 de euro pe lună. Cu alte cuvinte, în timp ce proprietarul și-a păstrat o cheltuială lunară previzibilă și a continuat să plătească pentru propria locuință, chiriașul a ajuns să plătească mai mult pentru a locui într-un apartament care aparține altcuiva.
Această diferență devine și mai importantă într-o piață în care cererea pentru locuințe de calitate rămâne ridicată. România are un stoc mare de apartamente vechi, construite în perioada comunistă, iar oferta de locuințe moderne este limitată în multe zone căutate. Presiunea asupra pieței se reflectă atât în prețurile de vânzare, cât și în chirii. Pe scurt, pentru cine așteaptă un picaj al pieței: nu vom avea o scădere mai mare de 10% a prețurilor imobilelor de aici înainte. Ba dimpotrivă, mizez chiar pe menținerea trendului de creștere, așa cum s-a întâmplat în marile capitale europene acum 10–20 de ani.” , spune Claudiu Trandafir, economist și fondator OferteBancare.ro
Chiriile cresc, ratele rămân constante
Analiza vizeaza marile orașe din țară, unde prețurile chiriilor pentru un apartament cu două camere au urcat cu 50 până la 100 de euro pe lună față de acum 3 ani, ajungând în prezent la valoarea de 440-600 de euro.
În paralel, prețurile apartamentelor (atât vechi, cât și noi) au consemnat creșteri, un imobil nou de 50 mp ajungând să coste între 104.750 și 175.000 de euro. Da, prețurile au crescut, dar a crescut și salariul românilor: câștigul salarial mediu net a urcat de la 4.593 de lei în septembrie 2023 la 5.688 de lei în august 2026, cu aproape 24%. Iar aici intervine paradoxul favorabil cumpărătorului român: datorită condițiilor bancare actuale – un credit ipotecar cu dobândă fixă de circa 4,95% în primii trei ani – rata pentru un credit de 300.000 de lei este de circa 1.600 de lei pe lună, față de 1.780 de lei în 2023. Cine a cumpărat în 2023 un apartament vechi de 50 mp în București plătește azi o rată de circa 392 de euro, cu peste 200 de euro sub chiria cerută acum în piață.
România rămâne astfel una dintre cele mai accesibile piețe imobiliare din Europa, transformând achiziția unei locuințe într-o formă inteligentă de autoapărare financiară.
Accesibilitate printre cele mai bune din Europa
Spre deosebire de alte state occidentale unde achiziția unei locuințe a devenit un lux aproape de neatins pentru clasa de mijloc, România rămâne una dintre cele mai accesibile piețe din Europa. Potrivit Deloitte Property Index 2026, România are al patrulea cel mai mic preț mediu al locuințelor dintre țările analizate (1.917 euro/mp). Raportat la venituri, un apartament de 50 mp costă în România circa 87 de salarii nete medii, față de 97 în Spania, 101 în Germania și 112 în Polonia.
„România este încă una dintre țările în care oamenii își pot permite să cumpere o locuință, iar acesta este un avantaj important. În ultimii ani, inflația a erodat puternic economiile românilor. Practic, cu aceeași sumă de bani cumperi astăzi mai puțin decât acum 3 ani. În acest context, investiția într-un apartament devine o alegere tot mai logică. În loc să lași banii să-și piardă puterea de cumpărare, îi transformi într-un activ care își poate crește valoarea în timp. Iar dacă locuința este cumpărată pentru uz personal, câștigi și stabilitate, și siguranță pe termen lung.” , mai explică Claudiu Trandafir.
România ofera capital protejat în timp ce Berlinul are risc de expropriere
O știre recentă dezvăluie faptul că cel mai mare proprietar privat de locuințe din Berlin riscă pierderi uriașe din cauza planurilor de naționalizare a circa 160.000 de apartamente la Berlin.
“Deficitul cronic de locuințe a impulsionat o coaliție de stânga să propună naționalizarea a circa 160.000 de apartamente, oferind despăgubiri mult sub valoarea de piață. Aceasta arată riscul imens la care se expun chiriașii și investitorii pe piețe hiper-reglementate sau politizate, unde dreptul de proprietate poate deveni o țintă politică. În România, însă, un credit cu dobândă fixă oferă predictibilitate într-o perioadă economică schimbătoare, rata lunară devine adesea mai avantajoasă decât o chirie, iar plasamentul într-un activ imobiliar rămâne cea mai eficientă armă împotriva inflației.” , conchide Claudiu Trandafir.
Există un plan pentru aproximativ 160.000 de apartamente, dar nu o naționalizare deja adoptată sau pusă în aplicare. La 27 octombrie 2026, este un acord politic preliminar între Die Linke, Verzi și SPD, în vederea formării unei coaliții la Berlin.
Planul prevede:
- Trecerea în proprietate comună, cu despăgubiri, a locuințelor marilor companii care depășesc pragul de 10.000 de apartamente în Berlin. Fiecare companie ar putea păstra acest număr.
- Despăgubiri plafonate la 16 miliarde de euro, conform înțelegerii politice.
- Exceptarea cooperativelor, a organizațiilor orientate spre interesul comunitar și a locuințelor construite după 1 ianuarie 2021.
Calendarul propus: proiect de lege la mijlocul lui 2028, cu intrare în vigoare cel mai devreme la mijlocul lui 2029. Cifra de 160.000 este o estimare; inventarul exact al apartamentelor vizate nu este încă stabilit.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări legate de bani și economie , te poți abona aici: