Sari direct la conținut

​​VIDEO Prima inaugurare de drum nou în 2020: O bucată din Centura Bacăului a fost deschisă traficului

HotNews.ro
Centura Bacau - bratul vestic, Foto: Captura YouTube
Centura Bacau - bratul vestic, Foto: Captura YouTube

Circa 7,4 km din Centura Bacăului, segmentul vestic între DN11 și DN2, un drum nou cu câte o bandă pe sens, a fost deschisă circulației joi dimineața. Momentul marchează prima inaugurare de drum nou, construit de la zero, din acest an. Restul centurii Bacău, drum cu o lungime totală de 32 de km, din care 16 km sunt la profil de autostradă parte din viitoarea A7, e încă în execuția constructorului român UMB și e la un stadiu de circa 73%.

„CNAIR a deschis traficul rutier pe Obiectul 3 al Variantei de Ocolire Bacău, legătura rutieră de la sud de Bacău între DN 2 și DN 11 și Girația A din cadrul Obiectului 1. Sectorul de drum care a fost deschis circulației rutiere este la profil de drum național și are o lungime de 7,366 km”, anunță Compania de Drumuri.

În prezent, stadiul fizic al întregului obiectiv de investiție este de 73%, constructor fiind asocierea de companii românești UMB-Tehnostrade, chiar din zonă.

Bucata inaugurată se vede gata finalizată într-o filmare cu dronă făcută recent de Asociația Pro Infrastructura – min 0.0 – min 6.40:

Contractul de circa 668 milioane de lei a fost semnat în decembrie 2018, după un an de licitație, iar lucrările efective au început în martie 2019. Contractul are un termen de proiectare și execuție de 3 ani pentru toată centura (16,27 km de autostradă plus 14,54 km de drum național cu o bandă pe sens).

Bucata de autostradă ar putea fi deschisă traficului la începutul anului 2021. Deja pe multe zone constructorul a așternut asfaltul, ba a și montat parapete în multe puncte.

În prezent, constructorul dă o mare atenție finalizării podului lung de peste 1,2 kilometri care supratraversează râul Bistrița și albia sa. Podul este unul dublu, cu două fire, și are nu mai puțin de 31 de deschideri. La momentul actual se mai lucrează și la montarea unui alt pod metalic ce va supratraversa canalul Bistrița.

Proiectul VO Bacău trei sectoare, după cum urmează:

  • Sectorul nr. 1: legatura rutieră DN 2 (sud Bacău) cu DN 2 (nord Bacău), în lungime de 20,180 km sector ce se suprapune cu viitoarea Autostrada Moldova A7 între km 2 + 413 și km 18 + 682; (16,269 km)
  • Sectorul nr. 2: legatura rutieră de la nord de Bacău între DN 15 și DN 2 în lungime de 3,160 km;
  • Sectorul nr. 3 (cel inaugurat acum): legatura rutieră de la sud de Bacău între DN 2 și DN 11, în lungime de 7,360 km.

Hartă – VO Bacău și porțiunea care se suprapune cu viitoarea autostrada A7:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro