Skip to content

Consilierul prezidențial Radu Burnete, către oamenii de afaceri: „Politicienii vă vor spune că sunt bani. Nu sunt“

Statul nu va mai avea resurse pentru programe și subvenții, iar fondurile europene vor scădea, le-a spus Radu Burnete, consilierul pe probleme economice al președintelui Nicușor Dan, reprezentanților marilor companii din România. Creșterea economică, de care țara are nevoie urgentă, va trebui să vină din altă parte, a afirmat el.

Radu Burnete, primul consilier adus de Nicușor Dan în echipa sa de la Cotroceni, a făcut aceste declarații vineri, la „Concordia Summit 2026”, eveniment organizat de confederația patronală Concordia.

„Doar tăierile de cheltuieli și creșterea veniturilor nu ajung pentru a rezolva deficitul și datoria”

„Eu am încă beneficiul de a fi un tehnocrat. Politicienii vă vor spune că sunt bani. Nu prea sunt“, a spus Burnete.

El a admis că economia trece printr-un „an greu“, sub presiunea a două războaie mari și a unor decizii interne care „au ajuns să pună presiune pe noi“ . Consolidarea fiscală, spune Burnete, nu e opțională: dacă statul nu își reduce costul împrumuturilor, întreaga economie se va finanța la dobânzi care o fac necompetitivă.

„Doar tăierile de cheltuieli și creșterea veniturilor nu ajung însă pentru a rezolva deficitul și datoria. E nevoie de creștere economică. Iar sursele tradiționale se închid, explică consilierul prezidențial. În negocierile pentru viitorul buget multianual al UE, transferurile de „zeci și zeci de miliarde“ din ultimii 20 de ani nu vor mai avea același volum. „Acum suntem mai bogați, trebuie să contribuim și noi înapoi“, a spus consilierul prezidențial.

„Avem o piață de capital subdezvoltată”

Ce rămâne, crede Burnete, este capitalul autohton.

Diagnosticul lui este că avem o piață de capital subdezvoltată, cu instrumente rudimentare și lichiditate redusă. Remediile invocate sunt legislație simplificată, instrumente mai sofisticate și o contraparte centrală care să facă piața mai transparentă și să permită tranzacționarea de derivate. Concluzia lui: finanțarea non-bancară e unul dintre punctele-cheie ale următorilor ani, iar fără ea „va fi destul de dificil“.

Și statul are însă o temă de făcut. Burnete s-a declarat deranjat de faptul că, deși are resurse energetice „fantastice“, România nu are nicio companie energetică campion regional. Companiile de stat ar trebui bine conduse și, unele, listate minoritar la bursă, astfel încât să se poată extinde.

„Mă uit cu invidie la Orlen. Ultima dată când am fost cu mașina în Austria, am alimentat de la Orlen“, spune Burnete dând exemplul PKN Orlen – cea mai mare companie din Polonia și unul dintre cele mai importante concerne petroliere europene.

Miza creșterii nu e doar fiscală, spune Burnete. Statul are nevoie de mai multe resurse pentru apărare, iar acestea nu ar trebui să vină din taxe suplimentare, ci din colectarea mai bună dintr-o economie mai mare.

Domeniul unde România e „puțin în urmă, ca să fiu politicos“

Iar al doilea front e inteligența artificială, unde România e „puțin în urmă, ca să fiu politicos“. „Dacă pierzi doi pași la început, te trezești că ești cu 20 de pași în urmă.“, spune el. Administrația Prezidențială pregătește în decembrie o inițiativă pe acest subiect, fără alte detalii deocamdată.

Prognoza lui Burnete e prudentă și condiționată. Anul viitor ar putea aduce „un pic de creștere economică“, dar nu cifrele de altădată. În opinia sa iarna va fi dificilă, pe fondul unei piețe globale de energie tensionate.

Prețul energiei ar putea reveni la normal în doi-trei ani, pe măsură ce se finalizează investițiile întârziate în regenerabile și stocare, iar gazul din Neptun Deep intră pe piață. Burnete speră ca presiunea să scadă din 2028. „Dacă statul își ține cheltuielile sub control și încheie anul viitor cu un deficit de „cinci și ceva“ la sută, iar războiul din Iran se termină și în Ucraina se ajunge la un armistițiu, vor veni și vremuri mai bune“.