Bulgaria taxează mai puțin și colectează mai mult. Lecția pe care România refuză s-o învețe

Acum un an, Asociația CFA România a fost cea mai pesimistă voce din piață: creștere de 0–0,5% în 2026, când Comisia Europeană, FMI și marile bănci anticipau peste 1,3%. Realitatea a fost și mai slabă. Pentru 2027, CFA rămâne din nou mult sub consens. Președintele asociației, Adrian Codirlașu, a explicat la conferința România Financiară 2027, găzduită la Arenele BNR, de ce.

Corecția bugetară s-a produs. Problema e cine a plătit-o. „Am corectat bugetul pe seama consumului”, spune Codirlașu. În primele nouă luni ale anului, deficitul cash a coborât la 3,8% din PIB, de la 5,3% în aceeași perioadă a lui 2025. În același interval, economia a dat înapoi: PIB-ul a scăzut cu 0,7% în primul semestru, iar FMI estimează acum o contracție de 0,5% pentru întregul an.

Scenariul de bază rămâne, spune el, o recesiune ușoară în acest an. Iar pentru 2027 CFA România vede tot o creștere între 0 și 0,5%, în timp ce FMI, Comisia Europeană și băncile mari anticipează în jur de 2,2%. Diferența e de aritmetică: dacă a doua jumătate a lui 2026 stagnează, o creștere de 2,2% anul viitor ar cere un avans de circa 0,9% pe trimestru, în fiecare trimestru, adică de peste șapte ori ritmul mediu din 2023–2025.

Bulgaria, oglinda incomodă

Președintele CFA România a făcut și o comparație cu Bulgaria, țară care a intrat odată cu România în UE, dar care recent a adoptat euro. Impozitul pe dividende a făcut în România un cerc complet: 16% în 2015, 5% din 2016, apoi 8%, 10% și din nou 16% în 2026. În Bulgaria a stat fix la 5%. În ultimii zece ani, România și-a modificat de opt ori cele patru cote principale (profit, venit, dividende, TVA). Bulgaria, niciodată. Între 2016 și 2023, Codul fiscal a primit 554 de modificări, adică aproape 15 acte normative pe an.

Paradoxul e în cifre: Bulgaria are cote mai mici și colectează mai mult, 30,6% din PIB în venituri fiscale, față de 29,3% în România. Explicația stă în conformare: gap-ul de TVA al României era de 30% în 2023, al Bulgariei de 8,6%, iar media UE de 9,5%. Doar adus la media europeană, colectarea TVA ar aduce în jur de 1,4% din PIB, fără nicio majorare de cotă.

Codirlașu a dat și un exemplu din energie: o companie care vrea să construiască capacități de stocare are mai mult sens să le facă în Bulgaria, unde capitalul e impozitat mai blând, decât în România. Probabil, a spus el, multe companii au făcut deja asta.

Președintele CFA a recunoscut și limitele comparației: din acest an, Bulgaria a intrat și ea în procedura de deficit excesiv. Însă arată cât valorează stabilitatea regulilor.

O economie cu un singur motor, care și el se oprește

În primul semestru, investițiile au fost singurul motor, cu o contribuție de 2,4 puncte procentuale la creștere, în bună parte din bani publici și PNRR. Consumul gospodăriilor a scos 1,5 puncte. Salariul real a scăzut 14 luni la rând până în august, vânzările cu amănuntul au coborât cu 4,6% în primele nouă luni, iar economia a pierdut într-un an circa 60.000 de salariați, dintre care 44.000 în industrie.

Pentru 2027, și singurul motor își pierde turația. Termenul PNRR a expirat în august, iar investițiile străine directe au scăzut cu 62% în primele opt luni (2,1 miliarde de euro, față de 5,7 miliarde).

Deficitul ca taxă ascunsă

Codirlașu a numit direct sursa problemei. „Marea problemă a României sunt cele două deficite: cel de cont curent și cel bugetar”, a spus el, iar cauza celui extern este cel bugetar. De aici vine și inflația. Când are nevoie de bani, statul „ne bagă mâna în buzunar tuturor și ne ia niște bani. Cum? Prin inflație.” La asta se adaugă represiunea financiară, adică dobânzile reale negative, prin care statul ia bani din economie fără ca oamenii să-și dea seama.

Graficul pe care și-a construit argumentul acoperă un deceniu. În 2015, cu un deficit de 0,5% din PIB, economia creștea cu 3,2%. În 2024, un deficit de 9,2% din PIB a adus doar 1,1% creștere. „Nicio țară în război n-are așa ceva”, a comentat Codirlașu. Deficitul nu mai cumpără creștere, ci importuri și inflație: „Dacă ne împrumutăm și aruncăm bani din elicopter în consum, nu rezultă decât inflație.”

Aceeași logică explică de ce banii publici turnați în construcții nu mai produc creștere: se duc în importuri. Anul trecut deficitul comercial a fost de 32,7 miliarde de euro, iar în 2026 România importă alimente și animale vii de aproape un miliard de euro pe lună. Corecția a comprimat cererea internă, dar nu a crescut producția: deficitul de cont curent a ajuns la 19,9 miliarde de euro în primele opt luni, peste nivelul de anul trecut. Investițiile străine acoperă acum doar circa 11% din acest deficit, față de 30% în 2025. Restul e datorie.

Prețul lipsei de credibilitate

Taxa pe cifra de afaceri a băncilor este, pentru Codirlașu, exemplul de manual. A fost introdusă la 2%, cu promisiunea că va scădea la 1%. A fost dublată la 4%, retroactiv de la 1 iulie 2025. „Spunem ceva și facem cu totul altceva”, a rezumat el. Majorarea TVA a urmat același tipar: legea a fost publicată pe 25 iulie 2025 și s-a aplicat de la 1 august, deși articolul 4 din Codul fiscal cere ca modificările să fie făcute, de regulă, cu șase luni înainte și să intre în vigoare la 1 ianuarie.

Iar piața ține socoteala. „Discreționarismul din politica fiscală se plătește cu primă de risc mai mare pentru români”, a spus Codirlașu. În septembrie, statul român se împrumuta pe zece ani cu 6,71%, Bulgaria cu 4,09%. Diferența de aproximativ 260 de puncte de bază o plătesc statul, companiile și oricine are un credit.

Dobânzi de Italia la datorie de România

Spre final, Codirlașu a scos în față o vulnerabilitate care, spune el, trece aproape neobservată. Un grafic dintr-un raport recent publicat de BNR arată că România, cu o datorie publică de circa 60% din PIB, plătește dobânzi cât Italia la o datorie de 120% din PIB. Iar costul crește: statul a plătit 50,6 miliarde de lei pe dobânzi în primele nouă luni, cu 27% mai mult decât anul trecut.

Consecința e una de aritmetică bugetară. Chiar dacă deficitul coboară sub 3% din PIB, cheltuielile cu dobânzile vor rămâne mari, ceea ce înseamnă că România ar avea nevoie de excedent primar, adică un buget pe plus înainte de plata dobânzilor. „N-am avut niciodată excedent primar”, a subliniat Codirlașu.

Două drumuri

Ieșirea din capcana deficitelor are, în viziunea lui, două variante. Fie corectăm prin măsuri, ceea ce înseamnă o creștere modestă pentru mult timp. Fie continuăm aceleași politici și, la un moment dat, „intrăm în zid: nu e o chestiune de „dacă”, ci de „când”.

Istoric, a observat el, astfel de episoade s-au încheiat rareori altfel decât printr-o criză. România ar fi avut o șansă de ieșire prin aderarea la zona euro, ca angajament asumat în fața Comisiei Europene și a BCE.

Mixul propus de CFA România are patru condiții: tăieri pe cheltuieli curente, cu protejarea investițiilor; colectare înainte de cote; fondurile europene de după PNRR, inclusiv cele 16,7 miliarde de euro din programul SAFE, folosite anticiclic; și refacerea puterii de cumpărare prin dezinflație și productivitate, nu prin majorări nominale pe datorie. Relansarea, în această viziune, vine din investiții și producție, finanțate de bănci, leasing și piața de capital. Creditul privat e de circa 22% din PIB, de aproximativ trei ori sub media europeană.

2027 în cifre

Scenariul de bază al CFA România pentru anul viitor, cu o probabilitate de circa 60%, este o redresare lentă:

Scenariul advers (circa 25%) este un derapaj fiscal sau politic care ar costa ratingul. România e pe ultima treaptă investment grade, cu perspectivă negativă la toate cele trei agenții, iar următorul test e evaluarea Fitch din ianuarie. Scenariul favorabil (circa 15%), cu o creștere de 1,5–2%, depinde de un buget credibil, de fondurile europene și de energie mai ieftină.

Cine plătește presiunea deficitelor? Răspunsul din prezentarea lui Codirlașu e scurt: cei cu venituri și economii în lei. Până acum, ajustarea a căzut pe gospodării și pe companii. Întrebarea pentru 2027 e dacă statul va accepta să-și plătească partea, prin cheltuieli și colectare, sau va căuta din nou, ca până acum, cine mai are bani în economie, ca să-l taxeze.