Sari direct la conținut

Trupa Rage Against the Machine anunță că se desparte din nou după reuniunea surpriză din 2020

HotNews.ro
Tom Morello la ceremonia Rock and Roll Hall of Fame din 2023, Foto: Andy Kropa / Associated Press / Profimedia Images
Tom Morello la ceremonia Rock and Roll Hall of Fame din 2023, Foto: Andy Kropa / Associated Press / Profimedia Images

Rage Against the Machine a anunțat că se va despărți pentru a treia oară în istoria sa și nu va mai susține concertele planificate înainte de pandemie, relatează revista Variety, citată de News.ro.

Anunțul a fost făcut de toboşarul Brad Wilk într-un mesaj postat miercuri pe contul său de Instagram.

„Ştiu că mulţi oameni aşteaptă să venim cu noi date pentru toate spectacolele anulate de Rage Against the Machine (n.r. în 2022, în ultimul lor turneu)”, a scris el, adăugând că „nu vreau să îi fac pe oameni să mai aştepte”.

„Ştiu că s-a spus că s-ar putea să existe date noi, dar vreau să vă spun că Rage Against the Machine nu va mai pleca niciodată în turneu. Şi nu vom mai cânta niciodată live. Îmi pare rău pentru toţi cei care au aşteptat ca acest lucru să se întâmple. Mi-aş fi dorit să se întâmple…”, a conchis el.

Nu este pentru prima dată când trupa rock anunţă că se desparte. Trupa formată din Zack de la Rocha, Tim Commerford, Tom Morello şi Brad Wilk, a încetat să mai existe în forma sa originală în anul 2000.

Trei despărţiri în 20 de ani pentru Rage Against The Machine

După plecarea lui Zack de la Rocha, trio-ul rămas a format Audioslave împreună cu Chris Cornell, care a părăsit trupa în 2007. În acelaşi an, Rage Againt the Machine s-a reformat la Coachella înainte de a se întoarce în turneu.

Deşi Rage Against the Machine şi-a anunţat din nou despărţirea în 2011, trupa a revenit în faţa scenei în 2020 cu un turneu.

Însă pandemia a forţat trupa să îşi amâne concertele până în 2022. În timpul celui de-al doilea concert al turneului, Zack de la Rocha s-a accidentat la tendonul lui Ahile. După ce a încheiat o primă serie de concerte, trupa a decis să anuleze restul turneului.

În noiembrie 2023, când Rage Against the Machine a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, Tom Morello a fost singurul membru al trupei care a participat la ceremonie. La momentul respectiv, el a făcut referire la tensiunile dintre membrii trupei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro