Ludovic Orban, despre fotografia de la ziua lui, din Palatul Victoria: Nu eu am fost vizat, ci Aurescu / Ştiu cine este persoana
Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat miercuri, despre fotografia care a apărut în spaţiul public, de la ziua sa de naştere, din Palatul Victoria, că ştie cine este persoana care a făcut acea fotografie deşi nu i-a recunoscut nici acum iar acolo, personajul principal, pentru persoana căreia i-a dat fotografia, nu era el, ci ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, potrivit News.ro.
Ludovic Orban a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, despre scandalul pozei de la Palatul Victoria, de la ziua sa de naştere, că ştie cine este persoana care a făcut publică imaginea dar nu el era personajul principal, ci ministrul Aurescu.
„Aş prefera să nu spun, ştiu cine este persoana. Nu mi-a recunoscut nici acum. Evident că era coleg cu mine de partid. Nu a difuzat-o în mod intenţionat ca să îmi facă mie rău, ci a difuzat-o către o persoană ca să se dea mare cu cine stă la masă, dar acolo, personajul principal, pentru persoana căreia i-a dat fotografia, nu eram eu, era Aurescu, pentru că era o persoană din zona diplomaţiei şi el s-a dat mare că sunt cu ministrul de Externe, de care depind toate numirile. Deci nu eu eram personajul principal acolo”, a spus Orban despre acel episod.
Fostul premier a arătat că a fost ziua lui şi „acea poză este în contradicţie totală cu ceea ce reprezenta activitatea sa de premier”.