Science Report: A fost dezlegat misterul Gigantului de la Cerne Abbas ● Puii de T-rex sunt, în realitate, o specie complet diferită ● Câte planete ar putea exista în centura Kuiper?

​​A fost dezlegat misterul Gigantului de la Cerne Abbas ● Puii de T-rex sunt, în realitate, o specie complet diferită ● Câte planete ar putea exista în centura Kuiper?

A fost dezlegat misterul Gigantului de la Cerne Abbas

Despre Gigantul de la Cerne Abbas, Anglia, a auzit mai toată lumea. O uriașă reprezentare antropomorfă, cu origine necunoscută, în care apare un bărbat gol, înarmat cu o bâtă, și cu un organ sexual erect și supradimensionat (testiculele au un diametru comparabil cu cel al capului personajului).

De-a lungul timpul, Gigantul a cunoscut toate interpretările posibile, ba chiar a fost considerat o creație preistorică, una cu puteri vindecătoare, motiv pentru care cuplurile care nu puteau avea copii, recte bărbații cu disfuncții erectile, veneau aici pentru a petrece puțin timp în compania reprezentării care, chipurile, ar fi rezolvat problemele.

Doi profesori de la Universitatea Oxford, Helen Gittos și Tom Morcom, susțin însă că au descâlcit misterul uriașei reprezentări, iar realitatea este ceva mai puțin spectaculoasă. În studiul pe care l-au publicat la începutul acestui an în revista Speculum, cei doi afirmă că Gigantul a fost creat în secolul al X-lea, undeva între anii 905-980, de preoții de la o mănăstire din apropiere. Cum calcarul în care acesta a fost creat nu poate fi datat, specialiștii au analizat depunerile sedimentare care s-au adunt în jurul geoglifei, începând cu momentul realizării sale.

Ei spun că Gigantul s-a vrut o imagine a eroului mitologic Hercule. O figură bine cunoscută în antichitate dar și în Evul Mediu, fapt confirmat de numeroase cronici medievale în care acesta apare descris ca un erou capabil să ucidă monștri, sau chiar unul care putea învinge moartea, putea restabili ordinea și care aducea pacea și civilizația. De altfel, subliniază autorii studiului, un vârf al asocierii sale cu monarhii occidentali a fost atins la finalul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea.

Cel mai probabil, adaugă cei doi specialiști, locul în care apare uriașa reprezentare antropomorfă era locul în care se aduna armata regilor din sudul Angliei, înainte de a porni la luptă împotriva vikingilor.

O altă dovadă în sprijinul afirmației lor este dată de detaliile care s-au pierdut de-a lungul timpului, dar care pot fi urmărite cu ajutorul săpăturilor arheologice. Astfel, studii mai vechi arătau că personajul avea reprezentarea unei mantii pe brațul stâng, ba chiar ar fi purtat un cap în mâna stângă. Alături de bâta din mâna dreaptă, toate sunt elemente asociate cu Hercule, așa cum cheile erau un simbol al Sfântului Petru.

Ceea ce este și mai important este că penisul supradimensionat nu pare a fi altceva decât un detaliu adăugat recent. În reprezentarea originală, este posibil ca Gigantul să fi avut organele genitale acoperite. O primă variantă a organului sexual, ceva mai redusă, ar fi fost adăugată în secolul al XVII-lea, la cererea lordului Denzil Holles, proprietarul terenurilor din zonă și un rival al lui Oliver Cromwell.

Contribuția lordului Holles s-ar fi vrut astfel o caricaturizare a lui Cromwell, cel supranumit și „Hercule al Angliei” de către contemporani, iar penisul ar fi fost o aluzie la falsul său puritanism. Ulterior, în 1908, indivizi necunoscuți au refăcut organul sexual, astfel încât să încorporeze și buricul care acum nu mai este vizibil.

Este foarte posibil, concluzionează cercetătorii englezi, ca începând cu secolul al XI-lea, preoții de la mănăstirea locală din Cerne să fi ajuns să îl venereze pe Gigant asemenea unui sfânt, ba chiar să îl asocieze cu un sfânt local, Eadwold. De aici și una dintre multele interpretări date reprezentării, respectiv aceea a unui pustnic.

Puii de T-rex sunt, în realitate, o specie complet diferită

Încă din 1942, anul în care primul craniu de presupus T-Rex juvenil a fost scos la lumină, paleontologii americani și numai ei au dus o luptă aprigă cu privire la încadrarea acestor fosile. Dacă o tabără înclina să considere că era vorba despre indivizi imaturi ai speciei amintite, o alta considera că, de fapt, este vorba despre o specie distinctă de carnivore din Cretacic.

În studiul publicat în revista Fossil Studies, cercetători din Marea Britanie și SUA afirmă că, fără doar și poate, resturile fosile aparțin unei specii complet diferite. Argumentul forte a fost acela că dezvoltarea oaselor indică nu indivizi juvenili, ci unii care atinseseră maturitatea.

Astfel, denumirea de Nanotyrannus lancensis, propusă în urmă cu mai bine de un deceniu, poate fi folosită de acum pentru a descrie această specie puțin înțeleasă. Specialiștii care semnează studiul susțin că indivizii din această speci atingeau circa cinci metri lungime și până la 1.500 de kilograme. Cu mult mai puțin decât un exemplar matur din specia T-Rex, care ar fi atins cel puțin nouă metri lungime și peste opt tone greutate.

Concluzia a fost facilitată și de identificarea unui schelet care a aparținut unui T-Rex juvenil, și care arată diferențe substanțiale față de Nanotyrannus lancensis. Faptul că aceștia din urmă aveau inclusiv membre superioare mult mai lungi decât uriașii din specia T-Rex, dar și membre inferioare adaptate vitezei, poate susține ideea că vorbim despe două specii care au avut un strămoș comun îndepărtat, dar care au urmat linii evolutive diferite pe o perioadă mare de timp.

Câte planete ar putea exista în centura Kuiper?

Pentru cei care nu știu deja, centura Kuiper este o centură de materie primordială ce înconjoară sistemul nostru. Cât de departe ajunge centura Kuiper a fost și a rămas un subiect de controversă. Dacă unele estimări vorbesc despre o distanță de circa 50 de AU (unități astronomice, în care o unitate astronomică este egală cu distanța dintre Soare și Terra), altele vorbesc de cel puțin 1.000 de AU.

Mai mult, centura Kuiper reprezintă încă o zonă puțin cunoscută, de aici și multe speculații cu privire la ceea ce ar putea conține. Un studiu recent publicat în revista The Astrophysical Journal Letters de către Amir Siraj, un doctorand de la Departamentul de Astrofizică din cadrul Universității Princeton, SUA, aduce o informație cel puțin intersantă. Anume că în centura Kuiper, ba chiar și dincolo de ea, ar putea exista un număr considerabil de planete pe care Soarele nostru le-a atras de-a lungul existenței sale.

Siraj pleacă de la ideea că numai în Calea Lactee ar putea exista trilioane de planete rătăcitoare. Planete care fie s-au format în izolare (adică în afara unui sistem solar), fie au fost cumva aruncate dintr-unul. Ideea că astfel de planete ar putea fi capturate de o stea, implicit de a noastră, este una mai mult decât incitantă.

În acest sens, Siraj a realizat nu mai puțin de 100 de milioane de simulări computerizate, în care a introdus toate datele posibile. De la numărul de planete rătăcitoare care ar fi putut trece de-a lungul timpului pe lângă sistemul nostru solar, până la axa, masa, compoziția și direcțiile acestora. Și încă ceva, în calculele sale, doctorandul american a inclus o distanță de până la 3.500 de AU față de Soare.

Pe baza calculelor sale, strict statistice, Amir Siraj a ajuns la concluzia că la marginea sistemului nostru solar ar putea exista, în medie, 1,2 planete cu o masă mai mare decât a planetei Marte. Între 2,4 și 2,7 planete cu o masă comparabilă cu a lui Marte și circa 5,2 planete cu o masă comparabilă cu a planetei Mercuri. Jumătate dintre ele, afirmă autorul studiului, s-ar afla la o distanță de 600 până la 3.500 de AU.

Siraj nu ascunde faptul că studiul publicat de el este doar un exercițiu statistic, însă posibilitatea ca el să ofere cifre reale este una ridicată. Mai mult, el recomandă și altor cercetători și își îndrepte atenția asupra aspectelor subliniate de el. Nu doar pentru a identifica posibile planete aflate la marginea sistemului solar, ci și pentru a înțelege mai bine modul în care s-au format planetele în univers și, mai ales, modul în care planetele rătăcitoare pot ajunge în preajma unei stele străine.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro