Sari direct la conținut

VIDEO Liderul opoziţiei sud-coreene, atacat cu un cuţit în timpul unei conferinţe de presă

HotNews.ro
Liderul opoziţiei sud-coreene, atacat cu un cuţit în timpul unei conferinţe de presă, Foto: Yao Qilin / Xinhua News / Profimedia
Liderul opoziţiei sud-coreene, atacat cu un cuţit în timpul unei conferinţe de presă, Foto: Yao Qilin / Xinhua News / Profimedia

Liderul principalului partid de opoziţie din Coreea de Sud, Lee Jae-myung, a fost atacat cu un cuţit în timpul unei vizite în oraşul Busan din sudul ţării, potrivit unui oficial al partidului său, citat de CNN.

Lee vizita şantierul de construcţie a noului aeroport Gadeokdo când a fost lovit în partea stângă a gâtului în timp ce vorbea cu mai mulți reporteri, a declarat oficialul. Oficialul Partidului Democrat a spus pentru CNN că Lee sângera, dar era conştient, şi a fost dus la spital.

Lee Jae-myung, care a pierdut la limită alegerile prezidenţiale din 2022, a fost înjunghiat în gât marţi dimineaţă, transmite și BBC, conform News.ro. Atacatorul – un bărbat – a fost arestat la faţa locului.

Lee a fost transferat la spital la aproximativ 20 de minute de la atac. El era conştient în acel moment, a precizat Yonhap.

Atacatorul părea să aibă în jur de 50 – 60 de ani, au precizat jurnaliştii. Acesta s-ar fi apropiat de Lee cerându-i un autograf, înainte de a se arunca brusc în faţa sa pentru a-l înjunghia.

Videoclipurile cu atacul difuzate pe reţelele de socializare îl arată pe Lee prăbuşindu-se mai întâi în mulţime şi apoi la pământ, în timp ce mai multe persoane încearcă să îl imobilizeze pe atacator. Fotografiile de după incident îl arată pe Lee întins pe jos cu ochii închişi, în timp ce cineva îi apasă o batistă pe partea laterală a gâtului.

Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional!

Lee, în vârstă de 59 de ani, conduce Partidul Democrat din Coreea. Nu este membru al legislativului sud-coreean, dar se aşteaptă ca el să candideze pentru un loc la următoarele alegeri generale, care vor avea loc în aprilie 2024.

El a pierdut la limită alegerile prezidenţiale din 2022 – la o diferenţă de doar 0,73% din voturi – în faţa actualului preşedinte Yoon Suk-yeol, ceea ce a făcut ca aceasta să fie cea mai strânsă cursă prezidenţială din istoria Coreei de Sud. Se aşteaptă ca el să candideze la următoarele alegeri prezidenţiale din 2027.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro