Sari direct la conținut

Joel Schumacher, regizorul a două filme Batman și a peliculei „St. Elmo’s Fire”, a murit la 80 de ani

HotNews.ro
Joel Schumacher (2007), Foto: Chris DELMAS / AFP / Profimedia
Joel Schumacher (2007), Foto: Chris DELMAS / AFP / Profimedia

Joel Schumacher, regizor al filmelor „St. Elmo’s Fire”, „The Lost Boys”, „Batman Forever” și „Batman and Robin” a murit luni, la New York, după o luptă de un an cu cancerul. Cineastul avea 80 de ani, scrie Mediafax citând CNBC.

Schumacher s-a născut în orașul New York și a absolvit Fashion Institute of Technology din New York. Și-a început cariera în industria modei, dar a decis în cele din urmă să urmeze o carieră de regizor.

S-a mutat la Los Angeles și a lucrat ca designer de costume înainte de a trece la regie.

Schumacher este cunoscut pentru „St. Elmo’s Fire”, un film în care apar Rob Lowe și Emilio Estevez, precum și „The Lost Post”, o comedie de groază despre tineri vampiri din California, cu Kiefer Sutherland.

El a continuat să regizeze două filme cu Batman, „Batman Forever” și „Batman și Robin”.

În timp ce „Batman Forever”, cu Val Kilmer în rol principal, a avut cel mai bun weekend de deschidere din 1995, „Batman și Robin”, cu George Clooney, nu a avut o primire foarte bună.

Schumacher a regizat, de asemenea, adaptarea „Phantom of the Opera”, „The Number 23” și două episoade din primul sezon al „House of Cards” pentru Netflix.

De-a lungul carierei sale, Joel Schumacher și-a căpătat reputația unui descoperitor de tinere talente, lansând vedete precum Kiefer Sutherland, Colin Farrell și Matthew McConaughey în primele lor roluri majore.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro